28.06.2021
De mic, Petre voia să devină camionagiu. Părul lui uns putea să-ţi alimenteze cu ulei o oală de cartofi prăjiţi. Purta maiou din tetra cu miros de tractor pe umerii pârliţi de soare. Sirena de pe mâna dreaptă îl ajuta să schimbe viteza, în timp ce mâna stângă îl hrănea cu un cârnaţ afumat de o ţigară Mărăşeşti. Uneori oprea la fetişcanele de pe marginea şoselei, alteori le claxona. După Război a devenit antreprenor, firmă transport-camioane. Roman S.A îţi livrează marafetul în siguranţă, zise Roman, Petre Roman.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus