Am stat de vorbă cu Lucian în cadrul Săptămânii Teatrului Tânăr de la Buzău, ajuns la ediția a VIII-a. Este prezent în festival cu spectacolul Forma lucrurilor de Neil LaBute, în regia lui Silviu Debu, de la Teatrul de Comedie. Am vorbit despre colaborarea sa cu regizorul, aflat la primul său spectacol în calitate de regizor și despre cât de importantă este forma lucrurilor, atât pentru actori, cât și pentru oameni, în general.
Diana Parpalea: În ultimul timp ai jucat destul de mult în spectacole de musical. În majoritatea, dacă nu chiar în toate, ai fost remarcat. Ți-a fost dor și de teatru-teatru, fără structura unui musical?
Lucian Ionescu: Între proiectele de musical am mai tot făcut câte un proiect de teatru clasic, dramatic, simplu. Spectacolul Forma lucrurilor, de la Teatrul de Comedie, a fost așa special pentru că nu am făcut teatru de relație din facultate. Poate după facultate am mai făcut în independent la un moment dat niște scene scurte, cu Doina Antohi. Acelea pot să spun că mai erau pe relație, dar în rest nu am mai făcut un proiect de teatru de genul acesta de foarte mult timp și pot să zic că îmi era dor de asta.
D.P.: De ce?
L.I.: Să stau să caut în micile gesturi, în micile detalii, în nuanțele relațiilor dintre personaje. E alt tip de lucru, mai fin, mai pur din punct de vedere actoricește. Nu e atât de convențional cum e musicalul. Asta te și echilibrează cumva, să nu cazi într-un anume tip de a face teatru. E mișto când la un moment dat într-o cu totul și cu totul altă cheie să îți dai un refresh.
D.P.: E prima dată când lucrezi cu Silviu Debu ca regizor. Cum a luat naștere această colaborare, respectiv acest spectacol?
L.I.: Da, e prima dată când lucrez cu Silviu ca regizor. El m-a sunat la un moment dat, a spus că are un text în patru personaje și că i-ar face plăcere să lucrăm. Am zis: da, normal. Mi-a trimis textul și mi s-a părut foarte mișto ideea lui. Era în pandemie și ne-am întâlnit pe o platformă online, am citit acolo de câteva ori textul, ne-am familiarizat cu el, până să putem să repetăm pur și simplu. Deci el m-a contact să facem proiectul.
D.P.: Te-ai mai întâlnit până acum cu un text de-al autorului Neil LaBute? Care au fost provocările acestui text, în primul rând?
L.I.: Nu, nu m-am mai întâlnit cu autorul. Prima provocare a fost traducerea. Nu mi se părea foarte vorbibilă, ancorată în prezent. Mi se părea vetustă și pentru că textul a fost tradus acum 10 ani, dacă nu mai mult. Am avut așa un mic disconfort când citeam și aveam senzația de prăfuit un pic. Dar asta am reglat împreună cu Silviu, ce s-a putut retraduce, am retradus, iar ce funcționa și pentru noi a rămas. Eu fiind obișnuit cu un ritm cât mai alert și cu implicare mult mai mare, cu situații limită, cu un teatru mult mai tumultuos și mai activ, asta mi s-a părut un pic prea așezat, prea simplu. Prea lent se produceau schimbările și a fost o provocare să mă liniștesc și să zic: spunem povestea, doar că o spunem mai lent de data asta, nu o mai spunem așa cu conflicte, cu schimbări rapide. Asta a fost o provocare și mi-a luat ceva timp să mă reglez și să mă obișnuiesc cu acest ritm.
D.P.: Subiectul textului este unul extrem de actual - cu toată superficialitatea de care avem de-a face peste tot. Personajul Adam cum se comportă în această lumea plină de interes pentru forma lucrurilor?
L.I.: Cred că foarte rar mai există un Adam așa curat, cum e el la început, în piesă. Pentru că obsesia asta referitoare la forma lucrurilor îi cam lovește pe tineri devreme, în vremurile noastre. În școală deja, când ajung la vârsta lui - 20 și ceva de ani, deja lucrurile sunt consumate. Și mie mi se pare extrem de actual, doar mi se pare extraordinar că autorul a pus acest personaj într-o vârstă ca să aibă totuși o maturitate, de asta nu l-a lăsat adolescent. L-a pus în postura de a avea 20 și puțin de ani, de a avea o maturitate intelectuală, de gândit și de a fi capabil cât de cât să înțeleagă lucruri, ceea ce sigur l-a alienat puțin. L-a făcut pe el mai puțin sociabil prin prisma trecutului pe care l-a avut, dar totuși e adult. Și atunci e mult mai șocant și zguduitor când se întâmplă asta cu un adult. Și sunt două planuri, o dată e asta cu forma lucrurilor și alt plan este manipularea. Cu dorința de a-l face pe cel de lângă să fie pe placul tău.
D.P.: E atât de actual. Pare că se întâmplă oriunde, oricând.
L.I.: Extrem de actual. Așa e. Și în general oamenii nu se gândesc cum să fie ei oameni mai buni, și cum să-și corecteze defectele, cum să-și dezvolte calitățile, să-ți găsești un partener care să te ajute să crești și să faci împreună cu el asta, ei se gândesc cum să-l facă pe celălalt să fie cât mai pe placul meu ca mie să-mi fie mai bine; și eu să mă simt în confort. Astea sunt două planuri foarte actuale și foarte vizibile în societatea în care trăim.
D.P.: Crezi că Silviu Debu poate să fie un spirit tânăr, nou pentru teatru? Și dacă da, de ce?
L.I.: Da, eu cred că poate. Are nevoie de multe contexte în care să monteze, să înțeleagă, să se lovească de multe texte contemporane, de multe trupe de actori. Acest lucru nu poți să-l o înveți de acasă, numai din cărți, numai citind piese de teatru. Ai nevoie să lucrezi cu actori, să fii inspirat de ei. Cred, asta e părerea mea. Acum el are modalitatea lui de a o face. Dar da, cred că poate și face parte din valul de regizori tineri și are acest spirit al prezentului nostru în care trăim. Cred că are nevoie de context. Să fie chemat să monteze, să aibă ocazia să pună diverse texte, în diverse trupe, locuri ca el să crească și să dezvolte ca regizor.
D.P.: Este importantă forma lucrurilor (exteriorul) pentru un actor?
L.I.: Da, cred că e importantă. Oricât căutăm noi în interior personajele și oricât căutăm să le găsim adevărul, asta o facem pentru ca noi să fim veridici pe scenă, să devenim autentici prin faptul că noi căutăm adevărul personajului în noi. Dar acest adevăr, după aceea, trebuie expus într-o anumită formă pentru ca publicul să-l poată recepționa. Și eu când vorbesc cu tine acum, când îți transmit ceva, dau o anumită formă acelui lucru. Și forma aia e în strânsă legătură cu mine și cum sunt eu construit. Dar noi pe scenă facem personaje de toate facturile și noi atunci trebuie să stabilim foarte bine forma, ca să putem reda acel lucru pe care îl gândim, să-l putem reda exact în forma respectivă. Poți face Hamlet în 15 feluri, același actor. Diferența o face forma care îl va întrupa pe acel Hamlet. Cred că e foarte important să stăpânim asta. Acest lucru m-a ajutat și pe mine ca om, să mă descopăr, făcând atâtea forme de personaje. Te compari pe tine în viața reală cu personajul respectiv și zici: da, uite asta fac și eu - calitatea mea o pun în acel personaj, dar acel defect poate că îl am și eu. E un proces de a te descoperi pe tine.
D.P.: Dar din punct de vedere fizic?
L.I.: Din punct de vedere fizic cred că trebuie să fim într-o formă neutră. Adică da, sunt oameni distribuiți și pe emploi-ul lor, dar și pe baza calităților actoricești. Adică este un plus și cum arăți. Eu cred că trebuie să fiu într-o stare neutră: trebuie să joc - să-mi pun o burtă și să par mai gras, dar să joc și un personaj mai slab. Trebuie să fiu într-o condiție fizică foarte bună pentru că poate am de alergat sau de făcut niște lucruri foarte rapide. Adică dacă e cineva care merge la sală, și e bine făcut, adică bine, bine, nu o să poți să-l pui pe scenă și să joace un fătălău. Dacă ești într-o condiție fizică neutră, o să poți juca cu asta oricând, o să poți juca și și.
D.P.: Nu e prima dată când joci pe scena din Buzău. Te bucuri să te întorci aici? De ce?
L.I.: Da, îmi place. Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez aici. Bine, am și mulți colegi care sunt de aici din Buzău. Jucând atât de des aici, cumva, am prins drag și de publicul din Buzău care este foarte primitor și tot timpul e așa prezent în lumea teatrală. E o bucurie să mă întorc. Să-i văd pe cei de la tehnic, îi știu pe toți, ani de zile am lucrat aici. Tot timpul e o bucurie să mai vin așa cu câte un spectacol și să revăd Buzăul, să le aducem aici câte un spectacol pe care îl facem în altă parte.
D.P.: Dacă ai putea să te distanțezi de rolul tău de pe scenă, crezi că spectacolul este potrivit pentru Săptămâna Teatrului Tânăr?
L.I.: Da, adică mi se pare un spectacol modern în adevăratul sens al cuvântului. Subiect modern. Stil de joc modern, decor modern. Mi se pare că are acest vibe tineresc. Suntem patru actori care suntem tineri toți. Are tot pachetul pentru un spectacol care să se încadreze în Săptămâna Teatrului Tânăr.
D.P.: Când te gândești la teatru, care este primul lucru care îți trece prin cap?
L.I.: Îmi vine un pachet întreg. E o bucată din viața mea. Când zic teatru, la asta mă gândesc în principiu. Dacă mi-aș împărți viața în patru, o bucată ar fi teatru.