28.06.2022
Asia mea, ianuarie 2017

În Luang Prabang, din vremuri imemoriale, în fiecare dimineață, la răsăritul soarelui, se desfășoară o impresionantă ceremonie religioasă. Străzile orașului se colorează în portocaliu de la veșmintele călugărilor budiști care ies să culeagă ofrandele.




În zorii zilei, foarte devreme, m-am îndreptat și eu spre strada principală, pentru a urmări procesiunea budistă. Am cumpărat mai multe pachețele cu orez, pe care urma să le împart călugărilor. Imaginea sutelor de persoane îngenunchiate, care așteptau în liniște și în rugăciune pe marginea drumului m-a copleșit. La ora șase călugării au început să apară. Erau peste o sută, un șir lung portocaliu, nesfârșit.


Slujitorii lui Buddha au voie să mănânce doar ceea ce primesc de la credincioși. O legătură spirituală importantă se stabilește cu această ocazie. Oamenii trăiesc experiența religioasă prin intermediul călugărilor. Aceștia se roagă pentru îndeplinirea dorințelor credincioșilor. La rândul lor, oamenii îi ajută pe călugări să supraviețuiască.




Fiecare călugăr avea câte un vas în care primea mica ofrandă. Mulți dintre cei îngenunchiați luau cu mâna orezul și îl puneau în vasul călugărilor. Mă tot întrebam, oricât de frivol ar părea în fața acestui exemplu de comuniune spirituală, dacă lumea chiar s-a spălat pe mâini. Trebuie să vorbesc cu un lama, să mă învețe cum să-mi stăpânesc mintea! Mintea din spatele minții...




Seara m-am plimbat prin Piața de noapte, plină de culorile mătăsurilor tradiționale. Am cumpărat două șaluri și o față de masă, toate țesute în mod tradițional. Aș fi luat mai multe dar prețurile erau exuberante, iar talentul meu de negociator s-a dovedit insuficient în fața a doi turiști japonezi care au cumpărat fără să clipească tot ce încercasem eu să târguiesc. Salariul minim la ei (aprox. 2500 dolari) nu e chiar minim...




În ziua următoare am făcut o incursiune în munți, pentru a ajunge la spectaculoasa cascadă Tat Kuang Si. Ținuturile nordice i-au dat Laosului reputația de țară a munților și a râurilor.


Relieful accidentat a făcut ca pe înălțimile colinelor să trăiască diverse comunități al căror stil de viață a rămas oarecum identic, în ciuda turismului din ce în ce mai înfloritor din ultimii ani. Femeile sunt îmbrăcate occidental (probabil că hainele tradiționale au fost cumpărate de turiștii însetați de autenticitate, eu însămi am vânat o cămașă gata ruptă...) Copiii se bălăcesc în apă, iar mamele lor pregătesc împreună masa.


Aflată în mijlocul junglei, cascada Kuang Si e o desfătare. Apa limpede și curată țâșnește din munți, dintre pietre calcaroase cu forme stranii și se revarsă în mai multe bazine turcoaz ascunse de vegetația luxuriantă.






Fără a fi de dimensiunea unor stadioane olimpice, bazinele cu apa de jad sunt luate cu asalt de turiști și devin rapid neîncăpătoare. Mă gândesc că peste zece ani, lumea o să se calce în picioare la propriu, iar tărâmul ultimilor visători se va transforma într-un spațiu administrat de marile lanțuri internaționale.




Viața triburilor aflate în vecinătatea spectaculoasei cascade Tat Kuang Si a rămas neschimbată în ultimele secole. Liniștea Asiei ascunse... Oameni care trăiesc după anotimpuri, după ritmurile pământului, toți îmi par tineri, până și bătrânii. În ciuda nenumăratelor neajunsuri legate de infrastructura de-abia încropită, prefer să vad astăzi Laosul, când încă am iluzia că misterele sale nu au fost complet comercializate.

0 comentarii

Publicitate

Sus