Stăteau plecați cu zilele, aveau antrenamente. Nevestele rămâneau cu gospodăria și copiii. Când au primit legitimațiile nu și-au mai încăput în piele. Se visau mari jucători. Intrau pe teren cu jambierele galbene și tricourile în dungi și își imaginau că joacă la un campionat mondial. Când se încheia meciul își aminteau că nu sunt decât niște amatori dintr-un sat uitat de lume. Atunci se îmbătau, înjurau locul unde s-au născut și fumau cu nesaț Carpați și Mărășești. Așa în ciudă echipa se numea Voința.
Monica Liana Radu
În viață e ca la fotbal. Uneori te trezești că trebuie să parezi vreo lovitură de pedeapsă, care nu știi de unde-a venit, nici de ce. Te uiți buimăcit și îți zici: Na, joac-o pe-asta. Cauți mănușile, dar ia-le de unde nu-s, și primești lovitura în față cu toată forța. Te clatini și-ți vine să te dai bătut, dar îți amintești că ți-au rămas mâinile goale și pieptul. Pe când te ridici cu greutate, mai șuieră o ghiulea și te gândești - e imposibil s-o mai prind și pe asta. Dar ești încă în picioare.
Cristian Palade
Pe înserate, profitând de neatenția lui Ion, Guiț o tulește din coteț, îi cheamă din priviri pe Hauhau și pe Miaumiau și fug tustrei pe poartă afară. Guiț vrea să meargă la ghiol, să se lăfăie-n apă și noroi, Miaumiau vrea-n copac, iar Hauhau vrea-n Ghencea, la meci. Cei trei fac o piatră-hârtie-foarfecă, pe care o câștigă Hauhau. E cam târziu, așa că fură o bicicletă, pornesc Dinamo, ca să aprindă Farul - să vadă pe unde merg - și se duc fuga-fuguța la CFR, să prindă Rapidul de opt, că joacă Steaua-n finala Cupei.
