Că are un foarte bun prieten, George Ștefănescu, pictor, și că merge a doua zi la el la atelier să fumeze o pipă, nu vreau să merg și eu cu el?
Normal că m-am dus... ce om extraordinar am cunoscut, ce lucrări senzaționale am văzut.
L-am cunoscut atunci și pe fiul lui George Ștefănescu, Radu, de care mă vor lega tot felul de întâmplări senzaționale.
Atelierul de pictură era foarte aproape de strada Brezoianu... din vorbă în vorbă aflu în anii care vor urma o biografie senzațională, de roman, a domnului Ștefănescu.
În 1939 este mobilizat în Regimentul 62 Artilerie - ca sublocotenent avea misiunea să meargă călare să inspecteze posturile de luptă.
În 12 aprilie 1944, în Crimeea, este grav rănit: calul calcă pe o mină care, explodând, îi provoacă un traumatism cerebral și răni grave la picioare. Supraviețuiește datorită ordonanței, care îl transportă la sanatoriul din Simferopol, de unde va fi repatriat.
Amintirile cumplite ale anilor de război îl vor obseda necontenit, iar suferințele fizice îl vor împiedica să picteze o mare bucată de vreme.
Revenit în București, caută de lucru, și este angajat până în iunie 1946, la S.A.R. "Porcelanuri Rosenthal". În paralel frecventează Cercul de scenografie și regie teatru condus de Ion Sava.
Părăsește fabrica de porțelan și se angajează în 1946 la Filmul popular / Romfilm dar, ca artist independent, își amenajează și un atelier în care execută comenzi de afișe, titluri și generice de film.
În 1947 anii de război își spun cuvântul - își întrerupe serviciul din pricina reactivării leziunilor și se internează în sanatoriu.
Abia în 1948 poate să se gândească la proiecte de grafică, desenează decorațiuni interioare și reia pictura de șevalet.
Apoi are din nou probleme de sănătate: migrenele, durerile de cap, parezele, tulburările de vedere îl împiedică să facă artă. Este nevoit să renunțe la atelier și la slujba din cinematografie pe care tocmai o căpătase.
O viață incredibilă, în ani complicați și azi poate uitați.
Cu toate aceste probleme, făcea des fotografii totuși - avea mereu la îndemână un aparat de fotografiat, cu care fotografia scene în ideea de a le imortaliza pentru viitoare schițe de grafică.
Mult timp după plecarea dintre noi a maestrului George Ștefănescu, în 2007, fiul său Radu a găsit câteva imagini făcute într-o zi de 1 mai la sfârșitul anilor 1940.
Mi se par niște documente ale unei epoci foarte interesante - dar nu le putem înțelege dacă nu ne gândim că un război cumplit tocmai se încheiase, și că erau lipsuri imense și că viitorul era cel puțin neclar.
Eu văd în aceste imagini și o imensă speranță, care nu a fost să fie.
Un om care a dat totul pentru țară încerca să înțeleagă ce vede fotografiind.
Suntem la începutul romanului 1984 al lui Orwell și nimeni nu bănuia că vor veni 40 de ani cumpliți.
(text de Dinu Lazăr)
