Scoțând la iveală istorii din vremuri apuse, textele sărbătoresc felul în care copii experimentează, de fapt, dintotdeauna lumea: cu încredere și curiozitate, cu curaj și prospețime. Din plin. Cu toată inima.
Spectacolul-coupé Istoria copilăriei e rezultatul unui parteneriat între teatrul MiniREACTOR și Teatrul Gong și reprezintă o provocare atât pentru membrii celor două echipe, cât și pentru publicul tânăr. LiterNet se alătură acestui demers publicând cele 4 texte, scrise de Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Alex Moldovan și Ana Cucu-Popescu în cele 4 zile de luni ale lui iunie 2022. Sperăm să vă facă plăcere să le citiți.
*Acest proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
** Publicarea textelor pe LiterNet nu a fost finanțată în cadrul proiectului AFCN.
Carusel
de Ana Cucu-Popescu
PERSONAJE
FETIȚA
BĂIEȚEL 1
BĂIEȚEL 2
VÂNZĂTOR
CUMPĂRĂTOR 1
CUMPĂRĂTOR 2
INTRO
Scena începe cu actorii încercând să aranjeze decorul și obiectele pentru spectacol. Scurt moment non verbal în care actrița tot încearcă să pună mâna pe câte un obiect mai greu, dar mereu apare unul dintre actori și i-l ia din mână. Momentul continuă până când Actrița se enervează și răbufnește...
ACTRIȚA: De ce au senzația că eu nu pot să car nimic? Nici măcar nu sunt obiecte atât de grele! Toată lumea crede că fetele sunt mai puțin puternice.
ACTOR 1: Sunt mai fragile.
ACTOR 2: Sunt mai emotive.
ACTRIȚA: Sunt siguri că știu ei mai bine ce poate sau nu să facă o fată. Oare de ce gândesc așa? Oare a fost dintotdeauna la fel?
ACTOR 1: A fost mai rău.
ACTOR 2: Mult mai rău.
ACTRIȚA: Sunt curioasă ce ar simți o fetiță din zilele noastre dacă ar putea călători în timp și s-ar trezi dintr-odată în secolul al XIV-lea...
Se intră în scena propriu zisă. Fetița și doi băieței se află în parcul de distracții. Ce doi se joacă împreună și se dau în carusel în timp ce ea stă pe margine și ar vrea să fie și ea inclusă.
FETIȚA: Pot să mă joc și eu cu voi?
BĂIEȚEL 1: Depinde. Știi să călărești?
FETIȚA: Nu știu, dar ăsta nu e un cal adevărat. E un căluț de lemn dintr-un carusel!
BĂIEȚEL 2: Normal că nu știe! Fetele nu știu să călărească.
BĂIEȚEL 1: Așa e. Voi știți să vă jucați cu Barbie.
FETIȚA: Nu-i adevărat. Ne jucăm și în alte feluri.
BĂIEȚEL 2: Da, așa e. Vă jucați și de-a bucătăria și vă prefaceți că gătiți cu pământ.
Cei doi băieței râd.
FETIȚA: Poate că aș putea să mă dau și eu în racheta asta. Sau în mașinuță!
BĂIEȚEL 1: Fetele nu pot să fie astronauți!
BĂIEȚEL 2: Fetele nu știu să conducă!
FETIȚA: Dar de unde știți voi toate lucrurile ăstea?
AMÂNDOI BĂIEȚEII: Toată lumea știe!
Caruselul se oprește.
BĂIEȚEL 2: (către Băiețel 1): Mergem? A zis mami că au și mini golf.
BĂIEȚEL 1: Haide. (către Fetiță) Tu poți să rămâi să te joci singură pe carusel.
Cei doi băieței pleacă. Fetița rămâne singură și tristă și se așază pe carusel.
FETIȚA: Ce nesuferiți... Sunt siguri că știu ei mai bine ce poate sau nu să facă o fată. Oare de ce gândesc așa? Oare a fost dintotdeauna la fel?
Caruselul începe să se învârtă din ce în ce mai rapid, luminile sunt haotice, fetița se aude țipând sau exclamând din când în când. Ușor-ușor caruselul și luminile se domolesc până când ajung să se oprească de tot, iar fetița e aruncată din carusel.
FETIȚA: Wow! Ce-a fost asta?
VÂNZĂTORUL: Nu vă uitați îngroziți! Pe la noi opriți, opriți!
FETIȚA: Cine e domnul ăsta și ce caut eu cu el?
VÂNZĂTORUL: Copilași frumoși și grași! Viitori șerbi și ostași!
FETIȚA: Șerbi? Oare n-a vrut să zică șerpi?
BĂIEȚEL1: Șerbi! Sclavi! Slugi!
FETIȚA: Nici nu te văzusem acolo!
BĂIEȚEL1: Nici nu mă mir.
FETIȚA: Scuze... sunt puțin derutată... Mă dădeam într-un carusel și dintr-odată m-am trezit aici. Adică eram tot aici, dar... era altfel. Cine ești? De ce ești îmbrăcat așa? Ce an e?!
BĂIEȚEL 1 (o întrerupe): 1547. Cred că te-a lovit prea tare în cap...
FETIȚA: Stai, ce?! Cine m-a lovit?!
Băiețelul îi face semn către Vânzător.
VÂNZĂTORUL: Avem fete și băieți/ Blonzi, roșcați, chiar și bruneți!
FETIȚA (către băiețel): Cred că glumești! După ce că am călătorit în trecut vrei să spui că urâtul ăsta a dat în mine?!
BĂIEȚEL 1: Of, sărăcuța! Chiar a lovit-o prea tare! Vorbește bălării...
FETIȚA: Ce căutăm aici? Haide, te rog, ajută-mă!
BĂIEȚEL 1: Păi ne-a adus în târg ca să ne vândă. Nu mai aveam ce mânca, așa că trebuie să mergem să muncim pentru alte familii și ei o să ne dea mâncare și un pat în care să dormim. Dacă avem noroc.
FETIȚA: Să ne vândă?! Dar ce suntem noi, animale?!
BĂIEȚEL 1: Tata zice că dacă eram animale măcar eram de folos la ceva. Așa suntem doar guri în plus, ce trebuie hrănite.
FETIȚA: Doamne sfinte!
Apare în scenă primul Cumpărător. Cei doi copii sunt atenți la conversația celor doi adulți, iar Fetița mai reacționează din când în când.
CUMPĂRĂTORUL 1: Cu cât dai băiatul?
VÂNZĂTOR: 200. Ia și fata și ți-i dau pe amândoi cu 270.
CUMPĂRĂTOR 1: Prea scump. Nu face 200! Uită-te la el cât e de slab și de murdar!
VÂNZĂTOR: Lasă, domnu'! Arunci o găleată de apă pe el și arată ca nou!
CUMPĂRĂTOR 1: Mmmmm... nu știu ce să zic... Îți dau 120.
VÂNZĂTOR: E mult prea puțin! Nu-l dau pe atâta! 160, ultimul preț!
CUMPĂRĂTOR 1: Fii rezonabil, omule! În starea în care e, abia dacă poate munci ceva! Eu tre' să bag mulți bani în el până să-l aduc pe linia de plutire! Îți dau 140, dar niciun ban în plus!
Vânzătorul se uită cu tristețe la băiețel. Fetița îl ține strâns pe băiețel.
VÂNZĂTOR: Hai, dă-mi 170 și ia și fata!
CUMPĂRĂTOR 1: Ce să fac, nene, cu fata?! Să mai am o gură care cere de mâncare?! Câmpul nu-l poate munci, la armată n-o pot vinde după aia, ce să fac cu ea? Nu-mi trebe! 140 pentru băiat!
Vânzătorul se întristează.
VÂNZĂTORUL: Bine, hai. Ia-l...
Cei doi fac tranzacția, iar Cumpărător 1 ia băiețelul și dispare.
FETIȚA: Nu pot să cred! Chiar l-a luat!
Scurtă pauză.
FETIȚA: Dar pe mine nu m-a vrut... pentru că sunt fată?
VÂNZĂTORUL: Hai la copilași frumoși!/ Fete mici, băieți forțoși!
FETIȚA: Ce băieți? Nu mai sunt băieți, sunt doar eu!
Băiețel 2 își drege vocea ca să-i atragă atenția asupra prezenței lui.
FETIȚA: Tu de unde ai apărut?
BĂIEȚEL 2: De aici, din spate.
VÂNZĂTORUL: Pot munci, știu să gătească / N-o să fugă pe fereastră! (în barbă, pentru el) Dacă o încuiați.
BĂIEȚEL 2: O să ai ceva de stat pe aici...
FETIȚA: Cum adică? De ce? Vreau acasă...
BĂIEȚEL 2: E posibil să te ia înapoi acasă. Fete nu prea vrea să cumpere nimeni.
FETIȚA: Dar nu înțeleg! De ce? Mie mi-a spus mama că dintotdeauna și-a dorit o fetiță și că sunt cea mai mare bucurie a ei!
BĂIEȚEL 2: Poate ți-ai imaginat. Toată lumea știe că fetele sunt inutile și că aduc numai probleme.
FETIȚA: Nu-i adevărat! Ce probleme aduc eu?!
VÂZĂTORUL: Hai, veniți acum de-i luați / Sunt grăsuți, cuminți, curați!
BĂIEȚEL2: Hai, taci din gură! Se apropie cineva și dacă te tot aude trăncănind poate nu mă mai vrea nici pe mine!
FETIȚA: Ce răutăcios ești! Și de ce ai vrea să te cumpere?!
BĂIEȚEL 2: Șșșșșșșșșșșt! Pentru că pare bogat! Dacă sunt bogați, te hrănesc mai bine.
Intră Cumpărător 2, care e un dandy, se vede că e bogat.
VÂNZĂTORUL: Haideți, domnu', vă dau niște copii?
CUMPĂRĂTOR 2: Mdaaaaa... aș fi interesat de băiețel. Cât cereți?
În tot acest timp Băiețel 2 tot încearcă să iasă în evidență: își flexează mușchii, ridică obiecte grele etc.
VÂNZĂTORUL: După câte se vede, e calitate superioară. Deci și prețul e pe măsură!
CUMPĂRĂTOR 2: Nu știu ce să zic de calitatea lui... Aproape de intrare era un domn care dădea un băiețel de 40 de kg cu 150. Al dumneavoastră pare cam slab...
VÂNZĂTORUL: Slab?! Niciodată! Ia uitați-vă la el! E chiar grăsuț! Nu l-am cântărit, dar sigur are peste 40 de kg.
CUMPĂRĂTOR 2: Cred, totuși, că îl supraestimați... Cât cereți?
VÂNZĂTORUL: 200! Niciun ban mai puțin!
CUMPĂRĂTOR 2: Ah, nu... E mult prea mult. Nici n-am auzit de asemenea prețuri!
FETIȚA: Hei! Heeeeeei! Nu vă prefaceți că nu mă auziți! Sunt și eu aici!
BĂIEȚEL 2: Ți-am zis să taci odată!
VÂNZĂTOR: Uite... e târziu, locuiesc departe, vreau și eu să ajung acasă... ia-l cu 180 și îți dau și fata, la pachet.
FETIȚA: Ce?!
CUMPĂRĂTOR 2: Păi ce afacere e asta, măi nene? Practic tu vrei să îmi dai băiatul peste prețul pieței și să te scap și de fată! Mare prost mă crezi mata!
VÂNZĂTORUL: Haide, domne... Nu mă face să mă întorc cu ei acasă...
CUMPĂRĂTOR 2: Fata nu o iau nici să mi-o dai pe gratis! Toată lumea știe cât sunt de păcătoase! Dacă nu erau femeile, am fi fost și acum bine, mersi, în grădina Raiului! Nu, mulțumesc!
VÂNZĂTORUL: Bine... Cât îmi dai pe băiat, atunci?
Cumpărător 2 îl scanează din cap în picioare, îl analizează bine pe toate părțile etc.
CUMPĂRĂTOR 2: Îți dau 160. E, într-adevăr, destul de plinuț.
Vânzătorul e nemulțumit și un pic trist, dar cedează.
VÂNZĂTORUL: Fie... ia-l.
Cumpărător 2 îl ia pe Băiețel 2 și ies din scenă. Rămân doar Vânzătorul și Fetița. Se uită speriați unul la celălalt.
FETIȚA: Nenea? Nenea, de ce nu vreți să vă uitați la mine?
Vânzătorul se face că nu o aude. Și el se simte foarte inconfortabil.
FETIȚA: Nenea... ce o să se întâmple acum, dacă pe mine nu vrea să mă cumpere nimeni?
Vânzătorul își drege vocea, își strânge din lucruri, se preface ocupat.
FETIȚA: Nenea... dar de ce nu mă vrea chiar nimeni?
VÂNZĂTORUL: N-ai tu nicio vină... Problema e că te-ai născut fată. Tu ești un copil bun, cuminte, muncitor! Chiar n-ai nicio vină. Doar că așa e lumea asta... fetele sunt văzute ca o pacoste, ca ceva necurat și fără folos. Poate că la un moment dat, cândva o să se schimbe părerea oamenilor și o să fii și tu apreciată. Doar că, deocamdată, așa stau lucrurile.
Fetița se întristează.
FETIȚA: Cred că o să dureze tare mult până atunci...
Vânzătorul și-a strâns toate lucrurile și se îndepărtează încet-încet.
VÂNZĂTORUL: Eu... mă duc să iau niște apă, să le ducem celor de acasă. Tu... așteaptă aici.
Vânzătorul se îndepărtează ușor, până iese din scenă. Fetița rămâne singură și tristă, lângă carusel.
FETIȚA: Nu cred că se mai întoarce... chiar nimeni nu mă vrea. Era mai bine în prezent, chiar dacă băiețeii erau răi cu mine. Aici toată lumea e rea cu mine! Mi-e dor de mama... ea mă iubește și mă încurajează mereu. Îmi spunea tot timpul că eu pot să fac orice și că sunt mai isteață decât toți băiețeii ăia la un loc!
Se așază pe carusel.
FETIȚA: Acum am înțeles de ce se poartă ei așa cu mine și cu celelalte fetițe... au fost învățați că noi nu valorăm la fel de mult ca ei.
Oftează necăjită. Caruselul începe să se învârtă încet.
FETIȚA: Nu vreau să rămân singură aici. Aș da orice să mă pot întoarce!
Caruselul începe să se rotească din ce în ce mai repede. Dintr-odată se trezește din nou în prezent, lângă cei doi băieței.
FETIȚA: Aaauuuu...
BĂIEȚEL1: Ești bine? Ai căzut din carusel și te-ai lovit la cap.
BĂIEȚEL 2: Dă să te-ajut!
FETIȚA: N-am nevoie de ajutorul tău!
Se ridică singură.
BĂIEȚEL 1: Te-am auzit țipând și am venit să vedem dacă ești bine...
Fetița se freacă la cap.
FETIȚA: Sunt bine... m-am lovit puțin, cred. Dar sunt bine. Ce vă pasă vouă?
BĂIEȚEL 2: Ne pare rău pentru cum ne-am purtat...
BĂIEȚEL 1: Am fost cam răi cu tine...
FETIȚA: Da, ați fost! Și ce e și mai rău e că voi chiar credeți tot ce ați zis! Voi credeți că, pentru că sunt fată, nu știu sau nu ar trebui să fac anumite lucruri! Vi se pare că mă cunoașteți fără să știți nimic despre mine!
BĂIEȚEL 2: Așa am auzit și noi oamenii mari vorbind...
FETIȚA: Și oamenii mari se înșală de multe ori! Nu trebuie să îi imitați mereu! Chiar credeți că eu valorez mai puțin ca voi? Că nu sunt la fel de bună?
AMÂNDOI BĂIEȚEII: Nu...
BĂIEȚEL 1: Ne pare rău!
BĂIEȚEL 2: Ne ierți?
Fetița stă îmbufnată.
FETIȚA: Poate. Dar doar pentru că m-a învățat mama că nu e bine să stau supărată pe nimeni.
BĂIEȚEL 2: Hai cu noi să ne dăm în mașinuțe!
Onomatopee de entuziasm. Cei trei dispar din scenă. Actor 1 apare.
ACTOR 1: Scuze...
ACTOR 2: Scuze...
Apare și Actrița.
ACTRIȚA: E ok. Adică... nu e ok că încă mai există felul ăsta de a gândi despre fete, dar e bine că sunteți deschiși să vedeți unde greșiți. (către public) Unele lucruri își au rădăcinile foarte departe în trecut. De asta e așa de greu să le schimbăm. Dar ele se schimbă încet-încet. Uneori muuuuuuult, mult prea încet. Dar se schimbă. Important e să fim deschiși să vedem unde greșim.
SFÂRȘIT