cădem cu toții
tu și eu
de când l-am omorât pe Dumnezeupe cel al orizonturilor
al verzilor pășuni
al valului înaltal munților nebuni
căzând
rănim pereții prăpastiei
cu ghiara
lovindîn cranii goale
și zbierând ca fiara
ca să uitàmcă tot noi
pe vremuri
am compus
imnuripentru atâtea
lăsate baltă
sus
dar ce-ar fi dacă...
... dacă
în cea din urmă clipă
am face cale-ntoarsăși
cu singura aripă
care ne-a mai rămasam încerca acum
să continuămîncă
ceva frânturi de drum
ar mai fi poate
timp
spre a scăpa de abis
să ne prindem de noriîntr-un avânt vitejesc
și căutândsă găsim în noi
vârsta de aur când
un simplu
te iubesc
însemnaacel pierdut
și
demult uitat
paradis
eh oui
depuis l'instant où nous avons assassiné Dieu
celuides horizons
des vertes vallées
celui des montagnesdu grand air
des longues marées
nous chutonstoi comme moi
en fermant
à bon escient
les yeux
dans notre chuteen griffant les parois
du gouffre
tout en tapant sur des crânes creuxnous hurlons comme des fauves
pour faire taire nos vieux hymnesen pensant qu'ils ne sauvent
plus nos viesni l'amour que l'on renie
depuis déjà fort longtemps
et si...
et si... l'on essayait
sans attendre la fin
du mieux que l'on peuten nous servant de la seule aile
qui nous restede nous remettre avec courage
en selle
afin de nous envolerpour encore un bout de chemin
car pour freiner la chute
il n'est peut-être pas encore
trop tard
en nous accrochantaux nuages
songer à un autre départ
ethardis
retrouver
en nous-mêmes
l'âge d'or
où un simple je t'aimeétait
à lui tout seul
le vrai
paradis
