Istoria copilăriei în 4 episoade este proiectul realizat în coproducție de MiniREACTOR, Cluj-Napoca, și Teatrul Gong, Sibiu, propunându-și realizarea unei radiografii a ideii de copil, și implicit înțelegerea copilăriei.
Ancorate într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat, cele patru episoade de sine stătătoare schițează patru cadre care pot fi repere pentru ce a însemnat și cum a arătat copilăria. Patru perechi formate din câte un regizor și un dramaturg au lucrat împreună pentru realizarea câte unui episod specific unei anumite perioade istorice. Ana Cucu-Popescu și Diana Dragoș au creat imaginea copilăriei în secolul XVI, Alex Moldovan și Ana Crăciun-Lambru și-au asumat ca punct de reper secolul XX, Alexa Băcanu și Olivia Grecea și-au imaginat copilăria în secolul XVII, iar Petro Ionescu și Delia Gavlițchi au conturat sfârșitul secolului XIX.
Textele (care vor apărea în această rubrică, în fiecare zi de luni a lui iunie 2022) au fost scrise pe baza unei cercetări sau documentări ale secolelor, prelucrări de mituri și legende sau chiar a unor experiențe proprii. Episoadele surprind cu duioșie traseul evoluției copilăriei și al interacțiunii dintre copii și lume.
Condiția copilului este urmărită concomitent cu relația dintre adulți și copii. În linii mari, poate mai apropiat de părinți și de bunici, de generații de copii care au crescut în alte timpuri, spectacolul lansează piste de discuție între adulți și cei mici. Tocmai pentru a înțelege împreună, pentru a pune întrebări și a învăța despre timpuri și perioade diferite față de copilăriile noastre.
Poate Măgăoaia nu mai e un reper, iar copiii nu mai trec prin pădure pentru a ajunge la bunica, nu se mai întâlnesc cu Știma Apelor (ori nici nu mai cred într-una), există certitudinea unei legături între publicul mai mic și cel mai mare. Se nasc curiozități, apar întrebări, și există un schimb de sens reciproc între copii și imaginea de peste decenii a copilăriei altora.
Vă așteptăm deci aici, pe LiterNet, în fiecare luni din iunie 2022 pentru a citi textele acestui proiect.
(Roxana Țentea, asistentă de dramaturgie)
*Acest proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.