Bănuțul de cositor (sau Moșul care aduce daruri)

A fost odată ca niciodată, căci a fost, fără nicio urmă de îndoială, altfel n-am fi avut azi ce povesti, a fost odată, cum spuneam, un împărat. Și avea împăratul nostru, ca orice împărat care nu are trei băieți, avea deci împăratul nostru trei fete cucuiete, una mai frumoasă decât cealaltă și toate trei mai frumoase decât Soarele și mai cuminți decât Luna.
Eiii, asta cu cumințenia nu e chiar așa, am spus-o doar de dragul poveștii. În realitate fata cea mare a împăratului era neastâmpărată și iute la mânie precum uliul ce scarmănă mănușa ce-l sprijină. Își cam repezea părinții când îi mai spuneau să facă una, alta prin palat, mde, treburi d-ale odraslelor de împărat, se îmbufna una - două și pufnea când era certată. Iar în plus nici nu-și lăsa niciodată surorile să se atingă de lucrurile ei. Fata cea mijlocie, nu prea era nici ea balsam de pus la rană cum și-ar fi dorit părinții, căci avea mereu impresia că tot ce au ceilalți e mai bun decât ce are ea. Din cauza asta se iscau dese certuri cu sora mai mare sau cu ceilalți prințișori și prințese din împărăție, ba chiar a ajuns de câteva ori să smulgă codițele blonde ale prințeselor și să zgârie cu unghiile-i subțiri pielea fină a prinților. Doar fata cea mică era o grămăjoară de om, sfioasă și tăcută ca un pui de vrabie. Unde o puneai acolo ar fi stat zi întreagă, privind oamenii care se răscoleau în jurul său, frunzele clipocind ale copacilor, iarba unduind ușor în bătaia vântului, păsările vânturând cerul cu aripile, sau norii jucăuși inventând întruna desene magice.

Într-o bună zi, la amiază, împărăteasa a intrat în palat, și-a chemat odraslele și a început să le povestească:
- Astăzi când mă plimbam prin pădure m-am întâlnit pe potecă cu un moșneag. Era tare bătrân moșneagul, și slab, și obosit. Abia își târa picioarele. Ba la un moment dat a alunecat și a căzut. Atunci eu i-am întins brațul și l-am ajutat să se ridice. Moșul mi-a mulțumit și mi-a spus că-mi poate dărui în schimbul ajutorului meu, cel mai preț dar pe care îl doresc. N-am știut ce să-i cer și atunci moșul a vrut să-mi dăruiască fericirea. Dar eu i-am spus că nu am nevoie, căci fericită este fiecare zi trăită lângă împărat, tatăl vostru, pe care îl iubesc. Atunci el a spus că îmi poate dărui îndestularea sufletului, dar eu i-am spus că nimic nu îmi poate îndestula sufletul mai mult decât o fac glasurile voastre vesele. Văzând că nici asta nu-mi este de trebuință moșul a vrut să-mi dăruiască bogăția dar i-am spus că locuiesc între oamenii care mi-s dragi și nicio altă bogăție nu poate fi mai de preț. În cele din urmă m-am învoit ca moșul să vă dăruiască vouă lucrul acela de preț ce mi se cuvenea. Eu m-am întors repejor acasă dar moșul abia vine în urma mea că-i tare bătrân și amărât. Și când are să ajungă, voi să fiți pregătite să-i spuneți tot ce vă doriți, iar moșul are să vă îndeplinească dorința. Iar de nu va veni până la asfințitul Soarelui eu vă zic să închideți ochii și să-i trimiteți dorințele voastre prin vis. Și fiindcă nu va avea cum să intre în casă, să vă lăsați la ușă pantofiorii ca să aibă moșul unde să-și lase darurile cerute.

Tare s-au mai bucurat fetele împăratului când au auzit una ca asta. "Darul cel mai de preț"... Tiii... ce de planuri au început a țese, ce de liste au așternut pe hârtie, câte vise cu ochii deschiși nu au făptuit surorile cele mari. Doar cea mică ședea într-un colț și admira cu coatele sprijinite pe pervazul fereștii alunecarea pâinii rotunde a Soarelui dincolo de culmile arzând. Și fiindcă darurile cele nesfârșite se cereau a fi acceptate cu egală deschidere, au început fetele cele mari ale împăratului a-și scoate în pragul ușii toate încălțările pe care le căpătaseră în curgerea timpului. Pantofiori, săndăluțe, papucei, ghetuțe, cizmulițe... toate, toate erau acolo aliniate frumos ca soldații la paradă. Treizeci și cinci de perechi aliniase sora cea mare și douăzeci și nouă sora cea mijlocie. Doar cea mică și-a scos pantofiorii din picioare înainte de a se așeza în pat, i-a șters frumos cu palmele și i-a așezat pe prag. Abia se vedeau pantofiorii mezinei, mici de tot prin mulțimea de încălțări ale celor două surori. Dar străluceau ca doi ochi de felină în inima pădurii.

Dimineața următoare întreaga bucurie a fetelor cele mari s-a prăbușit în mâhnire, în vaiete și plânsete amare. Căci imediat ce s-au trezit, ele au dat fuga afară să vadă ce le-a adus moșul. Și când s-au uitat în pantofi n-au găsit nimic... Doar fata cea mică a scuturat perechea ei de pantofiori și a găsit un bănuț de cositor. Iar cele mari, după îndelungi scotociri, au găsit și ele tot câte un bănuț de cositor.
- Ce-i asta?! Și-a bătut joc de noi! - a decretat sora cea mare. Eu așteptam să-mi aducă rochii și bluze de mătase și fuste de borangic și veste țesute cu fir de aur și pantofi de lac bătuți cu pietre prețioase, năframe subțiri ca zborul de fluture, inele cu rubine, cercei cu safire, coliere de smarald... Și când colo! Ce mi-a adus?! Un bănuț de tinichea. Nici o plăcintă nu poți cumpăra cu el.
- Da, da - i-a ținut isonul sora mijlocie - și-a bătut joc de noi. Păi de-un bănuț aveam eu nevoie?! Și ăla vechi și îndoit, că nici nu știu dacă îl primește cineva la schimb. Eu aveam nevoie de păpuși și de haine pentru păpuși și bomboane și înghețată și tort de ciocolată - completă mijlocia lingându-și buzele la gândul bunătăților care-i scăpaseră printre degete.

Părinții au aruncat unul spre altul fețe nedumerite și au ridicat neputincioși din umeri. Doar mezina a prins bănuțul între degetele ei mici și l-a vârât în tășcuța primită cadou de la buna ei bătrână.
Și au trecut așa multe zile ce s-ar fi risipit ca aripile fluturilor dacă întâmplările ce aveau să urmeze nu s-ar fi înfiripat într-o poveste demnă de a fi încrustată în piatră. Nu zburaseră mai mult de trei zile de la vizita moșului și mezina împăratului întâlni într-o zi în calea-i un copil sărman zgribulindu-se la ușa prăvăliei cu dulcegării. Copilul zgâia ochii la o felie de plăcintă din fereastră și înghițea în sec la fiecare clipire a ochilor. Fetița își aminti de bănuțul de cositor din tășcuță și fără să se gândească prea mult îl întinse copilului.
- Uite aici un bănuț, nu-i prea mare dar ți-o ajunge de-o înghițitură, dacă nu de toată felia - spuse ea și întinse bănuțul băiatului. Acesta îl înșfăcă și cu el strâns în pumn intră în prăvălie. Gospodarul privi bănuțul, o privi prin fereastră pe mica prințesă și întinse copilului felia la care râvnea de atâta amar de vreme.

Iar aceasta nu fu singura minune a bănuțului de cositor, căci după încă trei zile fetița întâlni în cale o femeie sărmană ce abia își ducea zilele. Tușea și gemea de-ai fi zis că acuș acuș e gata să-și dea obștescul sfârșit. "De ce nu te duci la un doftor, femeie?" a întrebat-o fetița, iar femeia i-a răspuns că nu are suficiente parale să plătească doftorului. "Ti-aș fi dat eu o părăluță, dar am dat-o mai deunăzi unui copil sărac" spuse fetița oftând și desfăcu tășcuța să îi arate femeii că e goală. Nu mică îi fu mirarea însă când constată că în locul bănuțului primit ședeau acum doi bănuți. Fetița zâmbi și îi întinse veselă femeii.

Și poate credeți că asta a fost tot. Ei bine nu, căci la trei zile după această pățanie, fetița întâlni de data aceasta un om bătrân, necăjit tare. "De ce ești necăjit, moșule?" întrebă fetița. "Cum să nu fiu necăjit, bătrânețile mele - spuse moșneagul - dacă tavanul casei s-a spart și eu nu am parale să-l repar. Și când vin ploile apa îmi curge taman în pat." Atunci fetița a deschis tășcuța, a cotrobăit înăuntru și cu mirare a descoperit că nu era goală așa cum credea, ci acum erau înăuntru patru bănuți. Tare s-a minunat fetița, i-a adunat și i-a dăruit moșneagului.

Însă oricâtă plăcere îi făcea să-i ajute pe alții, gândurile fetiței erau măcinate de o întrebare. Cum de nu se termină banii din tășcuță?! Cine îi punea la loc?! Așa că a dat fuga să-l caute pe moșneagul care îi adusese în dar bănuțul, iar acesta i-a explicat:
- De fiecare dată când ai făcut o faptă bună, pe lângă bănuțul pe care l-ai pus în tășcuță se întorc și aceia ce au fost dăruiți. Căci bunătatea cu bunătate e răsplătită și așa va fi în vecii vecilor.

Tare bucuroasă a fost fetița când a auzit vorbele moșului căci astfel îi putea ajuta pe toți cei care aveau nevoie. După un timp însă surorile cele mari au aflat și ele că bănuțul primit de la moșul care aduce daruri face pui mai ceva decât cloșca bătrână. Și atunci s-au dat binișor pe lângă surioara lor mai mică și au început a-i cere câțiva bănuți pentru una, apoi pentru alta și mai târziu pentru altele. Iar fata cea mică le dăruia cu zâmbetul pe buze și cu bucurie în suflet. Văzând cum merge treaba cu bănuțul magic, fetele cele mari și-au amintit că și ele primiseră un bănuț asemănător dar l-au aruncat de cum l-au primit. Și au răscolit ele camerele, au aruncat în sus paturile, covoarele, au răscolit hainele, perdelele și în cele din urmă au găsit bănuții sub pat. Dar în zadar au mângâiat ele bănuțul, în zadar l-au frecat ca să strălucească, în zadar l-au pus în cuibarul găinii, bănuții lor nu făceau pui.

Și uite așa a trecut un an întreg și a venit iar ziua în care moșul care aduce daruri a ajuns din nou la palatul împăratului. Fetele cele mari l-au oprit degrabă și au început a-l certa.
- Păi de ce, moșuleț, ai dăruit surorii noastre mai mici, cea care nu și-a dorit nimic, un bănuț care face pui mai ceva decât cloșca cea bătrână, iar nouă, cele care aveam atâtea nevoi, nu ne-ai dat. Ea are acum toată fericirea și toată bogăția din lume iar noi suntem două sărmane. Mama te-a ajutat și ai promis c-ai să ne dai darul cel mai de preț, dar în realitate ne-ai amăgit, căci bănuții pe care ni i-ai dăruit nu sunt buni de nimic. Nici o plăcintă nu poți lua cu ei.

Moșul și-a scărpinat un moment ceafa, și-a mângâiat barba albă și le-a răspuns cu glas molcom:
- Eu nu am dăruit nici uneia dintre voi fericire și nici avere. Eu v-am dăruit doar un altoi pe care să crească, să se dezvolte și să înflorească ceea ce e înlăuntrul fiecăreia. Ceea ce s-a și întâmplat - a mai adăugat moșul și s-a făcut nevăzut ca și când n-ar fi existat niciodată.

Și ca povestea să aibă un final fericit ca mai toate poveștile care se spun seara la capătul patului copiilor cuminți, am să adaug doar că cele trei fete de împărat au trăit fericite împreuna până la adânci bătrâneți. Ei nu, nuuu... Să fim serioși. Cum să trăiască toate trei prințesele împreună până la adânci bătrâneți. Și prinții?! Nu! Adevărul adevărat e că fetele împăratului s-au făcut mari, au cunoscut trei prinți frumoși și viteji pe care i-au luat de bărbat. Iar fata cea mică a împăratului a rupt în două bănuțul magic la nunta surorilor cele mari și le-a dăruit câte o jumătate fiecăreia drept cadou de nuntă. Acummm... rămâne să stabiliți dumneavoastră dacă fetele cele mari au folosit jumătatea de bănuț ca să-și împlinească dorințele sau dacă o jumătate de bănuț nu e în stare niciodată, dar absolut niciodată să facă ceea ce e în stare un bănuț întreg și să încheiați povestea.
Căci eu am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea.
Și-am mai încălecat pe-o roată și v-am spus o poveste adineauri inventată.