27.07.2026
Viorel Spinu
La noi în familie fiecare se naște cu un număr de te iubesc-uri. Atâtea și gata. Scrie pe spatele certificatului. Tata a avut patru și le-a păstrat ca pe niște timbre rare. Pe mama n-a cheltuit niciunul, zicea că se vede oricum, de ce să risipești. Mie mi-a dat unul când m-am născut, din greșeală, de emoție, și i-a părut rău un an. A murit cu trei necheltuite. I le-am găsit în portofel, lângă poza mamei, puse frumos la păstrare. Acum sunt ale mele. Le păstrez. Cine știe când o să am nevoie de ele.

Răzvan Dițescu
mi-e teamă când dormim împreună. Nu că ai face ceva. Ești blând precum lutul: moale și fără apărare. Mi-e teamă de mine. Stau și ascult cum respiri. Simt cum crește ceva în piept. Ceva greu și fierbinte. Nu știu dacă e tandrețe sau panică. Terapeuta zice că-i teama de atașament. Eu zic că-i mult mai simplu: îți iubesc atât de mult somnul încât mă doare că nu pot intra în el. Că ești acolo, undeva unde nu ajung. Azi-noapte m-ai tras spre tine. Fără să te trezești. Ai rostit un nume. Nu al meu.

Rozalia Cristea
Te iubesc, dar dacă nu te potolești și umbli hai-hui prin tot cartierul, te lipești și te hârjonești cu toate haimanalele și te întorci epuizat și flămând, cerșindu-mi toleranță, înțelegere și acceptare chiar și armatei tale de purici care ți se asociază găsind în blana ta o casă bună pentru ei, mă obligi să aplic ori deparazitare totală, tu fiind obligat să înghiți o pastilă pe lună și să ai restricție de a părăsi incinta locuinței noastre comune, ori libertatea absolută, fără a ți se mai permite accesul în casă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2026, grupul are 14.345 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus