Experiment în Colecţia de fotografie a Institutului valencian de artă modernă (IVAM)

Priveşte cîteva fotografii din expoziţia Experiment în Colecţia de fotografie a IVAM




Această expoziţie este un magnific exemplu de colaborare instituţională între Institutul Cervantes şi Institutul valencian de artă modernă (IVAM ), care au hotărât să meargă împreună pe drumul difuzării culturii spaniole în străinătate. A arăta în afara graniţelor ţării bogatul nostru patrimoniu artistic şi modul în care muzeele noastre sunt conduse cu cel mai înalt profesionalism este o acţiune pe care am întreprins-o cu mare entuziasm şi interes.

Din fericire, fotografia nu numai că a încetat să mai fie considerată o artă minoră, ci s-a transformat astăzi într-un limbaj artistic folosit de majoritatea creatorilor, pictori şi sculptori care apelează la magia şi posibilităţile sale tehnice pentru a transmite idei şi emoţii. IVAM a pariat pe fotografie de la începuturile sale, izbutind să adune câteva din exemplele cele mai semnificative şi autorii cei mai reprezentativi în evoluţia istorică a acestei expresii artistice. Graţie colaborării cu Fundaţia Astroc la editarea acestui catalog şi colaborării Fundaţiei Josep Renau, a Academiei Regale de Belle Arte de San Carlos, a Centrului de Fotografie Ordóñez-Falcón şi a Colecţiei Gabriel Cualladó, care şi-au încredinţat cu generozitate colecţiile Institutului valencian de artă modernă, putem expune lucrări care ilustrează avangarda şi activitatea de experimentare prin intermediul unor imagini emblematice care aparţin unui proces de creaţie aflat în permanentă evoluţie de-a lungul timpului.

Multe dintre aceste imagini fac parte din imaginarul nostru, de la fotomontajele lui El Lissitzky şi Josep Renau, la colajele lui Lekuona sau imaginea impresionantă a opincii călcând peste svastică din fotografia lui Pere Catala i Pic Să zdrobim fascismul; alte imagini selecţionate convieţuiesc cu noi în cotidian, cum sunt peisajele surprinse în peregrinările lor prin Valencia de Carlos Cánovas şi Gabriele Basilico.

Cu această selecţie din operele unor artişti care provin din sfera valenciană, spaniolă şi internaţională ne îndeplinim dublul obiectiv de a arăta în străinătate un amplu spaţiu de creaţie şi experimentare în limbajul fotografic şi, pe de altă parte, de a face cunoscută importantă activitate desfăşurată de IVAM ca păstrător al unei mari colecţii pe care o conservă, o îmbogăţeşte şi o pune în circulaţie în mod exemplar.

(Cesar Antonio Molina, Directorul Institutului Cervantes)

---

"În zilele noastre, fotografia îşi asumă sarcina reprezentării exacte.
Şi astfel pictura, uşurată de această povară, îşi recapătă vechea libertate de acţiune."
(Manifestul Die Brucke, 1905)

Termenul fotografie este alcătuit din două cuvinte greceşti: foto (lumină) şi grafia (scriitură), din a căror îmbinare se naşte noţiunea de a scrie sau a desena cu lumină. Restul a fost rezultatul convergenţei a două descoperiri care s-au perfecţionat independent: obţinerea de imagini fixe prin intermediul unei camere obscure şi reproducerea acestora prin reacţii chimice provocate de lumină în contact cu anumite substanţe.

Dar abia în 1822 inventatorul francez Joseph N. Niepce (1765-1833) a obţinut prima fotografie de sine stătătoare, chiar dacă aveau să mai treacă nişte ani până când această tehnică să se dovedească într-adevăr practică.

Continuând aceste prolegomene în tehnica fotografică, cred că este necesar să ne referim la termenul cameră, care provine din cuvântul latin cameră cu sensul de "încăpere". Camera obscură era la origine o încăpere având drept unică sursă de lumină un minuscul orificiu într-unul din pereţi. Lumina care pătrundea pe acolo proiecta o imagine exterioară pe peretele opus. Încă din anul 300 a.C., Aristotel folosea "cameră obscură" pentru a cerceta eclipsele de soare. Şi Leonardo da Vinci, în secolul al XVII-lea, îşi dă seamă că, prin acest procedeu, imaginile receptate înlăuntrul camerei au o mărime mai redusă şi inversată, păstrându-şi însă forma şi culorile.

Astfel, apariţia fotografiei ar putea fi considerată una dintre descoperirile cele mai importante din istoria civilizaţiei. Această descoperire se poate compara cu inventarea tiparului, a cinematografului sau, în timpuri mai recente, a Internetului, şi aceasta nu numai datorită schimbărilor estetice şi etice pe care le-a provocat în panorama artistică, de care se leagă iniţial, ci şi faptului că a devenit un mijloc indispensabil pentru captarea şi înţelegerea realităţii contemporane, de pildă prin intermediul fotoreportajelor. Prin urmare, fotografia ajunge de la începuturile ei un instrument de interceptare critică şi, în unele cazuri, de manipulare a realităţii cotidiene.

Fidelitatea sa perfectă în raport cu lumea reală i-a obligat încă de la început pe artişti să-şi schimbe modelele de conduită. Nu mai era un merit să faci portrete care să semene cât mai mult cu putinţă cu clientul, căci pentru această există noua tehnică fotografică: acum trebuia să aduci ceva în plus. În acest nou instrument se cuvine să vedem punctul de inflexiune în care apar noi tehnici de pictură ce vor cristaliza în jurul mişcării impresioniste.

Însă numai odată cu aşa numitele avangarde istorice fotografia va ajunge să se bucure de o mai mare apreciere ca gen, având o pondere proprie în ansamblul panoramei artistice. Din acel moment, va înceta să mai fie percepută ca simplu instrument ce uşurează munca creatorilor, căpătând de drept calificativul de operă artistică.

În 1890, Stieglitz s-a întors în Statele Unite şi a realizat o serie de fotografii simple ale oraşului New York în diferite perioade şi condiţii atmosferice. În 1902, a pus bazele mişcării Photo-Secession, care va adopta fotografia ca formă de artă independentă. Printre membrii acestui grup s-au numărat Gertrude Kasebier, Edwrad Steichen şi Clarence H. White. Camera Work a fost revista oficială a grupului. În ultimele sale numere a publicat câteva lucrări care reprezentau ruptura cu tematica tradiţională şi recunoaşterea valorii estetice a obiectelor cotidiene.

După ce membrii grupului s-au dispersat, Stieglitz a continuat să sprijine noi talente, prin organizarea unor expoziţii la propria sa galerie din New York, Stieglitz's 291 Gallery, de pe Fifth Avenue, numărul 291. Printre fotografii americani care şi-au expus acolo lucrările se regăsesc nume ca Paul Strand, Edward Weston, Ansel Easton Adams şi Imogen Cunningham.

Din astfel de raţiuni, ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea vor însemna o epocă de aur a fotografiei în sensul acceptării şi difuzării sale în rândurile unui public care se contempla în portrete şi, în acelaşi timp, îşi făurea imagini ale locurilor sale - se plăsmuieşte o idee a oraşului conform gusturilor burgheze - şi ale altor oraşe spaniole sau străine, configurându-se un fel de cunoaştere prin substituţie a lumii.

La începutul secolului XX, fotografia comercială s-a dezvoltat rapid, şi îmbunătăţirea tehnicii în alb - negru a deschis drum tuturor celor care nu aveau timpul şi dibăcia cerute de complicatele procedee din secolul anterior. În 1907, s-au pus la dispoziţia publicului primele materiale comerciale de peliculă color, nişte plăci de sticlă numite Autochromes Lumiere în onoarea creatorilor lor, francezii Auguste şi Louis Lumiere.

În deceniul următor, perfecţionarea sistemelor fotomecanice folosite la tipărire a determinat o mare cerere de fotografi pentru ilustrarea de texte în ziare şi reviste. Această cerere a creat un nou domeniu comercial pentru fotografie: cel publicitar. În deceniile următoare, progresele tehnologice, care au dus la simplificarea materialelor şi a aparatelor fotografice, au contribuit la proliferarea fotografiei ca îndeletnicire de amatori sau ca activitate profesională pentru un mare număr de persoane.

Fotografia este, într-un anume sens, un reportaj, deoarece captează imaginea percepută de obiectivul camerei şi de ochiul omenesc; există însă multiple modalităţi de înţelegere a acestui proces în raport cu finalitatea pe care şi-o propune. Primii cercetători s-au mulţumit să înregistreze ce vedeau, dar, în anii '60, s-a produs o separare a fotografilor care continuau să-şi folosească aparatul pentru a capta imagini fără nici o intenţie de cei care au decis că fotografia este o nouă formă de artă vizuală. Fotografia urmăreşte folosirea imaginii ca document şi ca mărturie, subcategorie denumită fotografie socială.

Jurnalismul grafic se deosebeşte de orice alt tip de fotografie - document ce îşi propune să relateze o întâmplare concretă în termeni vizuali. Unul dintre primii jurnalişti şi fotoreporteri a fost francezul Henri Cartier-Bresson care, din 1930, s-a dedicat cercetării a ceea ce numea "clipă hotărâtoare". Astfel, susţinea că dinamica oricărei situaţii date atinge într-un anume moment punctul culminant, clipă care corespunde celei mai semnificative imagini. Cartier-Bresson, maestru în această tehnică, era înzestrat cu sensibilitatea necesară pentru a apăsa pe declanşator la momentul oportun. Multe din fotografiile realizate de Cartier-Bresson au aceeaşi forţă şi de concepţie şi de transmitere a mesajului, fiind considerate, în acelaşi timp, operă artistică şi document, dar şi jurnalism grafic. Din şcoala lui Bresson a făcut parte şi Robert Capa.

S-a recurs la fotografie pentru a se genera şi influenţa opinii politice sau sociale. De asemenea, din 1920, a fost folosită pentru a se da un impuls şi a se direcţiona consumismul, ca o componentă suplimentară a reclamei. Fotografia comercială şi publicitară a contribuit substanţial şi la dezvoltarea industriei grafice, odată cu progresele la care s-a ajuns în privinţa tehnicilor de reproducere fotografică de mare calitate. S-au evidenţiat în acest domeniu Irving Penn şi Cecil Beaton, fotografi ai înaltei societăţi, Richard Avedon, ajuns faimos ca fotograf de modă, şi Helmut Newton, controversat fotograf de modă şi portretist, ale cărui lucrări au adesea un pronunţat conţinut erotic.

Constatăm, prin urmare, că fotografia s-a dezvoltat în diferite sectoare sociale. Pe de o parte, se detaşează domeniul reportajului jurnalistic grafic, a cărui finalitate este captarea lumii exterioare întocmai aşa cum ne apare în faţa ochilor, şi cel al publicităţii. Pe de altă parte, se distinge fotografia ca manifestare artistică ce îşi propune ţeluri expresive şi interpretative.

Totuşi, fotografia nu s-a eliberat cu desăvârşire de influenţa picturii. Vreme de douăzeci de ani, în Europa, ideile nonconformiste ale mişcării dadaiste şi-au găsit expresia în operele maghiarului László Moholy-Nagy şi ale americanului Man Ray, care foloseau tehnica manipulării. Pentru a-şi realiza fotogramele, lucrau într-o manieră cu desăvârşire spontană, captând imagini abstracte prin aşezarea obiectelor pe suprafeţe sensibile la lumină.

În Spania se evidenţiază Nicolás de Lekuona, din Ţara Bascilor, în a cărui operă se reflectă influenţa avangardelor artistice ale momentului, prin intermediul a numeroase fotomontaje şi încadrări basculante sau în picaj. Aşa cum fotografia eliberase pictura de rolul său tradiţional, noile principii adoptate de pictura suprarealistă, dadaismul şi colajul au făcut posibil ca fotografia artistică să utilizeze tehnici manipulate. Această tendinţă dă naştere unei fotografii manipulate, şi, în acest scop, s-a revenit adesea la multe din sistemele de imprimare folosite în primii ani ai fotografiei. Prin opoziţie, pictorii neorealişti au inclus fotografii reale în numeroase tablouri.

În actualitate, fotografia s-a afirmat ca mijloc de creaţie artistică. Prin intermediul galeriilor, se vând fotografii originale colecţionarilor, iar lucrări (precum şi elemente de aparatură fotografică) de interes istoric apar cu regularitate la licitaţii. În fiecare an se publică un mare număr de eseuri critice referitoare la fotografie şi la istoria evoluţiei sale, ca şi opere ce reproduc lucrări ale celor mai remarcabili artişti. Reviste destinate acestei manifestări artistice (diferite de cele care conţin instrucţiuni de folosire a aparaturii pentru profesionişti şi amatori) publică studii despre estetica fotografiei.

Cele mai importante muzee din întreaga lume posedă splendide colecţii de fotografii, şi există muzee specializate, cum ar fi International Museum of Photography Rochester (New York), Internaţional Center of Photography din New York, Museum of Photographic Arts din San Diego (California), Centrul Pompidou din Paris, Institutul valencian de artă modernă (IVAM) şi diverse muzee din Elveţia şi Germania.

Imaginea, ca şi timpul, nu poate fi capturată, poate fi desprinsă de momentul ei şi transpusă într-o esenţă diferită de continuitate. De aceea este întrutotul necesar ca o disciplină expresivă cum este fotografia să fie inclusă imperios printre variantele numeroase pe care ni le oferă arta contemporană.

Literalitatea imaginii, retorica sa, simbolismul său, pot transpune arta fotografică în câmpuri narative ce exprimă realităţi subiective pentru a se transforma în idealuri artistice care depăşesc lejer formele socioculturale ale vieţii de zi cu zi.

Orice experienţă este impregnată de limbaj, astfel încât este practic imposibil să existe o cale de acces spre realitate care să nu treacă prin filtrul lingvistic. Dacă înţelegem fotografia în sfera ei de cuprindere simbolico-lingvistică, atât ca valoare sintetizată pentru creatorii ei, cât şi ca icoană eliberatoare şi transformatoare pentru privitori, ea se cuvine a fi contemplată din perspectiva unei retroalimentări continue.

Artiştii avangardişti au demonstrat că este posibilă recrearea de "lumi imaginare", care depăşeau caracterul documentar din perioada de început a fotografiei. Iar rapida sa evoluţie oglindind diverse realităţi cu ajutorul unor tehnici variate ne conduce la revoluţia tehnologică, ce irumpe astăzi în toate activităţile sociale, spre a se încorpora ca nou element cu valoare de mărturie al spiritului dinamizant al artei.

Acea invenţie care i-a determinat pe unii să considere că arta murise a permis eliberarea acesteia din lanţurile realităţii şi a devenit un mijloc de exprimare artistică şi socială fără seamăn.

Adânciţi în sfera informării globale, este necesar să fim prezenţi la întâlnirea unui grup de artişti care au depăşit, prin opera lor, limitele reprezentării, confruntându-se cu lumea spre a-i oferi argumente ce să-i slujească la distrugerea falselor stereotipuri.

Selecţia pe care o prezentăm acum este alcătuită din 128 de lucrări care reflectă evoluţia istorică a acestei discipline artistice, aparţinând celor mai semnificativi autori din Colecţia IVAM, cum sunt Gabriel Cualladó, Christian Boltanski, Alvarez Bravo, Carrazoni, Brandt, John Coplans, Callahan, Content, Jean Eugene Atget, Gabriele Basilico, Dis Berlin etc.

Frământările intelectuale şi idealurile acestui grup de artişti coincid cu liniile directoare care călăuzesc activităţile desfăşurate la IVAM şi cu dorinţa de a împărtăşi societăţii această viziune atât de variată a experienţelor artistice. O propunere care pune pe drept cuvânt în valoare creaţia artiştilor spanioli, şi în deosebi valencieni, alături de cea a marilor maeştri care au scris istoria artei şi, în speţă, a fotografiei.

Întocmai cum spune Mario Benedetti: "De-a lungul timpului şi prin intermediul tehnicilor, imaginea a pătruns, treptat, în poezie. Şi aceasta s-a întâmplat când a fost vorba de desen, schiţă, pictură sau simplă abstracţie. Şi când este fotografie. Cred că Diane Arbus a afirmat că o fotografie este un secret despre un secret, şi am putea adăuga că este totodată o revelaţie despre o revelaţie".

Consuelo Ciscar Casaban