02.08.2022
Ingvar grăbi pasul. Îi promisese bătrânului Stig că-l duce la Älmhult să-i arate ce-a făcut din vechiul lui atelier pe care abia se-ndurasei-l vândă. Era atât de mulțumit încât nici nu se putu enerva când un pescăruș îi răhăți, din zbor, haina. Semn bun, zâmbi el. Bătrânul era deja-n stradă. Dacă până la cină nu-s acasă, Malin îmi încuie iar brännvin-ul în dulap și-o să poarte cheia-ntre țâțe, iar io nu mai sunt vikingul care-am fost odată, mormăi el. Și ia zi, alt nume n-ai găsit pentru prăvălia ta de mobilă?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus