09.09.2022
Maria și Dan sunt doi tineri merituoși. Succesul răsunător la olimpiade le-a adus faima în școală. Maria n-are posibilități materiale. Are trei frați. Dan locuiește într-o vilă cu două etaje și piscină. Mănâncă singur la cină. Maria învață la lumânare, în căsuța uitată de Dumnezeu la marginea orașului. Dan folosește gadget-uri de ultimă generație. Maria poartă sarafanul soră-sii. Dan îmbracă sacouri Hugo. Azi e festivitatea de final de liceu. Dan are un buchet de orhidee. Maria are vise. Punct.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus