Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Febra Nick Hornby


Mihai Chirilov

16.11.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Oare de ce n-a dat literatura română un Nick Hornby? Consideră oare aspiranţii noştri la gloria literară că e sub nivelul lor să comită ceva atît de entertaining şi aparent frivol cum e High Fidelity sau Totul despre băieţi?

Aclamate de critici, vîndute în cantităţi industriale şi ecranizate cu succes, romanele lui Hornby au, într-adevăr, scopul declarat de autor de a-şi face cititorii să rîdă, dar ele sînt de fapt nişte comedii ale deprimării. Majoritatea personajelor create de el se confruntă cu serioase probleme de adaptare, au 30 şi ceva de ani, se îndreaptă cu repeziciune într-o direcţie nedeterminată şi ard pagina de adevărate ce sînt.

Obsedat de fotbal, Hornby reuşeşte să explice fascinaţia sportului-rege inclusiv celor care-l detestă - în autobiografica Febra stadioanelor. Obsedat de muzica pop, Hornby ne convinge că vieţile noastre au un soundtrack anume, chiar dacă nu compus din aceleaşi piese care fac top 5-ul lui personal - în High Fidelity.

Atunci cînd nu sondează meandrele mîloase ale psihicului masculin (ca-n Totul despre băieţi), Hornby scrie din perspectiva unei femei care se confruntă cu nevoia soţului ei de a deveni un om bun (ca-n How to Be Good). Iar atunci cînd totuşi vine vorba despre ce se află în mintea unui bărbat, împarte femeile în două: o parte care crede că "e mai rău decît au crezut", o alta care "se bucură să descopere că acolo se-ntîmplă ceva".

Cu penultima lui carte, 31 Songs, Hornby îşi îngăduie un inventar personal al cîntecelor lui de suflet, scris în acelaşi spirit ludic în care semnează şi critica muzicală din revista New Yorker. O face însă cu o ironie străină de orice divinizare, ca-n apologia piesei lui Van Morrison, Caravan pe care şi-o doreşte cîntată la propriile funeralii: "Mă-ngrijorează doar pasajul ăla cu viori. Nu vreau ca lumea să creadă că-n ceasul de pe urmă fac concesii muzicii clasice."

Oricum, de la cineva care, la 47 de ani, face echilibristică pe linia dintre triumful de casă şi probleme de-acasă (divorţul părinţilor şi un fiu autist), nu vom asista prea curînd la concesii. Aviz ego-prozatorilor noştri...

(Articol preluat din Revista Cosmopolitan, aprilie 2005)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer