Atunci când intri într-o baie de gheață, intri pregătit. Creierul îți suna alarma, va fi rău, dar în câteva momente totul se liniștește. Gândurile se opresc, timpul se oprește, ești aici, acum și deodată dispare tot ce știi despre tine. Tot ce știi și tot ce cunoști, nimic. Atunci vezi cu ochii minții tot universul din tine și din jurul tău, în clipa acea profundă, ca în biserică, mintea coboară în inimă, te privești exact cum ești. Gheața devine dans, planetele încep să se rotească, stelele pornesc să îți arate calea, găurile negre, cometele și meteoriții se duc în spațiul tău interior. Călătoria prin univers de abia acum începe. Atunci devine Acum.
Gheața devine univers. O mie de gânduri se revarsă în inimă iar inima simte bucurie și tristețe deopotrivă.
Ani de zile am descoperit această lume înghețată în lacuri, râuri și chiar bălți, iarna sub privirea îngăduitoare a cerului. Căutări. Răscoliri. Aplecări peste apa înghețată. Ușor, să nu crape, să mă scufund. Și dacă mă scufund, să mă ridic.
Copiii iernii, copiii stelelor se regăsesc în cadre progresive acolo unde timpul stă în loc, călători prin universul meu și al tău.
