Ina trage cu ochiul şi intervine şi ea:
La întrebarea Irinei, dacă venind la Brăila grecii erau în pagubă sau în
câştig, aş răspunde că unii au fost în pagubă, alţii în câştig.
Pe la 1900, un Antipa a plecat din Markandonata, s-a suit pe un vapor şi s-a oprit la Brăila, unde a început să organizeze transportul pe apă al mărfurilor care treceau pe acolo. Iar daca vă întrebaţi ce mare comerţ era la Brăila, ajută să ştim că doar morile lui Violatos şi Lykiardopol prelucrau zeci de vagoane de făină pe zi. Era rost de câştig, dar şi nevoie de mâini multe să muncească, aşa că Antipa s-a întors în Chefalonia să convingă tinerii pe care îi ştia să vină cu el în România. Antipa a ajuns bogat şi celebru, iar Markandonata din povestea lui Riri a devenit Antipata. La fel ca el au fost şi Tselentis, Lykiardopol şi alţi armatori chefaloniţi din Brăila.
Aşa se face că în anii '20 din fiecare familie din Markandonata erau băieţi
plecaţi la muncă în România. Unii pe vapor, alţii lucrau în docuri, alţii
ajunseseră să aibă propriile lor şlepuri. Asta nu înseamnă însă că au ajuns
toţi armatori.
*
Eram cu Ana în Fiscardo, un port la 3 km de Antipata, ne plimbam vorbind româneşte. Pe o străduţă îngustă, în faţa casei, pe două scăunele, sub o boltă de voukamvilia, stăteau două femei. Cea mai tânără a venit spre noi să ne întrebe de unde suntem. Îi răspund că din România şi adaug imediat că bunicul era din Chefalonia. Auzind asta, femeia bătrână, care avea 80 de ani şi semănă cu mama, mi se adresează cu ochii râzând ca ai unui copil, într-un amestec de greacă şi română că şi ea a venit din România în urmă cu 73 de ani. Tatăl grec din Chefalonia lucrase în docuri la Brăila. Pe lângă salariu, avea asigurată cazarea şi lemne pentru foc. S-a însurat în România şi a avut trei băieţi şi o fată - bătrâna de acum. În amintirile ei, România era asociată cu o casă mare, călduroasă, cu curent electric, mobilă şi haine frumoase. În 1935 şi-au zis că e momentul să plece. Au încărcat soba mare de fontă, care nu a intrat în nicio bucătărie când au ajuns în Grecia, şi câteva lăzi cu lucruri şi s-au întors acasă să-şi slujească ţara. Cei trei fraţi şi tatăl au murit în război. Pe măsură ce o ascultam, mă bucuram să descopăr poveşti despre grecii de la Brăila în timp ce ea se bucura să redescopere cuvinte româneşti, de mult uitate, şi, odată cu ele, universul copilăriei ei. Pe măsură ce vorbea, povestea începută în greceşte se termina în româneşte. Bătrâna mi-o amintea pe mama, iar eu îi aminteam de copilărie.
Am mai făcut câţiva paşi şi mi s-a rupt o sanda. M-am oprit la primul magazin, am pus nişte sandale în picioare, am rugat-o pe vânzătoare, o femeie între două vârste, să le arunce pe cele vechi şi am scos cardul să plătesc. Când a văzut că e emis de o bancă românească, a avut o tresărire şi m-a întrebat de unde sunt. Eu îmi repet poezia, convinsă, din nou, că o voi înduioşa dacă îi spun că bunicul era din Antipata. Ei bine, bunicul ei avusese două şlepuri la Brăila. Pe la sfârşit de ani '30, s-au decis să vândă şi să se întoarcă în Grecia. Bunica însărcinată a plecat înainte, iar bunicul a mai stat să încheie socotelile. A pus banii într-un cufăr şi a pornit-o şi el spre casă. A fost jefuit şi omorât într-un hotel în drum spre Grecia. Nu cred că citise Baltagul, povestea o ştia de la bunica ei, căci tatăl ei nu-şi cunoscuse tatăl.
După plimbarea prin port o pornim la deal, spre satul bunicului - 3 km prin soare, la peste 40 de grade. În drum, ne oprim să cumpărăm o sticlă de vin şi să întrebăm cât facem pe jos până în Antipata. Vânzătoarea, fată tânără, mă întreabă, uşor mirată, dacă stăm acolo. Eu îmi reiau mândră povestea de la capăt şi îi spun că merg la un văr de-al mamei, Dimitri Patrikios. Amuzată, tânăra îmi spune că Dimitri e însurat cu sora bunicii ei.
Întorşi în Fiscardo cu 2 borcane de miere în mână, ne opreşte un domn şi ne întreabă de unde îl ştim pe Socrate. Ana, nedumerită, reuşeşte să schiţeze un răspuns cum că am fi ceva rude. Bărbatul îi spune atunci că vom fi rude şi cu el pentru că peste două săptămâni va fi naşul de botez al gemenilor lui Socrate. Ne-a recunoscut după borcanele de miere.
Nu e un vis, sunt poveşti trăite în 2008 în Antipata, localitate cu 158 de locuitori. Începusem să cred că în cei 158 de locuitori ne numărau şi pe noi.