Răbdări prăjite

Ce e acela un copil? E o întrebare la care textele ce stau la baza spectacolului Istoria copilăriei își propun să răspundă măcar parțial, prezentând patru povești cu copii din vremuri trecute pentru a pune în evidență evoluția în timp a condiției copilului, precum și dinamica relației copil-adult. Gândit ca o radiografie a copilăriei părinților, bunicilor sau strămoșilor noștri, aceste texte oferă spectatorilor șansa unei mai bune înțelegeri a generațiilor trecute și a felului în care a evoluat percepția asupra educației celor mici.

Scoțând la iveală istorii din vremuri apuse, textele sărbătoresc felul în care copii experimentează, de fapt, dintotdeauna lumea: cu încredere și curiozitate, cu curaj și prospețime. Din plin. Cu toată inima.

Spectacolul-coupé Istoria copilăriei e rezultatul unui parteneriat între teatrul MiniREACTOR și Teatrul Gong și reprezintă o provocare atât pentru membrii celor două echipe, cât și pentru publicul tânăr. LiterNet se alătură acestui demers publicând cele 4 texte, scrise de Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Alex Moldovan și Ana Cucu-Popescu în cele 4 zile de luni ale lui iunie 2022. Sperăm să vă facă plăcere să le citiți.

*Acest proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
** Publicarea textelor pe LiterNet nu a fost finanțată în cadrul proiectului AFCN.



PERSONAJE
GIGEL - băiețel mai înstărit, poartă bluză de trening și blugi, tuns scurt, cu bretonul tăiat drept, brunet, dințos și cu urechile mari
DOREL - copil mai sărăcuț, pantaloni de trening, pulover peste cămașă, tuns strâmb, poartă ochelari, e șaten-blonduț și mai grăsuț
MONICA - fetiță tunsă castron, cu sarafan peste helancă, poartă codițe și bentiță, ca la școală
UN ADULT - lung, deșirat, urechiat ca Gigel, îmbrăcat la costum
VOCEA MAMEI

INTRO
Instalare performativă între actori
ACTOR 1: Ce se aude?
ACTOR 1: Băi, n-am mai jucat un fotbal de nu știu când!
ACTOR 2: Ia... vrei să joci?
ACTOR 1: Nu măi, fotbal adevărat... pe teren. Unde e? Era o minge pe-aici. Ah. Da... hai să dăm niște pase.
ACTOR 2: Ah. Nu prea mă pricep. Stai ca dărâmi ceva!
ACTOR 1: (se joacă cu mingea) Eu am jucat mult. Am fost și căpitan. (către copii) Mâna sus cine a jucat fotbal pe teren? Cu drible, fente... Ehe, pe vremea mea copiii se știau juca, nu ca acum, toată ziua cu ochii în telefon, în laptop, în...
ACTOR 2: Mă lași? Pe vremea ta, trebuia să stai la coadă ca să-ți cumperi pâine! Pe cartelă, frate, că altfel nu primeai! Dădeai cartela, primeai mâncare. N-o arătai, mergeai acasă cu mâna goală.
ACTOR 1: Da, măh, da, dar oamenii erau mai liniștiți. Și copiii la fel!
ACTOR 2: Glumești, nu? Liniște de aia nu doresc la nimeni.
ACTOR 1: Pe vremea mea, ziua era mai lungă...
Apare actor 3.
ACTOR 3: Pe vremea mea, pe vremea mea... Ce vreme e aia, că m-ați înnebunit?
ACTOR 2: Anii '80. Parcă au fost ieri.
ACTOR 1: Copiii erau mai serioși, mai responsabili, erau... erau niște mici adulți.
ACTOR 2 (către public): Știți ceva? Mai bine închideți puțin ochii și gândiți-vă cum erau părinții, unchii, mătușile voastre în copilărie...

Atmosferă de cartier. Suntem în spatele blocului. Sunete specifice: ceva păsărele, mașini, voci de copii. Se aud voci din off. Copiii intră și continuă discuția în scenă, se opresc în fața unui decor de spate de bloc. Pe o bară de metal, atârnă un covor.

MONICA: Gigele, ce tare ai fost! Ce gol! Excelent!
DOREL: Mai ceva ca Maradona! O să-ți zicem Gigelo Maradona!
GIGEL: Da, a fost mișto! Ce să mai... cașto! Dar și tu mi-ai dat o pasă de milioane, Dorele! Iar Monica a făcut cea mai tare galerie...
TOȚI TREI: Avem echipă, avem valoare, și scara noastră-i cea mai tare!
Râd toți, apoi se opresc puțin să răsufle...
GIGEL: Păcat că s-a spart mingea. Dar îmi aduce tata alta de la București. Are un prieten p-acolo, la un club.
MONICA: Mmm... acu'... vreți să ne jucam ceva?
GIGEL și DOREL: Să ne jucăm... De-a ce să ne jucăm...?!
Se plimbă în cerc într-un sens și în celălalt.
GIGEL: Ahhh, hai să ne pișcăm!
DOREL: Să ne urzicăm!
GIGEL: Să ne bombardăm!
GIGEL și DOREL (se agită): Să ne jucăm... bâza... ba nu, ba nu... lapte gros.
MONICA: Hai să jucăm elastic!
Scoate un elastic și îl pune pe cei doi.
GIGEL: Nuuuu! Eu sunt accidentat de la fotbal... și-n plus... elasticul e joc de fete...
DOREL: DA?! Nu știu... Mie îmi place elasticul... io pot să sar până la brâu!
Gigel dă drumul elasticului care îl pocnește pe Dorel. Copiii reîncep plimbarea în cerc, apoi Monica vine cu o idee nouă.
MONICA, GIGEL și DOREL: Să ne jucăm... De-a ce să ne jucăm...?!
MONICA: De-a v-ați ascunselea! Mă pun eu!
DOREL: Mmm... vreau ceva mai palpitant!
GIGEL: Mai riscant!
DOREL: Mai incitant!
GIGEL: Ăsta-i joc de copii mici! Hai că știu. Veniți aici!
Se adună toți trei și șușotesc, scot exclamații și râd.
DOREL: NUUUUU! Nu se poate!
GIGEL: Ba se poate!
MONICA: Nu pot să cred!
GIGEL: Să crezi! UMPLEM MINGEA CU PIETRE!
MONICA: Cu pietre?
GIGEL: Da, cu pietre! Stai să vezi. O să ne distrăm pe cinste!
Iau o minge și o umplu cu pietre, apoi o pun în capătul opus al scenei.
GIGEL: Iar acum să așteptăm!
MONICA: Bai, eu mă cam tem, hai mai bine să plecăm!
GIGEL: Du-te, dar o să pierzi toată distracția.
MONICA: Bineee, io mă duc la cofetărie să văd dacă au băgat bomboane!
Monica dispare, apoi în scenă intră un adult. Copiii stau într-o parte a scenei, adultul intră prin cealaltă.
GIGEL: Nenea, nenea, ne dați și nouă mingea, vă rog frumos?
DOREL: Vă rugăm mult!
Tipul vede mingea, se oprește, se uită în dreapta și-n stânga, apoi vede mingea. Își ia avânt câțiva pași, trage un șut și se lovește, tremură și leșină.
GIGEL: Mamă... l-am omorât.
DOREL: Am dat de naiba! Tu cu ideile tale! Ce facem acum?
Gigel ridică mingea încercând să o ascundă. Între timp, bărbatul se dezmeticește și vine înspre ei furios.
DOREL: Lasă mingea și hai să fugim!
Gigel aruncă mingea în spate. Aceasta îl lovește în cap pe bărbat, care cade din nou.
GIGEL: Acum e lată...
Bărbatul se trezește din nou, vine după ei, încercând să spună ceva. Copiii urlă și fug prin scenă. Bărbatul urcă după ei pe tobogan, dar alunecă și cade. Apoi se împiedică în covor. Copiii se trosnesc cu bătătorul de covoare, apoi și pe el. Îi pun covorul în cap, îl învârt și îl împing departe de ei. Omul pleacă împleticindu-se.
MONICA: Na, vezi dacă ai vrut palpitant! Și tu incitant!
VOCE MAMA lui GIGEL: Gigele! Pâinea, Gigele! De câte ori să-ți spun că se închide la magazin?
GIGEL (către copiii): Of, am uitat de pâine. (către mamă) Mai stau un pic!
MAMA lui GIGEL: Acum!
GIGEL: De ce?!
MAMA lui GIGEL: Pentru că așa am spus eu!
GIGEL: Dar mama, de-abia ne-am încălzit!
MAMA lui GIGEL: Să nu cobor la tine.
GIGEL: Of, adulții ăștia nu știu de glumă. Bine, mama, mă duc.
MAMA lui GIGEL: Hai după bani!
GIGEL: Aruncă-i de pe geam. Mai pune un leu să-mi iau o eugenie.
MAMA lui GIGEL: Ce să-ți iei?
TOȚI 3 (strigă): O EUGENIE! SĂ-ȘI IA O EUGENIE!
TOȚI: O eugenie
Nu-i o vedenie
Și nici nu e tenie
Sau scârboșenie
E o ciudățenie
O urâțenie
Dar e bună!
Mama îi aruncă banii, care îl lovesc direct în cap.
GIGEL (către ceilalți doi): Veniți cu mine?
Dorel și Monica aprobă. Pornesc, dar Gigel se oprește ca electrocutat după câțiva pași. Începe să se caute prin buzunare disperat.
GIGEL (speriat): Ah, cartela! Unde e cartela?
MONICA: Cartela! Unde e cartela?
DOREL: Da, da, unde e cartela! Ăăă... ce cartelă?
GIGEL: Cartela de pâine, deștepților. O aveam aici.
MONICA și DOREL: Aoleu, cartela de pâine? / Da, de pâine, caut-o bine, sigur e pe undeva.
Gigel se caută în continuare prin buzunare, dar degeaba.
GIGEL: Fără cartelă, nu pot lua pâine...
MONICA: O să mâncați răbdări prăjite.
DOREL: Mai degrabă opărite.
GIGEL: Fără cartelă nu mă pot întoarce acasă.
MONICA: Ține minte trei cuvinte: ai încurcat-o.
DOREL (spre public): N-o să aibă pâine...
MONICA (spre public):... dar o să aibă circ!
GIGEL: Fără cartelă... o să murim de foame până luna viitoare! Iar mă trage tata de urechi. Data trecută m-au durut o săptămână... Uff, cine-a inventat și cartela asta?!
MONICA: Pâinea se dă pe cartelă ca să luăm doar cât ne trebuie de familie! Ce, vrei să vină țăranii, să cumpere pâinea toată și să o dea la porci?
GIGEL: Știu, tu, nu mai face pe deșteapta! Dar eu ce mă fac? Cu păcătoasa asta de cartelă, viața mea s-a sfârșit... Știu... fug de-acasă... (scoate o bocceluță)
MONICA și DOREL: Ce?!
GIGEL (îi îmbrățișează): Sunt hotărât! Nu încercați să mă convingeți. Plec... Ah. Viitorul glorios al unui fotbalist genial a fost distrus... de o cartelă de pâine. La revedere... Adio... V-am iubit...
MAMA lui GIGEL: Gigele, unde pleci așa? Mă, tu vrei să mâncăm răbdări prăjite, zăpăcitule?! Vezi că ai pierdut cartela.
Mama îi aruncă cartela, care îl lovește și ea în cap.
GIGEL: Cartela! Ura! N-am pierdut-o! Nu mai trebuie să fug de acasă!
MONICA: O să aveți pâine pe masă!
DOREL: O să aveți o seară frumoasă!
GIGEL: Pot să mă întorc acasă!
Dansează veseli.
MAMA lui GIGEL: Și grăbește-te! A venit unchiul Matei din Iran.
GIGEL: Unchiu' Matei?
MAMA lui GIGEL: Da. Nu-l știi, că erai mic când a plecat. El a găsit cartela când a dat cu piciorul într-o minge cu pietre. Nu știu ce-a făcut, dar e plin de vânătăi. Copiii ăștia... Cine i-o fi crescut așa?!
De la un geam apare tipul căruia i-au făcut farsa - mirare, surpriză, dezastru.
GIGEL, DOREL și MONICA: Ceeee?!!