Germania. Thuringen. Weimar. Faust

Je veux un trésor
Qui les contient tous!...
Je veux la jeunesse!...
(Faust, actul întâi, scena a doua, no.4, Duo, libret de Jules Barbier și Michel Carre)

Pentru a redobândi tinerețea, așadar, spune Faust!
Dar noi? Noi, pentru ce ne vindem sufletul? Pentru a trăi, în sfârșit, după infinite erori, cu adevărat. Pentru că suntem plini de regrete. Pentru a deveni bogați. Pentru a fi puternici. Pentru a scăpa de un trecut pe care îl dorim uitat. Pentru a (nu) ispăși un păcat. Pentru a fi scutiți de o pedeapsă. Pentru a fi izbăviți. Pentru a continua să trăim superficial. Pentru a duce, mai departe, o viață aproximativă, lipsită de consecvență. Pentru a fi iertați de cei cărora le-am greșit. Pentru a avea vreme să păcătuim în continuare. Pentru ca provocările și greutățile vieții să ne ocolească. Pentru a fi iertați pentru vini uriașe, impardonabile altminteri. Pentru a ne reseta viața. Pentru a retrăi, altfel, ceea ce ne-a fost dat să trăim. Pentru a schimba ceva, orice, puțin sau tot. Pentru a șterge urmele răutăților noastre. Pentru a fi, în sfârșit, în stare să ne înțelegem rolul, rostul, menirea. Pentru a amâna moartea. Pentru a învia, când, încă, nu-i prea târziu. Pentru a trăi pururi. Sau, pentru altceva.

Sauvée!
Christ est ressuscité!
Christ vient de renaître!
Paix et félicité
Aux disciples du maître!
Christ vient de renaître!
Christ est ressuscité!
(Faust, scena 6, no.32., Apotheose, libret de Jules Barbier și Michel Carre)

1. Eine Ausstellung, O expoziție, în Schiller Museum;
2. Aus Goethes Schreibwerkstatt, Din atelierul (de scris) al lui Goethe, în Goethe-und Schiller-Archiv;
3. Teuflisch! Mephisto in der Bibliothek, Diavolesc!, Mefisto în bibliotecă, în Studienzentrum der Herzogin Anna Amalia Bibliothek; 4. Buhnenbild zu Don Juan und Faust, Scenografie pentru Don Juan și Faust, în Bauhaus-Museum;
5. Nietzsche-Goethe-Faust (o expoziție cuprinzând citate, învățături, diverse scrieri, manuscrise ale celor doi, filosof și scriitor), în Nietzsche-Archiv.

Acestea sunt evenimentele istorice și culturale majore pe care le găzduiesc, începând din primăvară, întregul an, instituțiile culturale din Weimar, ca omagiu adus lui Johann Wolfgang Goethe, la 250 de ani de când, urmare a succesului romanului său, Suferințele tânărului Werther, Carl August, Duce de Saxonia-Weimar-Eisenach, mai târziu Mare Duce, pentru că iubea literatura, dar, poate, mai ales, pentru că era sub influența puternică a mamei sale, Ducesa Anna Amalia, care a asigurat regența până când acesta a împlinit vârsta de 18 ani în acel an, 1775, l-a invitat pe scriitor să se stabilească în Weimar. Oraș în care Goethe a trăi tot restul vieții.

Cei doi, Goethe și Carl August au devenit prieteni. Cei opt ani care îi despărțeau reprezentau diferența potrivită pentru ca Goethe să devină confidentul ducelui. Acesta, la rându-i, impresionat de fabulosul scriitor romantic (plus toate celelalte...), i-a dăruit acestuia, în anul 1782, casa (construită în anul 1709) absolut impresionantă pentru epocă, în care Goethe a trăit, împreună cu familia, vreme de aproape 50 de ani, până la moartea sa, în anul 1832). Casă care găzduiește, firesc, Muzeul Național Goethe, înființat în anul 1842, în Frankfurt am Main, locul în care s-a născut și apoi inaugurat aici, în Weimar, în anul 1885. Întreaga lui viață a fost legată și chiar dependentă de relația aceasta complexă de încredere și prietenie cu ducele, în preajma căruia a trăit și a creat, bucurându-se de fireștile privilegii ale vieții de la curte.

Ainsi que la brise légère
Soulève en épais tourbillons
La poussière
Des sillons,
Que la valse nous entraîne!
Faites retentir la plaine
De l'éclat de vos chansons!
(Faust, actul doi, scena 5, no. 9, Valse et Choeur, libret de Jules Barbier și Michel Carre)

Recitind libretul operei lui Charles Gounod, în original (din care am extras aceste trei fragmente), îmi dau seama, încă o dată, că Faust este opera mea favorită. Evit să explic de ce, evit să fac orice comparație nefirească, evit să provoc o polemică. La ONB, din fericire, există încă, varianta realizată de Alexandru Tocilescu (și echipa de atunci - scenografie Cătălin Ionescu-Arbore, coregrafie Alexa Mezincescu), în anul 1998. Un spectacol care nu elimină nimic din cele mai mult de 190 de minute de muzică. Cu o splendidă Walpurgis Nacht. Este spectacolul meu favorit din întregul repertoriu chinuit al ONB.

Revival! Cu acest subtitlu se pare că se va relua, în deschiderea altei inițiative chinuite a notabilei instituții, în debutul BOF, acest titlu esențial pentru un teatru liric. Sper să fie, în continuare, acolo, pe scenă, prezentat spectacolul inițial și nu o făcătură chinuită și ea, a vreunui tânăr regizor de operă. Pentru că, sigur, Toca, merită respect, recunoștință, amintire și nu Revival!