31.08.2022
Primul proiect a fost castelul de nisip făcut pe plaja Eforie Nord, la sud de cearșaful ei, mi l-a furat un val până să i-l arăt, la pubertate i-am făcut o căsuță în copac unde am prins-o cu prietenul meu bun, nu făceau nimic murdar, jucau macao pe porunci, m-am supărat și mi-am dat poruncă să dărâm căsuța, la 10 ani după facultate mi-am proiectat vila cu piscină etajată, ea se mutase din oraș, se îngrășase și turnase 5 copii cu un bețiv. Așa am învățat că în viață trebuie să ai fundație solidă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus