Boltă albastră, nu mă seduce:
nu joc.
Tu ești cerul unei guri însetate
deasupra capului meu.
Fâșie de spațiu,
nu-mi înlănțui picioarele,
nu mă amăgi.
Tu nu ești decât o limbă care pândește
sub călcâiele mele.
Nu merg.
Răsuflare a mea, ingenuă,
răsuflare sacadată,
nu mă-mbăta.
Presimt respirația fiarei.
Nu joc.
Aud mușcătura familiară, de câine,
izbitura colților în colți.
Simt negura gâtlejului
care-mi deschide ochiul.
Văd.
Văd, nu visez.
(în perioada 1 aprilie 2022 - 30 iunie 2022, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Să uităm înseamnă să nu mai scriem, Ioan T. MorarAutoportret, Linda Pastan, traducere de Ioana IeronimBocca di leone, Marin SorescuÎntre două vârste, Aleš Mustar, traducere de Paula Braga ŠimencCăpăstrul cailor, Edward Thomas, traducere de Ioana IeronimToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate