Ramă

(*)

în sus
pe malul unui râu
o casă

mai jos
pe malul unui pârâu
o căsuţă

şi între râu şi pârâu
un lan de grâu
crescut deja de-acum
până la brâu

şi o biserică micuţă

şi în lanul de grâu
dintre râu şi pârâu
dintre casă şi căsuţă
care ţine în mijlocul lui
biserica micuţă

atunci când e grâul trecut

se iveşte o dacie break roşie
ruginind tăcută
în care lumea se iubeşte pe înserate
sau vine şi citeşte cărţi furate
întotdeauna
nu întotdeauna mută
cineva vorbeşte
altcineva ascultă
asta trebuie să fie

se iubeşte
se citeşte
şi se discută

aşadar în lanul de grâu
dintre râu şi pârâu
dintre casă şi căsuţă
care ţine în mijlocul lui
o biserică micuţă
şi o dacie break roşie
despre care îţi aminteşti
când e grâul trecut
sau când îţi vine
să discuţi
să citeşti
în fine
să iubeşti
în lanul ăsta
se mai vede de departe
cât o lacrimă
un lac
din care se aud poveşti

există o singură clipă adevărată
de lumină în zi
exact la 12:43
atunci şi doar atunci
în lacul cât o lacrimă
văzut de departe în lanul
dintre râu şi pârâu
dintre casă şi căsuţă
cu dacia break roşie
cu biserica micuţă

atunci şi doar atunci
în lacul cât o lacrimă

se oglindesc ochii ei

şi pe urmă băieţii
aruncă pietre broscuţă

şi fac unde
şi fug în turlă
în biserica micuţă
şi râd şi urlă
de niciunde

şi ăla care a văzut ochii
se ascunde de dânsul
şi râde
şi plânge
aşteptând apusul

casa de pe malul râului
e a bunicii
cu tot cu un sfert
din întinderea gâtului
tot aşa cum

căsuţa de pe malul pârâului
e a bunicului
cu trei sferturi
din întinderea lanului
şi în toată lungimea spicului

şi în biserica micuţă din lan
acum aproape o viaţă întreagă de ani
bunicii au fost promişi
şi s-au dat
pe urmă s-au găsit
s-au iubit
şi s-au luat
cum se făcea pe-atunci
înainte să apară breakul roşu
ruginit
neînmatriculat
din stânga lanului infinit
cu lacul cât o lacrimă

lumina adevărată din zi
e clipa în care
demult tare
şi ochii bunicii s-au oglindit

(**)

bunica noastră
merge cu nepoţii
cu mine şi cu frate-miu
la judo
c-a zis c-ar vrea să vadă cum e

marţi seara mergem toţi
să ne caftim pe saltele
ne facem mereu câte o poză
şi bunica parcă uită de artroză
de reumatism şi scleroză
uită de rele
câtă vreme îi dă în ele
vreo oră jumate

e bună
e din ce în ce mai bună
îi bate pe toţi împreună
dar şi separat dacă vrea te bate
îţi îndoaie dinadins mâna la spate
zici că ţi-o rupe
zici că ţi-o scoate
şi pe urmă îşi freacă mâinile cu sudoare
şi ia şi te cafteşte în continuare

toată lumea se teme de bunica la sală
de ea cu ochii ei de fiară
mai vorace ca în tinereţe
bunica aduce spaima pe feţe
şi nicicum nu pare să piară

cu orele de judo adunate
bătrâna impune respect dintr-o mie
şi bea fără frică pe datorie
şi pleacă singură oriunde

noi nu ne punem niciodată cu bunica
şi nu că ne-ar bate
de drag doar
poate
dar sigur ne tunde

cel mai tare se vede disciplina
când taie cu ecou slănina
când împinge singură maşina
şi când ne pune la colţ doar cu glasul

uneori ne-am fi dorit să îi placă dansul
dar adevărul e că îţi trebuie mână
aşa e când rămâi stăpână
peste casa de pe malul de râu
la unul din capetele lanului de grâu
unde găseşti la celălalt capăt un pârâu
pe malul lui o căsuţă
şi-n mijloc o dacie break roşie
şi o biserică micuţă

şi în căsuţa de lângă pârâu
a stat bunicul dintotdeauna
încât din prima de cum s-au văzut
la lac pe când se lăsa luna
bunicul a pupat-o iar ea
tot din dragoste
i-a rupt mâna

şi ochii i se vedeau strălucind în lac
genul de ochi de care te îndrăgosteşti
nu doar îţi plac
babacii au plecat spre dacie-ntr-o rână
bunicul ţinându-se cu mâna bună de mână
bunica gândind la inel şi la turlă
şi la tot ce s-a mai construit
fără niciun răgaz
până la mine în ziua de azi