Muzeul gălățean este unul din cele mai importante în materie de artă modernă contemporană românească, aici fiind colectate si adăpostite colecții ale artiștilor prestigioși de după 1950, dar și interbelici. Pictură, sculptură, grafică, gravură dar mai puțin fotografie, în general (căci fără să declare public), curatorii considerând fotografia o artă minoră.
Alegerea temei pentru o expoziție nu este ușoară, așa că m-am orientat spre baroc. Seducătorul baroc pe care, pentru a-l aduce în zilele noastre, am gândit să îl combin cu futurismul. Teoretic, cele două ar fi trebuit să facă o masă comună, o masă critică cu puternic impact vizual, iar tehnic să se preteze la fotografia digitală. În final a rezultat un complex de artă: digital, fashion, film, muzică, totul sub titlul "Convergența Baroc-Futurism, o experiență postmodernă".
Tema Baroc-Futurism, e un domeniu fantastic de descoperire a libertății de expresie caracteristic post-modernismului, revizuind apariția sursei de cunoaștere atât a sinelui, cât și a lumii și caută să redefinească subiectivitatea dincolo de categoriile transcendentale.
Premizele erau cele pe care reputatul Eugenio d'Ors le sintetiza astfel: multipolaritatea, tradusă printr-o pluralitate de centre tectonice, continuitatea, care introduce un curent de sens în compoziții, dinamismul, care a făcut din baroc o școală a mobilității și panteismul, numitor comun al oricărei poziții spirituale în care tonul discernămîntului rațiunii este scăzut.
Planul ontologic era de augumentare a eleganței baroce cu hipermotilitatea futuristă. Trebuia făurit un proiect coerent și autentic, pornind nu de la subiect ci de la o temă, plan cu anvergura și circumstanța necunoscute. Să deschizi un drum prin luxurianța culturală este pasionant, dar foarte greu.
Primul obstacol conceptual pe care l-am întâlnit a fost faptul că stilistic futurismul este un fel de baroc al începutului de secol XX, direcționat spre și înspre noile tehnologii, industrializare, dinamica mașinilor, combinat cu o schizoidie anti-umanistă. Dar o variantă de baroc, care la ora actuală este perimată pentru că elogiul estetico-industrial a lui Marinetti se diluează într-o lume supertehnologică, avangardismul curajos al italienilor menținând o valoare istorică. Pentru a păstra tema în limitele titlului am înlocuit senzația de motilitate prin fragmentare și neclaritate a compoziției futuriste, prin dinamica culorilor și a exercițiului grafic.
Autenticitatea baroc-futurism se înscrie total imersiv în postmodernism, aceasta fiind o adevărată invitație spre o perfidă libertate. Nu numai perfidă dar și aparentă, pentru că a încărca lucrările cu substanță intelectuală este foarte dificil și oricâte subterfugii tehnice folosești, calitatea estetică te urmărește și te deconspiră.
Expoziția a avut loc în mai 2021, sărbătorind o oarecare relaxare pandemică, muzeul a fost plin de vizitatori, lucrările în număr mare, peste 40, au fost apreciate. Fiind un concept artistic nou, criticii de artă au fost în totalitate admirativi, acest fapt neînlăturând unele îndoieli personale. Rămâne o interogativitate culturală care se referă la corectitudinea interpretării plastice și încadrării morfologice.
După vernisaj glumeam, declarând că este un experiment ratat pentru că nimeni nu l-a criticat; pasiunea încercării de a deschide un drum nou și autentic fiind ispășirea drumului de la concept la imagine...
