Mi-am propus să vizitez Parcul lui Buddha, o gradină imensă aflată la douăzeci și cinci de kilometri de capitală. M-am îndreptat spre piața Talat Sao, unde se află autogara și, totodată, zona comercială a orașului. Partea cea mai palpitantă o constituie piața de bijuterii. M-au fascinat mai ales brățările de argint: unele grațios încrustate cu pietre semiprețioase, iar altele, masive, îți acopereau jumătate din braț. Magazinele cu diamante, le-am evitat în chip inteligent. O prietenă de a mea, franțuzoaică, își cumpărase cu un an în urmă un smarald măricel. La frontieră a reușit să înșele vigilența vameșilor. A băgat smaraldul în guma de mestecat și cât a fost controlată, a molfăit ușurel.
În toate orașele în care ajung, fac o vizită ritualică în piața cea mare sau la târgul tradițional. Ador forfota oamenilor, culorile vii, mirosurile răscolitoare, tarabele încărcate cu fructe și legume sau cu orice alte produse, oamenii alergând în toate direcțiile, agitația, pitorescul, mizeria, strălucirea, atmosfera pe care o iubesc, Asia mea. Din peisaj nu lipsesc călugării zâmbitori, care trec liniștiți în hainele lor de culoarea șofranului sau a portocalelor, cu ochii în pământ, atenți sa nu calce vreo furnică sau o altă vietate nevinovată.
Talat Sao e și locul unde se află și stația centrală de autobuze. După parlamentari îndelungate am reușit să aflu de unde pleacă autobuzul care ducea spre Buddha Park. În Laos, transportul în comun este în egală măsură de mărfuri, animale și persoane. Ieftin, aglomerat și incomod. Un fel de măcănit-cotcodăcit-grohăit se aude în surdină. Pachete enorme și sacoșe burdușite cu vietăți se îngrămădesc printre picioarele și capetele călătorilor. Nu există aer condiționat, iar geamurile sunt blocate.
Am remarcat o față caucaziană, un bărbat blond cu ochii albaștri și cu un rucsac imens în brațe. Am sărit peste două cutii pline cu rățuște mici, am înotat în reluare printre niște pungi de pufuleți și abia am trecut pe lângă un coș uriaș unde se odihnea, firesc, un porc. După o vreme, am ajuns lângă bărbatul cu ochi neoblici. Îl chema Ali și spre surprinderea mea era turc. Când a auzit că vin din România mi-a spus pe nerăsuflate: "My sister, my sister! Hagi, noroc, Dracula, Hagi". Am zis și eu, la fel de repede: "bacșiș, Atatürk, halva, Istanbul" și ne-am împrietenit.
I-am spus lui Ali unde voiam să ajung și imediat s-a oferit să mă ajute. Mi-a explicat pedagogic, că în Asia nu poți fi niciodată sigur de nimic și că e bine să întrebi de mai multe ori. Aveam, din fericire, două vederi cu statuia uriașă a lui Buddha, emblema parcului în care voiam să ajung, cu legenda fotografiilor în engleză. Am pus la cale o tactică avansată de luptă. Eu întrebam în jumătatea din față a mașinii și el în spate.
Nimeni nu vorbea nicio limbă străină, dar toți dădeau din cap ca și cum ar fi înțeles. Ali trăia în Germania unde, îmi explica el, "e curat, dar toată ziua muncă, muncă, muncă"... Prefera Asia, Asia cea serenă, nu încrâncenată precum Europa, Asia unde toată lumea surâde. După patruzeci și cinci de minute de cutreierat satele, m-am impacientat. Ali a propus să întrebăm din nou, de data asta eu în spatele autocarului și el în față. După încă o jumătate de oră de mers prin niște coclauri selenare, unde munții de praf înghițeau practic orice urmă de peisaj, toată lumea s-a sculat în picioare, arătându-mi o intrare cu o inscripție enormă în laoțiană. Șoferul a pus o frână cu simț de răspundere, au căzut câteva plase și o găină dezorientată a început să zboare prin autobuz...
Iată-mă la destinația mult visată: Buddha Park. Intru și, spre surprinderea mea, văd niște brontozauri din piatră în mărime naturală, printre care și celebrul Tyrannosaurus Rex. Ușor tulburată, continui să merg și dau de niște rațe colosale sculptate în marmură și de niște curcani cât elefanții, și ei făcuți din bambus și acoperiți cu beculețe.
Mă întorc și întreb unde am nimerit. La Jurassic Park, mi se răspunde într-o engleză destul de bună, și până la Buddha Park mai sunt încă zece kilometri. Am luat un tuk-tuk și, cu douăzeci de minute înainte de închidere, am reușit să intru la Buddha Park (Xieng Huang, Orașul spiritual, cum îi spun localnicii).
Aflat pe malul Mekongului, acesta conține o colecție impresionantă de statui hinduse și budiste. Ansamblul a fost construit acum o jumătate de secol de Bunleula Sulilat, un yoghin-preot-șaman cu preocupări inter-religioase.
Menirea lui era să unească filozofia hindu cu cea budistă. Statuile colosale îi reprezintă pe Shiva, Vishnu, Arjuna, Buddha și alte zeități importante din budism și hinduism. Statuile colosale încheie călătoria mea în Parcul lui Buddha, aflat la granița dintre Laos si Thailanda. De aici mă pregătesc să vizitez una dintre perlele Indochinei, Luang Prabang, vechea capitală a regatului laoțian.