Favelele tac. Începe Cupa Mondială. Fiecare copil are scris cu pixul pe tricou: Ronaldo. Peste tot se joacă fotbal cu pasiune. Pe margine, Jesus, un copil foarte introvertit, e ținut rezervă doar pentru că pe tricoul lui scrie Maria. Râsete și miștouri. Echipa lui e pe cale să piardă. Căpitanul îi face semn să intre. Timpul s-a oprit. Gooooool. Jucătorul brazilian înscrie în finala Cupei Mondiale și se uită către cer îndelung. Pe dedesubt poartă un tricou pe care a scris cu pixul: Maria.
Alina Pădurariu
Am crescut cu acest fond sonor: tata microbist, bunicul microbist. La derbyuri se oprea totul: mașina de spălat, joaca noastră, chiar și Sclava Isaura. Eu și fratele meu țineam cu adversarul doar ca să stârnim discuții, iar mama intervenea cu clătite sau prăjituri. Într-o zi, Hagi înscrie în minutul 89. Toată casa explodează de bucurie. Mă surprind fluierând și îl văd pe tata în extaz. Atunci îmi fac curaj: Tată, vreau să merg la liceu, la Pedagogic, în Timișoara. Mă îmbrățișează și mă bate ușor pe spate.
Alex Micu
Nemulțumitului i se va lua darul. Asta e. V-am făcut teren de folbal. Folbal, mă, sportul rege. Fotbal? Mă corectezi? Și ce dacă-i în pantă, obosești când arlergi la deal? Nu? A, te rostogolești. Nu mai mânca atât. Are porți, din alea fără plasă. Marcat și porți cu plasă, la doar două milioane de euro? Să fim serioși. Bucurați-vă că nu l-am făcut și cotit la stânga. Zici că-i greșit, pentru că ambele porți sunt una lângă alta? Nu e, mă, nu e. Așa cer standardele FIA. Ce FIFA, mă, ăla-i joc pă pleisteișăn.
