La prima ceartă am plecat la mama. La a doua, mi-am închiriat un apartament la două străzi distanţă. A treia ceartă a fost cea mai dureroasă. Mi-am pus lucrurile într-o geantă şi m-am mutat în altă ţară. După patru luni mi-a intrat inima-n sevraj. Pentru că depărtarea de el mă distrugea, m-am întors la omul pe care-l iubesc iraţional, cu patimă şi nerv. Mi-am potolit dorul în braţele lui, vreo patru luni. Apoi l-am părăsit iar. Unde am plecat? M-am dus la Polul Nord ca să ajung în Roman, a nu ştiu câta oară.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).