07.09.2022
Mama, ce e punctul G? Fir-ar, de unde știe boracu? Un punct, G. Există puncte asociate întreg alfabetului: dacă pleci din punctul A. Mama, zice punctul G al femeii, am citit. Deci, unde e, că nu pricep. Zice că are forma unui bob de fasole. Și mai spune că G seamănă cu punctul P al bărbatului. What? Da, mama, are și bărbatul punctul lui. Bobul de fasole e-n ureche, zice mezinul, care spiona după ușă. Băbăieți, zice mijlocia de sub masă, dacă fasolile se apropie, P trepidează și transmite undele direct în G. Evrika.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus