09.01.2022
Primele și categoric cele mai importante imagini despre un univers inimaginabil.

Suntem la orfelinatul din Gherla, în 1985.
Domnul Vasile Dorolti, unul dintre cei mai buni fotografi români pe care îi cunosc, a realizat în ani grei aceste imagini, și le-a și arătat cât s-a putut atunci în serii de diapozitive cu muzică.
Doar nu v-ați fi așteptat să vedem în Scînteia aceste imagini atunci.
Bun, nu le vedem nici acum în presa românească, dar asta este altă discuție, despre cum ascundem sub preș tragediile cumplite ale nației.

1985 este, în seria de ani de la sfârșitul deceniului 8 al secolului trecut, un an normal.
Frig de te lua dracu în case și peste tot, rații la alimentele de bază, o lipsă aproape totală la aproape orice.
În schimb, "Într-o atmosferă de puternic entuziasm, marcată de marile evenimente din istoria modernă a României, cu sentimente de aleasă dragoste și profund patriotism, VIBRANT ȘI FIERBINTE OMAGIU ADUS PATRIEI SOCIALISTE, PARTIDULUI, TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU!
Mii de bucureșteni, formând un culoar viu, îl întâmpină cu puternice urale, cu sentimente de adâncă dragoste și prețuire, dând glas recunoștinței față de iubitul fiu al poporului."
Și tot așa, și asta în timp ce la orfelinatul din Gherla, imaginile domnului Dorolti ne arată cum stăteau lucrurile de fapt.
O prăpastie mai dureroasă, mai fundamentală și mai cumplită între cum era realitatea prezentată și cum stăteau lucrurile nu se poate imagina.

Eroi ca Vasile Dorolti au ilustrat cu riscuri azi inimaginabile un timp cumplit.
Priviți aceste imagini.
Cei care au girat acea realitate sunt azi probabil pensionari cinstiți și stimați, sau, de ce nu, politicieni ori onorabili cetățeni.
Aceste fotografii rămân și ne vor povesti despre timpuri care nu ar trebui uitate și despre vieți nimicite de un sistem rămas nepedepsit.
Dar astea sunt locurile, și să nu uităm că și în ultimii 30 de ani, și în zilele noastre, se întâmplă lucruri inimaginabile și cumplite care rămân în uitare.

Dar să revenim la imaginile prezentate aici.
Mai uitați-vă puțin și repetați în gând acest text: "Avem un program minunat. Realizările de pînă acum, inclusiv cele din ultimul cincinal 1981-1985, demonstrează cu putere că între programele și realizările noastre există o strînsă interdependență, că stă în puterea poporului nostru ca, acționînd în deplină unitate, sub conducerea partidului comunist, să realizeze cele mai îndrăznețe visuri și năzuințe de progres și bunăstare. (Aplauze puternice, îndelungate)."

Ce imagini formidabile sunt acestea făcute de domul Dorolti, ce stări, ce vieți.

Autorul spune despre el: "Nu sunt nici măcar ceea ce se cheamă ușor peiorativ "fotograf de duminică". Fotografia a fost importantă, chiar foarte importantă, pentru mine în anii '80. Este greu de explicat acum, dar în anii aceia de dictatură simțeam imperios nevoia să mă exprim cumva, și fotografia a fost un limbaj care mi-a venit ca o mănușă. Am lucrat cu pasiune la cele cîteva proiecte, puține, foarte puține, dar nu cu conștiința unui fotograf, ci mai degrabă cu aceea a unui protestatar. Cu luciditate recunosc că nu am avut talentul, mediul, educația sau cultura necesare pentru a deveni un fotograf serios, însă am fost și am rămas un mare iubitor de fotografie."

(text de Dinu Lazăr, decembrie 2021)
















































3 comentarii

  • Orfelinat Gherla
    Visanescu George, 08.01.2022, 18:59

    Foarte bun materialul. Felicitări. Dacă mai exista acest orfelinat tare mi as dori sa vad și un material în care copiii sunt fericiți. Aici parca sunt într-un lagar de exterminare.

  • De ce …
    Radu Caulea, 09.01.2022, 09:49

    De ce oare sunt primul care comentează ? Am înțeles, articolul este recent. Mi se pare de neînțeles ca peste tot (in toată Lumea aproape) acest tip de articol este neinterpretat pe larg, când situațiile prezentate practic sunt reprezentative ale civilizației unei nații. Cumplit cum ar spune Dinu !

  • Dezumanizarea copiilor
    Paul Paun, 09.01.2022, 23:18

    Incerc sa ma transpun in mintea unui copil din acel mediu lipsit de bucuria unei familii. Ei nu aveau de unde sa stie cum este un mediu normal dintr-o familie, ci doar acea comunitate chinuita in care trebuiau cumva sa supravietuiasca. Cel mai mult ma gandesc la ce oameni avea langa el un copil care era tinut in acele conditii. Ce fel de oameni puteau sa fie acei romani ai acelor vremuri din acele institutii, care calcau in picioare acesti copii la propriu? Au ajutat la dezumanizarea copiilor de la varste la care ei nu ar fi trebuit nici cu gandul sa gandeasca la ororile acelea. Pentru cine nu stie ce s-a intamplat in aceste orfelinate, este de adus aminte ca au fost crime cu acte in regula cu buna stiinta a PCR. Copiii erau lasati sa moara de foame si doar cei sanatosi si puternici aveau o sansa la supravieturire. Daca un copil se imbolnavea avea sanse mici de supravietuire. Ce este insa incredibil de trist si mi se pare abominabil, este ca si dupa 1990, timp de foarte multi ani, guvernele tarii au ignorat total acesta nenorocire fara sa faca nimic. Au lasat ca personalul orfelinatelor si nu numai, sa fure ajutoarele ce erau trimise catre bietii copii. Incredibil!

    Imaginile domnului Vasile Dorolti sunt impresionante si poate chiar blande fata de conditiile din alte orfelinate din acei ani. Sper din tot sufletul ca vor mai aparea informatii despre aceste orori si poate candva, desi cred ca este cam tarziu, vor fi facute raspunzatoare si persoanele care au facut cam ce au facut si tortionarii din inchisorile comuniste, care desigur, cu mici exceptii, au scapat cu totii.

Publicitate

Sus