Panseuri involuntare I (De ce visăm? / Dacă aş fi invizibilă)

Visăm ca să ştim şi noi ce-o să facem mâine
Visăm ca să avem ce povesti celorlalţi
Sau poate ca să nu se întâmple în realitate
Visăm pentru că visul ne face poftă de somn
Şi ca nu cumva să ni se plictisească gândurile.




Mai întâi i-aş spune în scris mamei mele că sunt invizibilă
să nu se sperie dacă se mişcă ceva în casă
M-aş uita pe geamul celor săraci
ca să realizez cum pot trăi ei
M-aş urca în autobuz şi m-aş duce în ţări străine
Mi-aş apăra ţara
Şi mai ales familia
Apoi m-aş bate cu cei răi
Şi ei nici măcar nu ar şti de ce
Aş trece prin tot felul de lucruri solide
Dacă aş fi invizibilă
M-aş duce în clasă şi doamna învăţătoare ar zice:
— Unde e eleva Andreea?
Mi-aş face şi o casă mare
Cu două etaje
I-aş speria pe toţi cei care spun că fantomele nu există
Şi, la urmă de tot, aş intra puţin în televizor
Ca să văd, pe acolo ce se întâmplă?

---

Motto: "Să cretinizăm limbajul"

(Gellu Naum)


Mai întâi mi-a căzut sub ochi un motto de pe Zmeura de câmpie a lui Mircea Nedelciu. "Război înseamnă să mergi la război, să vii de la război şi după aia să visezi război". O fetiţă de 6-7 ani avusese norocul să fie auzită de pictorul Dorel Zaica. Atunci mi-a venit pofta de a-l cunoaşte pe omul ăsta, care încă ştie să se mire şi să caşte gura la chestiile fabuloase pe care le spun copiii.

Apoi a fost o carte: Experimentul Zaica, semnată de Irina Nicolau, Daniela Alexandrescu şi Ciprian Voicilă. După aceea, un interviu al meu cu profesorul Zaica, din care aflam că de vreo 35 de ani face acest experiment de creativitate pe care, apoi, vreun an de zile am încercat să-l preiau şi eu. Şi din răspunsurile culese au ieşit aceste poezii.

Se spune că scrisul e o activitate solitară. Presupune izolare sau chiar o anume deprivare senzorială. În colectiv se fac alte chestii, se sapă şanţuri, se joacă fotbal. Poezia e cu totul altceva. Dacă aşa se spune, nu înseamnă că e şi adevărat.

Poeziile astea au ieşit din punerea în comun a minţilor. O colaborare. Subsemnatul a conceput câteva întrebări, profesorii de la şcolile pe care le-am contactat i-au luat la întrebări pe copii şi aceştia au dat, în unele cazuri, răspunsuri năucitoare. Răspunsuri din care am încercat apoi să creez o limbă comună. A ieşit o poezie deloc puerilă, care conţine chiar un fel de înţelepciune involuntară. Pentru că în majoritatea cazurilor copiii nu îşi dau seama că au har. Habar n-au că lucrurile debitate de ei au valoare. De fapt, nici unul dintre participanţii la experimentul de faţă nu se poate considera autor al acestor versuri.

Dar câţiva dintre copiii care au dat răspunsuri deştepte tot merită numiţi: Andreea Mărgărit (cl. a IV-a, Băneşti), Alexandru Crăciun (cl. a IV-a, Câmpina), Raluca Bălăşescu (cl. a V-a, Câmpina), Andreea Bârlează (cl. a V-a, Măgureni).

(Sorin Stoica)