25.07.2022
Își ducea viața-n cârcă, de la o zi la alta, așa cum duci, pe rând, sacii la moară. Numai că făină, ioc. Ori moara era stricată, ori sacii aveau vreo hibă. Geaba cugetă la rosturile lumii, că nu-și află locul într-însa. De la o vreme devenise atât de albastru, că se colora ceriul și pământul împrejuru-i. Și nu era chip să-i umpli voia. Numai dorințele împlinite-l făceau să se simtă aievea. Atunci Dumnezeu îl inventă pe Aladin. Cele 1001 de nopți au fost ideea lui Petre, dar n-au fost o idee rea.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2022, grupul are 8.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus