03.12.2024
a. Călătoream pentru a doua oară în Japonia, la începutul unor drumuri ce aveau să mă ducă, mai apoi, în Coreea de Sud, în Filipine, în Singapore, în Myanmar, în Sri Lanka și în Sudul Indiei. Alesesem doar cele două capitale imperiale: Nara (710 - 184) și Kyoto (784 - 1868). Mă interesau exclusiv templele zen-budiste și sanctuarele Shinto. Era sfârșit de octombrie - început de noiembrie, iar arborii grădinile templelor se coloraseră în toate nuanțele de galben, roșu ori violet. Primăria orașului organiza gratuit două excursii de câte o zi: una pentru a vizita câteva mici sate tradiționale, iar cealaltă spre munții apropiați pentru a vedea câteva temple și altare construite de adepții celor două religii, în mici localități pentru a marca începutul unui lung și uneori periculos pelerinaj pe care îl fac, anual, în grup, mii de vârstnici japonezi. Așa, în aceste excursii locale, am aflat povestea acestui pelerinaj milenar, bazat pe reguli ancestrale.

La Lourdes am ajuns venind dinspre Toulouse, fără să știu că aveam să particip la un eveniment dedicat tinerilor bărbați care intrau, acolo, într-o fază matură a vieții lor religioase. La Czestochowa am ajuns venind din Cracovia, pentru că auzisem de celebra Fecioară Neagră aflată în biserica mânăstirii Jasna Gora. Și am rămas acolo, în mânăstire, pentru alte trei zile și trei nopți. Despre învățăturile transmise de Fecioara din Fátima celor trei copii în câteva apariții, în mai - octombrie 1917, auzisem, iar, odată ajuns în Óbidos, era firesc să poposesc și la Fátima. Pelerinaje importante sunt organizate, în fiecare din aceste locuri considerate a avea o aparte însemnătate pentru biserica catolică.

În Konya, unde Rumi (Jalal al-Din, Mevlana) a trăit, alături de enigmaticul Shams-e Tabrizi, cea mai mare parte a vieții, un ansamblu de instituții religioase și laice cinstesc memoria acestui mistic sufi. Mausoleu, mormânt, moschee, centru cultural ce prezintă uluitoare ceremonii ale dervișilor - toate acestea reprezintă scopul unui permanent pelerinaj musulman, ce culminează cu evenimentele ce au loc în fiecare an în 17 decembrie, noaptea în care persanii și întreaga lume educată musulmană comemorează uniunea dintre Rumi și Allah.

La Visoki Deceani, lângă Peje, indiferent de ziua în care ajungi, inevitabil, pe la ora 10, vei vedea grupuri de credincioși sârbi ieșind de la o întâlnire de binecuvântare cu starețul mânăstirii și mergând să viziteze biserica și să se roage. Se află, evident, într-un pelerinaj, pentru a vedea mai multe mânăstiri ortodoxe sârbe din Kosovo și din Muntenegru.

Luang Prabang reprezintă centrul unei zone în care mai multe temple budiste, construite în urmă cu mai mult de o mie de ani, în locuri care și azi sunt greu accesibile, înscrise pe lista UNESCO a patrimoniului cultural al umanității, sunt ținta unor procesiuni zilnice matinale, în care circa două sute de călugări budiști, rezidenți de o viață în aceste temple, primesc, de la localnici (și de la turiștii de pripas care fac din asta un mizerabil spectacol personal), pomenile ce le asigură traiul, de altfel extrem de auster.

Lumbini este singurul loc (din cele patru), ale pelerinajului ce urmărește viața și învățăturile lui Buddha pe care l-am vizitat. Și am locuit, o săptămână, în mânăstirea coreeană, alături de călugări coreeni, practicând, alături de ei, zilnic, întregul ritual religios. Și pe cel alimentar. Este locul nașterii sale, singurul aflat în Nepal, la doar câțiva kilometri de Kapilavastu, acolo unde se afla palatul în care prințul Siddhartha Gautama locuia, alături de familie, până când, la vârsta de 29 de ani a plecat - pentru a întâlni adevărata lume (a celor bătrâni, a celor bolnavi, a celor decedați). La Bodh Gaya, la Sarnath, la Kusinagara - toate trei în Nordul Indiei, n-am ajuns. În fond, pelerinajul poate dura chiar și o viață. Sau pelerinajele, pentru că, adesea, acestea se pot îmbina, completa, împleti.

Un grup de trei ansambluri budiste impresionante (templele din peșterile de la Dambulla, stupele - monumentele specifice budismului Theravada de la Anuradhapura ori reprezentările uluitoare ale unor zeități din panteonul hindus de la Polonnaruwa), cărora li se adaugă fabuloasa citadelă de pe stânca din Sigiriya, construită, în secolul al 5-lea, de un rege local, reprezintă punctele obligatorii de pe traseul spiritual al budiștilor și hindușilor din Sri Lanka sau al celor veniți de departe, de pe continentul asiatic.

b. Cinci ordine ale dervișilor, din cele zece răspândite în lumea musulmană (având la bază termenul tariqa - drum, cale), aceiași, probabil, pe care i-am întâlnit la Konya, se reunesc, în procesiuni de rugăciune și cântec, ce durează trei nopți, pe parcursul unei săptămâni, conform unei tradiții care a început, poate, imediat după sosirea otomanilor în Bosnia de azi, la mijlocul secolului al 15-lea, în ceea ce este cunoscut azi ca tekija sau khanqah sau tekke (în albaneză) sau case ale dervișilor, la Blagaj, sub stânca înaltă de 240 de metri de sub care izvorăște (există acolo, sub stâncă, un gol de circa 300 de metri adâncime umplut de apă) râul Buna. Bekthashi, Khalwati, Mevlevi (cel din care făcea parte, în secolul al 13-lea, în Persia, sau în Afganistan sau în Turcia, că atunci nu existau granițe și pașapoarte, Rumi), Qadiri și Naqshbandi. Locul acesta, această tekija din Blagaj, este cel în care supraviețuiește, după toate nenorocirile istorice, această tradiție, de a găzdui un pelerinaj important ce are loc, aici, în Bosnia - Herțegovina, în fiecare an, pentru celebrarea nașterii profetului Mahomed (Mawlid).





Locul are o istorie ce începe în secolul al 13-lea, când a devenit unul special, în care se odihnesc, conform unei tradiții, Sari Saltuk și alți înțelepți musulmani sau non-musulmani. Și, poate, exact din acest motiv, a devenit un atât de celebru loc de pelerinaj. Construcția în sine, deși are aparența unei locuințe, este, de fapt, doar un loc pentru celebrarea evenimentelor specifice culturii și credinței musulmane și a fost realizat conform unui ansamblu de învățături sufi (probabil la fel ca cele ce, în ale părți ale lumii, au condus la crearea celebrelor grădini persane din Iran, Spania, India).



Turbe (locul în care sunt, conform tradiției, mormintele importante), meidan (camera destinată lecturii Coranului și discuțiilor specifice curentului mistic al sufismului), semahana (încăperea destinată dervișilor), cila sau havlet (destinată dervișilor retrași în solitudine), kahfe-odzak (sala pentru prepararea și servirea cafelei), hamam (baia turcească), toaleta și zona pentru abluțiuni, camerele destinate odihnei oaspeților, mutvaka (bucătăria), culhan (camera de unde se asigura încălzirea prin podea a celorlalte zone), moschea - azi inexistentă, fiind distrusă de prăbușirea unor stânci, bozadzinica (încăperea în care se păstra apa proaspătă - provenită din chiar râul ce trece pe lângă fundație), ribat (o cameră ce avea și funcțiunea de loc de odihnă și de îngrijire a celor bolnavi). Este un exemplu unic în Bosnia și Herțegovina, dar frecvent întâlnit, aici, în Balcanii de Vest, mai ales în Albania (Permet) și în Macedonia de Nord (Tetovo), pe care, de asemenea, le-am cunoscut.



La exterior, alte însemne arată scopul pentru care a fost construită și pentru care funcționează tekija (teslim tas - o parte rotunjită a acoperișului sau ovalul shamsi de sub acoperiș sau cuvântul dhikr - a aminti, a menționa (versetul 41 din surata 33 a Coranului).



Așadar, ordinele acestea ale dervișilor se reunesc în construcțiile acestea atât de speciale - tekija. Învățăturile pe care aceste ordine le-au creat și le-au dezvoltat, în timp, formând curentul mistic al sufismului, bazat pe două credințe: realizarea de ritualuri religioase complexe, adevărate performanțe de mișcare și muzică (rotirea, în stare de transă a dervișilor, într-o realitate extrasenzorială) și cunoașterea inimii, rezultând înțelepciunea sufletului ce marchează calea (unică) spre Dumnezeu.

0 comentarii

Publicitate

Sus