În ziua aceea la marginea câmpului
sprâncenele noastre de iarbă încărunțeau
câte unii înviau
cu patimă înviau
călcau tacticoși peste frunze
cu măști de aur pe față cu inegalabile torțe în mâini
veneau spre noi
după o lege liniștita și firească
aveau ochelari negri purtau ghete mari
eșarfele lor fumegau
luna se ascundea după minarete
pe după giuvaerul care e focul
ei mă priveau obosiți mă întrebau
"tu ce mai faci"
le răspundeam o singură vorbă "auuu".
(în perioada 1 aprilie 2022 - 30 iunie 2022, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Laudă pietrei, François Cheng, traducere de Ioana IeronimSă uităm înseamnă să nu mai scriem, Ioan T. MorarAutoportret, Linda Pastan, traducere de Ioana IeronimBocca di leone, Marin SorescuÎntre două vârste, Aleš Mustar, traducere de Paula Braga ŠimencToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate