Motto: „Acolo unde pământul se sfârşeşte şi o mare începe."
Camòes
Marţi. Lisabona. Eu şi Toni. După patru zile de mers cu autocarul prima dimineaţă în Portugalia.
Nu înţelegem nimic. Câţiva bătrâni vorbesc lângă noi o limbă ciudată.
Se spune că portugheza este cea mai apropiată de limba noastră. Peste aproximativ jumătate de oră totul devine mult mai simplu.
Metrou. Autobuz. Camping cu veveriţe. Cort.
Seară cu muzică africană. Ne simţim atât de bine încât uităm că suntem doar de 10 ore în Portugalia.
A doua zi. Tot marţi. Primul meu blocaj artistic. Nu ştiu ce trebuie să fotografiez. Toni stă pe nişte scări. Un marocan la o fereastră. O lumină superbă. Gata merge.
Descoperim Lisabona. După 4 zile concluzionăm: Alfama, cel mai vechi cartier din Lisabona. Femei în curţile lor acoperite de flori, par să te invite în casele viu colorate.
Noaptea se naşte fado-ul. În cafenele mici renaşte spiritul adus de sute de ani de peste ocean.
Sintra. Cascais. Estoril. Celebrul triunghi de aur. Cel din urmă aruncă un aer de Monte Carlo mult prea sofisticat pentru gustul meu.
Camping. Toni aproape ca-şi rupe piciorul. Noroc cu olandezii pe care i-am cunoscut cu câteva zile în urmă.
Cabo da Roca. Fur puţin din plăcerea marilor descoperitori. Mă copleşeşte gândul că în urmă cu câteva sute de ani din acelaşi loc privea si Magellan.
Plecăm spre sud spre Algarve. Vapor. Tren. Autobuz.
Faro. Un camping închis ne face să dormim pe plajă. Vorbim despre stele. Încep să iubesc din ce în ce mai mult aceasta ţară. M-a fascinat legenda unei prinţese scandinave răpită de un prinţ maur şi adusa în Algarve. Aceasta tânjeşte nespus după zăpezile natale, imposibil de găsit în această zonă. Primeşte însă în dar, flori albe de migdal. Se spune că de atunci acestea albesc în fiecare primăvară întreg sudul Portugaliei.
Marţi. Olhao. Stăm cu cortul făcând călătorii zilnice de peste o sută de kilometri.
Din păcate autostopul nu funcţionează prea bine aici. Ne împrietenim cu o pisică care ne umple de purici. Ne aşteaptă în fiecare seară la duşuri.
Tavira. Albufeira. Loule. Portimao. Feragudos, un mic sat de pescari. Intrăm într-un atelier de azulejos. Am trăit sentimentul că timpul s-a oprit în loc pe plăcuţele de faianţă pictată de aceşti oameni. Îmi schimb total conceptul de faianţă pictată pe care nu o suportam până atunci. La întoarcere mâncăm sardine prăjite. Costă 3 euro porţia şi poţi mânca câte vrei. Mănânci super ieftin şi bine în Portugalia.
Codul care se mănâncă foarte mult se găteşte în 365 de feluri. Un fel pentru fiecare zi a anului.
Marţi. Spre seară. O banca în Olháo. Descopăr cozonacul portughez. Toni se simte rău. Călătorim cu un tren desprins parcă din poveste, are 40 de metri, este din lemn şi scoate un zgomot fantastic.
Beja. Evora. Plouă de 3 zile. Acoperim cortul cu saci de gunoi luaţi din camping.
Dormim doua nopţi la o pausadas unde ne şi uscăm toate hainele. Căutăm pe teletext un loc fără ploaie. Gata. S-a oprit.
Monsaraz. Cel mai frumos loc pe care l-am găsit în Portugalia. 180 de locuitori. Declarat patrimoniu naţional. Este absolut minunat.
Estremoz. Portalegre. Dormim într-un camping închis. Suntem singurii oameni de aici. Mă muşcă o viespe.
Mă simt rău 3 zile. Am febră.
Castelo de Vide. Marvao. Porto. Discutăm cu un portughez în camping căruia încercăm să-i povestim revoluţia şi perioada de după aceasta. Nu înţelege. Nici nu ne miră.
Suntem supăraţi. Nu mai găsim aici frango con piripiri - un pui la rotisor, condimentat şi excepţional de bun, pe care îl cumpăram până atunci şi care costă în jur de 3 euro.
Sârme întregi cu haine la uscat acoperă parcă tot oraşul. Bărci multe care fac reclamă la celebrul vin de Porto. O sticlă costă între 4 şi 1400 de euro. Am găsit aici cea mai frumoasă lumină din Portugalia.
Marţi. Dimineaţa. Ne întoarcem spre Lisabona. Revedem locuri cunoscute în urmă cu 40 de zile. Vedem totul cu alţi ochi acum. Aproape că înţelegem şi limba. Mergem să vedem peşti şi marmote.
Ultima zi pe plajă. Seară pe zidurile San Jorge. Ascultăm fado cântat de o femeie oarbă. Privim cum apune soarele peste Lisabona. Stăm muţi neavând puterea de a vorbi unul cu celălalt. Am considerat acest lucru ca pe un miraculos cadou făcut de această ţară la plecarea noastră.
Plecăm spre Spania. Toni doarme. Număr bornele de pe autostradă. Vamă. Privesc înapoi cum se îndepărtează în noapte această minunată ţară.
Marţi. Bucureşti. Plină campanie electorală. Sunt scârbit. Mi-e dor de Portugalia.
P.S. Despre luni şi vineri vă povestim data viitoare.