Fluviul părea pașnic, cuminte, înțelept de parcă nu înghițise sutele de izvoare vizibile și invizibile care îi apăruseră în cale.
Denumit în cele mai diverse feluri: "mama tuturor apelor", "fluviul celor nouă dragoni", "râul cu crocodili", "marele fluviu" și chiar "Dunărea Orientului", Mekong traversează șase țări și reprezintă o sursă de apă și de hrană pentru 300 de milioane de persoane. El formează frontiere între China și Birmania, Birmania și Laos, Laos și Thailanda. Prin acest sânge al Asiei de Sud-Est circulă oameni, religii, filosofii de viață, limbi, dialecte și evident, nu mai puțin de 1200 de specii de pești.
Pe malurile lui se înșirau mai multe sate tradiționale, o mină de aur pentru aparatele de fotografiat însetate de imagini originale. Fiecare vindea ce putea, iar autenticitatea se cumpăra precum pâinea caldă. Bărbații făceau împletituri din stuf, femeile găteau împreună, iar bătrânii zâmbeau cu timiditate.
Copiii însă, dezinhibați, ca un comando bine organizat, îi atacau fără milă pe turiștii străini. Toți cerșeau. Învățaseră expresii "utile", pe care le repetau la infinit: "hello sir", "please sir", "figlio di putana," "give me money", "baka yaro", "I am hungry", "no pain - no brain", "okane giodai" etc.
Muntele și stânca reprezintă teritoriul zeilor, iar fluviul pe cel al omului. Masivul Nam Pak adăpostește două peșteri: Tham Ting și Tham Theung. Grotele sunt accesibile doar de pe apă. De mii de ani oamenii vin aici să se roage. La început ei îl preamăreau pe zeul Mekongului, al cărui suflet credeau că sălășluiește între zidurile de piatră.
Ulterior, odată cu răspândirea budismului, grotele s-au transformat într-un templu închinat Iluminatului. În ultima jumătate de mileniu, peșterile au devenit un loc de pelerinaj pentru budiștii din Asia de Sud-Est.
Timp de secole, accesul în aceste galerii subterane a fost o probă de curaj și de voință. Doar pentru cei puternici. Pentru cei puțini. Pentru cei aleși. Intrarea străpungea peretele stâncos, aproape vertical. În ultimii ani au fost adăugate niște scări pentru a facilita accesul turiștilor, din ce în ce mai mulți. Când am ajuns, zece pirogi așteptau aliniate în fața intrării aducând cu ele sute de turiști și vânzoleala browniană aferentă.
Nu-mi mai rămânea decât să aplic un raționament à la Umberto Eco: "masele cotropitoare sunt binevenite pentru că, fără voia lor, ascund misterul de ochii noștri, ai neinițiaților."
