09.08.2022
Mi-am luat copilul din mine la bobârnace pentru că uitase să se joace. I-am dat atât de tare peste nas că aproape îi zburase din dotare, asta ca să nu și-l ia la purtare. Din bobârnace-n palme, i-am gâdilat orgoliul și l-am aruncat direct în scrânciobul unde își prinsese pentru prima oară degețelul. Unde i se citise prima oară Tom Degețel. L-am readus la viață cu lapte pe mustață și cu poftă de halviță ludică. Ce libelula mea aștepta? Azi are 1-0. Pân' la sfârșit de săptămână vreau să am genunchii juliți și-o babă oarbă.

(temă în parteneriat cu Ideo Ideis, 2022)


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus