20.08.2021
Poţi să stai în faţa unei uşi închise
până ce te apucă disperarea
şi te auzi urlând,
ori până ce,
după atâta încordată aşteptare,
uşa devine Simbol.

Ce-o fi dincolo? - te întrebi,
ca un hermeneut cu experienţă, -
sunt prietenii mei care au uitat
că mă invitaseră la cină,
o periculoasă lumină în care
am exploda împreună,
un întuneric în care foşgăie
mii de gândaci de bucătărie,
metafore inestetice pentru semne de întrebare,
ba, poate, chiar Fiul Omului, omului,
omului -
cinând singur,
cu Pâinea pe masă,
în cupă cu Vin?
Atâtea şi atâtea
ipoteze de lectură.

Dar dacă Dincolo-i numai dincolo?

Ca să nu stau totuşi degeaba,
încep să bat din nou,
cu vechiul meu deget arătător.
Şi bat, şi tot bat, -
tăcere, sânge de gust îndoielnic pe clanţa uşii,
dar nu mă las,
bat şi tot bat.

Şi mă tem tot mai tare
că-mi voi petrece ani buni,
bătând şi bătând.
Chiar dacă bănuiesc,
devenind dintr-o dată foarte modest,
că nu voi putea, cu prosteasca mea încăpăţânare,
decât să fac
într-o zi oricât de îndepărtată
o biată, ridicolă
gaură-n uşă.

(în perioada 1 iulie 2021 - 1 octombrie 2021, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)

0 comentarii

Publicitate

Sus