Este un împătimit absolut, un fotograf excepțional, care caută tot timpul imaginea cheie care ar intra în sufletul său - și mai și stă în umbră ca să caute liniștit.
Referințele despre domnia sa sunt rare (aflăm de ici de colo că a descoperit fotografia la începutul anilor 1970) dar imaginile de pe Facebook, de la facebook.com/mihai.grigorescu.7/photos, sunt de genul acela care te fac să oscilezi între uimire și admirație, combinate cu maximă invidie.
Întrebat de blog.F64.ro cum vede el o fotografie bună, răspunde:
"Privind în jurul meu, în lume, dacă mai e valabilă ideea că un lucru scump este și valoros, bun, apreciat, și dacă fotografia de 2,8 mil euro a lui Andreas Gursky e bună, atunci scara mea de valori este bulversată, iar răspunsul pe care vi-l dau la această întrebare n-ar trebui luat în considerare. Azi, marii câștigători de la World Press Photography Awards ies în evidență cu fotografii ce exprimă stări apăsătoare, demoralizante, dezolante, deprimante. Poate c-or fi bune. Pe de altă parte, renumitele fotografii bune au devenit astfel abia după ce autorii lor au murit. Ca să concluzionez și să n-o mai lungesc, fotografia, nefiind matematică, nu poate da același rezultat la toți cei ce o practică. Depinde de ochiul și mintea fiecăruia, și, când zic "mintea", mă refer neapărat și la educația și cultura fotografului și a privitorului. Neapărat.
Am impresia însă că tot n-ați aflat cum aș defini o fotografie bună..."
Mihai Grigorescu ne arată astăzi aici o minunată serie cu ferestre.
Intitulată, cum altfel - Windows.
Când am văzut imaginile, imediat mi-am adus aminte de Baudelaire, cu minunata sa poezie:
Les Fenêtres
Celui qui regarde du dehors à travers une fenêtre ouverte, ne voit jamais autant de choses que celui qui regarde une fenêtre fermée. Il n'est pas d'objet plus profond, plus mystérieux, plus fécond, plus ténébreux, plus éblouissant qu'une fenêtre éclairée d'une chandelle. Ce qu'on peut voir au soleil est toujours moins intéressant que ce qui se passe derrière une vitre. Dans ce trou noir ou lumineux vit la vie, rêve la vie, souffre la vie.
Par delà des vagues de toits, j'aperçois une femme mûre, ridée déjà, pauvre, toujours penchée sur quelque chose, et qui ne sort jamais. Avec son visage, avec son vêtement, avec son geste, avec presque rien, j'ai refait l'histoire de cette femme, ou plutôt sa légende, et quelquefois je me la raconte à moi-même en pleurant.
Si c'eût été un pauvre vieux homme, j'aurais refait la sienne tout aussi aisément.
Et je me couche, fier d'avoir vécu et souffert dans d'autres que moi-même.
Peut-être me direz-vous: « Es-tu sûr que cette légende soit la vraie? » Qu'importe ce que peut être la réalité placée hors de moi, si elle m'a aidé à vivre, à sentir que je suis et ce que je suis?
(Charles Baudelaire)
Într-o traducere desigur imperfectă:
Ferestrele
Cel care se uită pe o fereastră deschisă nu vede niciodată atât de mult ca cel care se uită pe una închisă. Nu există un obiect mai profund, mai misterios, mai fertil, mai obscur, mai orbitor decât o fereastră luminată de o lumânare. Ceea ce se poate vedea în soare este întotdeauna mai puțin interesant decât ceea ce se întâmplă în spatele sticlei. În această gaură neagră sau luminoasă trăiește viața, visează viața, suferă viața.
Dincolo de valurile de acoperișuri văd o femeie matură, deja încremenită, săracă, mereu aplecată asupra a ceva și care nu pleacă niciodată. Cu chipul ei, cu hainele ei, cu gestul ei, cu aproape nimic, am refăcut povestea acestei femei, sau mai degrabă legenda ei, și uneori mi-o spun în timp ce plâng.
Dacă ar fi fost un biet bătrân, aș fi povestit-o pe a ei la fel de ușor.
Și mă culc, mândru că am trăit și am suferit în alții decât mine.
Poate îmi veți spune: "Sunteți sigur că această legendă este adevărată?" Ce mai contează care este realitatea din afara mea, dacă m-a ajutat să trăiesc, să simt că sunt și ce sunt?
(Charles Baudelaire)
Doamnelor și domnilor, să ridicăm deci cortina.
Ferestrele lui Mihai Grigorescu
(Dinu Lazăr, decembrie 2021)
