06.08.2022
Intru în casă și îmi arunc ghiozdanul sub cuier. Dănuț se joacă pe covor. Tata scrie ceva la birou. Și-a pus prima pereche de ochelari din viață. Mama prăjește pește la bucătărie. E îmbujorată de căldura plitei. Își șterge transpirația cu șorțul. Bucătăria e mică și frigiderul e în sufragerie. Când trece pe lângă tata, mama îi mângâie părul cârlionțat. Casa miroase a peste prăjit, a mujdei și a dulceață de fragi. Poate credeți că fabulez, dar țin minte perfect gândul de atunci: asta e Fericirea.

(temă în parteneriat cu Ideo Ideis, 2022)


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus