Păianjenul din inimă

Ce e acela un copil? E o întrebare la care textele ce stau la baza spectacolului Istoria copilăriei își propun să răspundă măcar parțial, prezentând patru povești cu copii din vremuri trecute pentru a pune în evidență evoluția în timp a condiției copilului, precum și dinamica relației copil-adult. Gândit ca o radiografie a copilăriei părinților, bunicilor sau strămoșilor noștri, aceste texte oferă spectatorilor șansa unei mai bune înțelegeri a generațiilor trecute și a felului în care a evoluat percepția asupra educației celor mici.

Scoțând la iveală istorii din vremuri apuse, textele sărbătoresc felul în care copii experimentează, de fapt, dintotdeauna lumea: cu încredere și curiozitate, cu curaj și prospețime. Din plin. Cu toată inima.

Spectacolul-coupé Istoria copilăriei e rezultatul unui parteneriat între teatrul MiniREACTOR și Teatrul Gong și reprezintă o provocare atât pentru membrii celor două echipe, cât și pentru publicul tânăr. LiterNet se alătură acestui demers publicând cele 4 texte, scrise de Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Alex Moldovan și Ana Cucu-Popescu în cele 4 zile de luni ale lui iunie 2022. Sperăm să vă facă plăcere să le citiți.

*Acest proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
** Publicarea textelor pe LiterNet nu a fost finanțată în cadrul proiectului AFCN.

PERSONAJE
MAMA - păpușă bi-ba-bo, femeie simplă din clasa muncitoare la 40 de ani
TATA - păpușă bi-ba-bo. bărbat muncitor, grăsuț la aprox. 50 de ani, un pic mai ridat decât femeia.
FETIȚA - păpușă bi-ba-bo, fetiță de 7 ani
BĂIEȚELUL INVIZIBIL- păpușă bi-ba-bo transparentă, de aceeași vârstă ca și FETIȚA

SPAȚIUL: Interior de bucătărie secol XIX cu o ușă / un spațiu care arată că se continuă casa cu o altă cameră. Sunt pânze de păianjen peste tot.

INTRO
Instalare performativă între actori.
ACTOR 1: Cui îi place să fie luat în brațe?
ACTOR 2: Dar pupat?
ACTOR 3: (blând) Mângâiat?... (brutal) sau chinuit?
ACTOR 1: Când eram mică, îmi plăcea când părinții mei mă alintau și mă iubeau.
ACTOR 2: Da! Mă simțeam cel mai în siguranță.
ACTOR 1: Și eram fericită...
ACTOR 3: ... Dar nu toți copiii au crescut așa.
ACTOR 1: Așa e.
ACTOR 2: Bunicii părinților mei credeau că bătaia e ruptă din rai, că acolo unde dai crește, ce mai... că bătaia e bună și că așa trebuie educați copiii!
ACTOR 1: Acum 100 de ani, prin 1800 și ceva, copiilor nu le era ușor să fie copii.
ACTOR 2: Dar nici părinților, să fie părinți.
ACTOR 3: Nici acum nu le e ușor.
ACTOR 2: Pe mine istoria m-a învățat să nu repet aceleași greșeli cu copiii mei.
ACTOR 1: (către public) Sunteți pregătiți să auziți o poveste tristă...?
ACTOR 2: Aveți urechi de ascultat și ochi de văzut povestea unei fetițe care și-a îmblânzit părinții?
ACTOR 3: E o poveste înspăimântătoare... (pauză) (brusc către copii) Cu păianjeni! (ACTOR 1 și 2 fac un gest să îl oprească să nu sperie copiii) Ați face mai bine să plecați! (ACTOR 1 și 2 îl trag după paravan)
ACTOR 2: Eu zic mai bine să fiți curajoși!
ACTOR 1: Demult, foarte demult, copiii nu prea aveau jucării.
ACTOR 3: (brusc) Mai bine mergeți acasă și vă uitați la televizor.
ACTOR 2: Taci!
ACTOR 3: Sau stați cu nasu-n telefon.
ACTOR 2: (către public) Demult, foarte demult, orașele arătau altfel.
ACTOR 1: Demult, foarte demult, părinții munceau
ACTOR 3: Ca și acum!
ACTOR 2: Demult, foarte demult, oamenii aveau copii
ACTOR 3: Ca și acum!
ACTOR 1: Dar ceva era totuși diferit.
ACTOR 3: Încă mai sunteți aici?

SCENA 1
FETIȚA se joacă în cameră. Are o păpușă improvizată din cârpă, e veche și uzată. În jur mai are și alte obiecte. Din când în când chicotește și vorbește neinteligibil. Se aude o ușă, apoi vocile adulților. FETIȚA se precipită, încearcă să strângă jucăriile, dar vine TATĂL peste ea.

TATĂL: Aici erai! Iar te joci?
FETIȚA nu zice nimic.
TATĂL: Vorbește! Ce? Nu ai gură?
FETIȚA nu zice nimic.
TATĂL: De ce nu ai terminat treaba? Hm? Iar n-ai curățat cartofii?
MAMA: Zi, măi mamă, ceva! (MAMA își pune haina în cui). Are dreptate taică-tu, măcar puteai să cureți cartofii ăia cât am fost noi la muncă.
TATĂL face un gest violent față de copil. Aruncă cu un cartof după ea.
TATĂL: Păi noi lucrăm la fabrică pentru tine și tu? Te joci toată ziua!
FETIȚA scâncește.
TATĂL: Nu te smiorcăi! Să zici merci că nu te trimitem și pe tine la fabrică să muncești pe rupte la salam.
FETIȚA: Ai adus salam?
TATĂL: Aștepți să-ți pice în gură salam d-ăla bun, nu? Păi eu la 7 ani făceam de toate, pe mine m-au învățat părinții cu greul. Nu munceam, nu primeam nimic. (începe să arunce cu mai mulți cartofi după ea) Treci încoace! Te prind eu!
Se aud sunete care reproduc violența tatălui față de copil. MAMA are o atitudine pasivă, nu intervine deloc, stă cu spatele și spală vasele.

SCENA 2
FETIȚA se joacă în cameră. Are în mână păpușa improvizată din cârpă. Mai întâi îi vorbește urât și o zgâlțâie din când în când.

FETIȚA (cu pauze între propoziții): De ce nu ai venit la timp? De ce nu ai făcut TU mâncare? Hm! Vorbește! Ce? Nu ai gură? Bine că ai gură când vorbești cu alți oameni mari! Hai! Răspunde! De ce nu ai adus salam de ăla bun acasă? De ce îi cerți pe cei mai mici decât tine? Lasă că-ți arăt eu ție! Treci încoace! Te prind eu, degeaba fugi! Na na na! Jbuf! Poc! Gata! (lovește păpușa).
BĂIEȚELUL INVIZIBIL a apărut deja într-un colț și se uită la cum se joacă FETIȚA.
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Hei! Heeei! Ce faci acolo? (se aude doar vocea)
FETIȚA: Cine vorbește?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Eu! (se aude doar vocea)
FETIȚA: Care eu?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL(se arată): Eu! (îl vedem într-un colț, FETIȚA nu îl vede)
FETIȚA: Cum ai ajuns aici?
(apare din nou, FETIȚA îl vede)
FETIȚA: Pe unde ai intrat?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Eram aici!
FETIȚA: Nu e adevărat! Te-aș fi văzut!
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Ei m-au văzut! (arată către public)
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Ce faci?
FETIȚA: Mă joc!
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Așa te joci tu?
FETIȚA: Da! Ce are?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Nu știu. Îți place jucăria aia?
FETIȚA: Da!
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Și-atunci de ce vrei să o strici?
FETIȚA: Mă joc, nu o stric.
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Îi faci rău.
FETIȚA: Nu e treaba ta. Ce te bagi? Mai bine ai zice cum ai intrat în casa mea.
VOCEA MAMEI: Ești bine? Cu cine vorbești?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Șșșșș! Nu-i spune nimic de mine! Doar tu mă poți vedea. Adulții nu au cum să mă vadă.
FETIȚA: Da, sunt bine, mamă! Mă joc! (către Băiețel): Doar eu te văd?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Da.
FETIȚA: Și ce vrei?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Să ne jucăm de-a reparatorii de oameni.
FETIȚA: Ce joc mai e și ăsta?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Ia păpușa! Uită-te la inimă!
FETIȚA: Nu e nimic acolo.
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Uită-te mai atent!
FETIȚA: Nu văd nimic!
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Hai! Știu că ai imaginație!
FETIȚA: Are o inimă urâtă și s-a purtat urât.
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: De asta o certai?
FETIȚA: Da.
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Ce a făcut? A vorbit urât? A furat? S-a jucat?
FETIȚA: Și-a certat copilul și... i-a spus: (cu vocea tatălui): De ce nu ai terminat treaba? Hm? De ce taci? Nu te smiorcăi! (cu vocea mamei): ... Are dreptate taică-tu!
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Și ce o fi cu inima ei? (stă cu urechea la inima fetiței)
FETIȚA: Nu știu. (se retrage)
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Și ce are acolo? (insistă să îi asculte inima fetiței)
FETIȚA: Nimic!
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Poate e ceva acolo.
FETIȚA: Ce?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Poate, poate... (se gândește, se scarpină în cap) e un păianjen!
FETIȚA: Serios? Un păianjen în inimă?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Exact! Un păianjen în inimă care trebuie mângâiat și îmblânzit!
FETIȚA (scârbită): Îîîîuu!
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Trebuie să îl ajuți!
FETIȚA: Cum?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Fă-i o operație! Uite, folosește sabia!
(Începe operația. Recuzită: Sabie, seringa, ață + ac de cusut.)
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Așa, ușor, ușor! Vezi? Acolo e un păianjen mic, necăjit care nu a fost mângâiat și iubit de foarte mult timp. Îl vezi?
FETIȚA dă din cap afirmativ și pare că mângâie ceva.
FETIȚA: Daaa! Nu mai e așa urât!
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Dacă ai grijă de el, se face tot mai drăguț.
FETIȚA: Pot să-l scot?
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: Sigur!
FETIȚA scoate un păianjen pufos și drăguț pe care îl tot mângâie. E foarte atentă la păianjen și îl ignoră pe băiețel.
BĂIEȚELUL INVIZIBIL: În jurul tău mai sunt și alți păianjeni care au nevoie de mângâiere.
BĂIEȚELUL INVIZIBIL dispare.
FETIȚA: Chiar ai avut dreptate! Avea nev... Heeeei? Unde ești? Hai înapoi!
(intră TATĂL. Vede FETIȚA care se joacă.)

SCENA 3
TATĂL: Încă nu ai terminat cu joaca asta? Când o să te înveți minte?
FETIȚA: Tată, dar avea un păianjen în inimă.
TATĂL: Ce tot vorbești?
Intră și MAMA. TATĂL are un gest apucat către fetiță, dar se oprește. FETIȚA se ferește și se ghemuiește.
FETIȚA: Nu mai da! Cine se poartă urât, are un păianjen inimă.
FETIȚA e mirată că nu a fost lovită.
FETIȚA: Și voi aveți unul?
MAMA: Ce să avem?
TATĂL: Ce vorbește copila asta?
FETIȚA: Un păianjen în inimă care nu a fost mângâiat și iubit de foarte mult timp.
Părinții se privesc nedumeriți.
MAMA: Ce vorbe sunt astea?
FETIȚA: Așa mi-a venit când mă jucam cu păpușa. Voi nu v-ați jucat când erați mici?
TATĂL: Ehe! Crezi că de joacă ne ardea nouă? Trebuia să facem treabă, altfel ne-o luam pe cocoașă...
FETIȚA: Și pe voi v-au bătut părinții când erați mici?
MAMA: Așa a fost mereu, dar noi am ascultat și am făcut ce trebuie.
FETIȚA: Oof, și părinții voștri aveau păianjeni... Dacă îi mângâi, ei se fac mai drăguți și mai veseli. Uite, pot să te mângâi eu!
MAMA se uită mirată la fetiță care vine să o îmbrățișeze.
FETIȚA: Nu e mai bine? Acum îmbrățișează-l pe tata. Haide! De când nu v-ați mai luat în brațe?
Părinții se îmbrățișează.
FETIȚA: Uite că zâmbește! Acum eu pe voi! Sunteți mai simpatici când zâmbiți.
FETIȚA îi ia în brațe. MAMA și TATA o mângâie și apare un păianjen drăguț.
FETIȚA: Păianjenul poate fi transformat printr-o operație simplă și va deveni din păianjen urâcios și scârbos, un păianjen pufos și drăguț. Să nu vă fie frică! Pot să-i mângâi eu pentru că nu mi-e frică de păianjeni.
 
FETIȚA o mângâie pe mamă și mai apare un păianjen. Îl mângâie pe tată și încă un păianjen. FETIȚA e tot mai bucuroasă când vede păianjenii și își mângâie părinții și îi ia în brațe și pe scenă plouă cu păianjeni mici și drăguți.
Mânuitorii privesc momentul apoi ies din spatele paravanului și se îmbrățișează. Păpușile sunt încă pe mână.