Intersecţia

Toate se leagă şi simt, între toate faptele pe care mi le oferă viaţa,
dependenţe atît de subtile încît totdeauna mi s-a părut
că n-aş reuşi să schimb un singur fapt fără a modifica tot ansamblul.(...)
Ei bine, închipuiţi-vă o monedă de aur de zece franci care e falsă. În realitate nu face
decît două centime. Va valora zece franci atîta timp cît nu se ştie că e falsă.
- André Gide, Falsificatorii de bani -

"Cît de mică este lumea asta. Şi cum se leagă toate între ele...". Adrian conducea un Citroën roşu, abia cumpărat în leasing. Medita pesimist asupra interconectivităţii lucrurilor, în timp ce claxona furios şi continuu. Era prins în traficul unei intersecţii. Acest domn care fusese odată suplu dar acum începea să chelească şi să se îngraşe era ceea ce se cheamă un actor ratat. Se obişnuise deja cu poziţia de contabil al teatrului Saprosan, pe care o ocupa de cîţiva ani buni. Privea de pe margine magia strălucitoare a scenei, spectacolul, lumea vană şi luminoasă în care îşi dorise atît de mult să intre. Pînă acum, viaţa i-a arătat de nenumărate ori că nimic nu e degeaba, că lucrurile se leagă între ele, că pe lumea asta totul se plăteşte, că nu e bine să joace duplicitar fiindcă îşi va prinde urechile.

Nu ştia nici el cum reuşise să scape cu ele întregi pînă acum. De multe ori fusese în pragul sinuciderii - femei, datorii, delapidări, dar de fiecare dată cineva de sus îi arăta cu un deget dojenitor o cale de ieşire, iar el, Adrian, se jura pe toţi sfinţii în care nu credea că de-acum înainte va fi un om corect. Doar că puterea corupe - uneori pînă la uitare - şi la următoarea tentaţie, ratatul nostru, pe care toţi cei care-l cunoşteau - poate cu una sau două excepţii - îl considerau penibil, încălca din nou regulile uitîndu-se cu nişte ochi nevinovaţi la Dumnezeul care-l avertizase de-atîtea ori şi în care nu credea. Pînă într-o zi, mai precis cu o săptămînă în urmă, cînd a furat soţia unui important patron de club sportiv, cu tot cu banii din bancă şi cu bijuteriile din casă. Atunci Dumnezeu şi-a pierdut răbdarea şi i-a apărut în vis.
- Păi ce faci, Adrian dragă, aşa ne-am înţeles? - tună Dumnezeu. De data asta nu luase nici forma unui copac în flăcări, nici pe cea a unei tornade, ci se ascundea sub aparenţa unei fetiţe de zece ani care numai atotputernică nu părea.
- Doamne, e ultima dată, jur. Acum am destul ca să duc o viaţă cinstită. Jumate din bani îi donez la... casa de copii - zise el repede, sperînd să emoţioneze fetiţa - şi din cealaltă jumate mă însor cu Maria şi plec din ţară. Mă retrag la o fermă în Pirinei...
- Neneneeeeah, am mai auzit eu textul ăsta. - vorbi fetiţa, cu vocea mai groasă şi mai monstruoasă ca a unui halterofil. Gata. S-a terminat cu indulgenţele. Dacă într-o săptămînă nu dai banii înapoi, am să-ţi iau viaţa şi-am să te trimit nu în Pirinei, ci-n groapa Marianelor - plină cu peşte putrezit şi alte bunătăţi pentru simţurile tale inflamate.
- Doamne, nu se poate să mă păsuieşti măcar de data asta?
- Iei în deşert cuvîntul Domnului? Ai o săptămînă să-mi îndeplineşti porunca.
Şi dispăru - puff, într-un norişor de fum alb.

În noaptea următoare, îi apăru în vis diavolul. Conducea o maşină roşie, era prins în traficul unei intersecţii şi claxona extrem de nervos. Arăta ca un bărbat care fusese odată suplu şi actor, iar acum era chelios, grăsuţ şi contabil. Adrian se recunoscu imediat...

În timp ce apăsa furios butonul claxonului, diavolul se întoarse spre Adrian şi-i urlă, cu o voce à la Louis Armstrong: "Într-una din nopţile astea iar o să vină şeful suprem în vizită la tine. Întreabă-l cum rămîne cu liberul arbitru, unde-a dispărut? Spune-i că nu-i corect ca el să-ţi impună să faci ceva anume. Spune-i că el încalcă regulile, nu tu. Tu ai tot dreptul să furi, să minţi şi să înşeli, din moment ce el însuşi e inconsistent cu propriile principii."
"Ciao!" - mai spuse cheliosul, îşi aprinse un trabuc şi porni în trombă. Călcă vreo zece pietoni, buşi trei maşini, apoi dădu drumul la casetofon. Din boxe se auzea ABBA - Take a chance on me.

A doua zi dimineaţă, Adrian era fresh. Nici nu-şi amintea ce visase. O făcu abia după trei zile, cînd Dumnezeu îl vizită din nou. De data asta avea forma unui tip musculos şi păros, care purta o cască de miner şi un tutu. Vorbea rar şi răspicat, pe un ton cît se poate de politicos.
- Adrian, dragul meu. Atenţie. Mai ai doar două zile să restitui bunurile furate. Nu te juca cu mine. Şi pe viitor, nu confunda lumina de la soare cu lumina de la bec - spuse, şi-i băgă lanterna de miner în ochi. Apoi dispăru din nou - puff, într-un norişor alb.

Adrian se trezi cu senzaţia clară că nu-i lucru curat la mijloc. În primul rînd, el nu credea în Dumnezeu. De ce să-i apară atunci în vis tocmai lui ceva ce în opinia sa nu există?

Nici prin cap nu-i trecea să restituie bunurile furate. Mai mult, îşi cumpără un Citroën roşu, ca cel din visul de acum două nopţi, pe care-l conducea cu o plăcere incredibilă. Şi totuşi, ceva îl măcina. Mai ales acum, cînd, iată-l, la exact o săptămînă de la prima apariţie a lui Dumnezeu, blocat în trafic, claxonînd aparent nervos şi - pentru că dedublarea şi disimularea erau specialităţile lui - meditînd în acelaşi timp cît se poate de calm la interconectivitatea lucrurilor.

A treia şi ultima apariţie a lui Dumnezeu se produse chiar în acel moment, în intersecţie. De data asta însă, îl însoţea şi diavolul. Arătau amîndoi exact la fel. Unul stătea la stînga, altul la dreapta vinovatului. Fiecare conducea cîte o maşină la fel cu cea a lui Adrian şi fiecare era... Adrian.

Semaforul stătea pe roşu de prea multă vreme. Cineva oprise timpul în loc. Inculpatul se înspăimîntă cumplit.

Diavolul vorbi primul:
- Eu sînt Dumnezeul tău adevărat şi ţi-am poruncit să returnezi bunurile furate. Ei bine, m-am răzgîndit. Acum îţi poruncesc să nu o mai faci. Dacă le returnezi, acest gest al tău va provoca în chimia universului o reacţie în lanţ care va duce la un război nuclear, cu urmări catastrofale. Vor muri oameni din cauza ta, şi asta chiar că nu ţi-o mai iert.

Dumnezeu zîmbi ironic.
Adrian se freca la ochi şi se ciupea din cînd în cînd de braţ.

Diavolul continuă:
- Lumea e mică, Adrian. Mai mică decît crezi. E bine să-ţi ştii locul în ea. Du-te, şi cu ce-ai furat, fă bine celor pe care-i vei întîlni. Ţi-o spune Dumnezeul tău.

Dumnezeu zîmbi ironic.
Adrian nu mai înţelegea nimic.

Diavolul continuă:
- Să nu-ţi pară rău c-ai furat. Acuma asta e, oamenii mai greşesc. Dar nu e momentul să te căieşti. Vei face mai mult rău decît crezi dacă te întorci din drum. Pleacă, eu te-am iertat şi pacea fie cu tine.

Dumnezeu zîmbi ironic.
Adrian se uită la unul, se uită la celălalt şi-l întrebă pe Dumnezeu:
- Dacă el (şi-l indică pe diavol) e Dumnezeu, tu cine eşti? Dacă tot aţi apărut amîndoi deodată şi mă faceţi să cred - împotriva voinţei mele - că existaţi, aş vrea şi eu să ştiu care cine e.

Dumnezeu zîmbi ironic.
- Voi fi obligat să cred, prin eliminare, că tu eşti diavolul, dacă nu scoţi un cuvînt. - îi spuse Adrian.

Dumnezeu răspunse:
- Eu sînt cine sînt. N-are importanţă. Şi ştii mult prea bine cine sînt ca să mai discutăm asta. Eu şi el n-am venit aici degeaba. Te afli în această intersecţie cu un scop precis, altul decît cel pe care-l crezi tu adevărat. Tu crezi că te afli aici pentru că acesta e un loc prin care treci în drumul tău spre casă. Dar nu e aşa. Pericolul unui război există, într-adevăr, dar acum trebuie să-mi contrazic însoţitorul, care e diavolul şi minte deci cu neruşinare. Ei bine, află că izbucnirea războiului nuclear nu depinde de returnarea bunurilor furate de către tine. Războiul va izbucni în funcţie de direcţia în care o vei lua cînd semaforul se va face verde. Eşti încadrat pentru înainte şi la dreapta. Dacă vei merge înainte, va izbucni un război. Dacă vei merge la dreapta, nu va izbucni nici un război, dar se va întîmpla altceva.
- Şi totuşi, cu cine am onoarea? Deduc din ce-mi spui că şi tu pretinzi că eşti Dumnezeu. Dar şi el spune la fel. Vreau s-o aud din gura ta - sînteţi imposibil de identificat unul în raport cu celălalt. Care e Dumnezeul adevărat şi care e cel fals?

Dumnezeu zîmbi ironic.
- Aha. Deci nu vrei să vorbeşti. - se încruntă Adrian.
- Am spus adevărul.

Adrian rămase pe gînduri.
- Bun, îi spuse el lui Dumnezeu. Să zicem că tu eşti Dumnezeu. Dacă returnez bunurile şi mă căiesc cu adevărat pentru felul de viaţă pe care l-am dus pînă acum, ce se întîmplă?
- Te iert. - răspunse Dumnezeu.
- Va izbucni un război! - strigă diavolul, exact în acelaşi timp.
- Dar dacă o iau la dreapta, ce se întîmplă?
- Nu va izbucni un război, dar se va întîmpla altceva. - spuse Dumnezeu.
- Nimic! - răspunse diavolul.

Adrian căzu şi mai tare pe gînduri. Apoi se întoarse spre Dumnezeu:
- Bun. Să zicem că te cred pe tine. O iau la dreapta. Salvez lumea de la un război. Fac un lucru bun. Dar, pentru numele lui... mă rog, ce se întîmplă dacă o iau la dreapta? Am înţeles că se întîmplă altceva, dar totuşi, e corect să ştiu şi eu ce.
- Nimic! - urlă diavolul.
- Dacă o iei la dreapta, vei muri peste mai puţin timp decît ai muri dacă ai lua-o înainte, spuse Dumnezeu.
- De ce i-ai spus, idiotule? - se răsti diavolul la Dumnezeu. Nu era mai bine să taci? Acuma tîmpitul ăsta o să provoace un război. Toţi oamenii sînt nişte egoişti cretini şi ar prefera să omoare o mie de alţi oameni decît să moară ei înşişi.

Dumnezeu zîmbi ironic şi spuse:
- Eu încă mai cred în puterea lor de sacrificiu. Fiul meu, de exemplu...

Adrian îl întrerupse, atunci, excedat, pe Dumnezeu:
- Ok. Sînt totuşi un actor ratat în contabil, nu în măturător de stradă, deci ştiu şi eu să fac adunări şi scăderi. Aşadar, să ne uităm la opţiuni. Să presupunem că tu eşti într-adevăr Dumnezeu. Atunci, lucrurile stau aşa: dacă dau înapoi bunurile furate şi o iau înainte cînd e face semaforul verde, va izbucni un război şi tu mă ierţi pentru greşelile anterioare, dar mă condamni pentru că am provocat conştient un război. Dacă dau înapoi bunurile furate şi o iau la dreapta, mă ierţi pentru greşelile comise anterior, dar îmi scurtezi viaţa. Dacă nu returnez bunurile şi o iau la dreapta, mor şi repede şi neiertat. Dacă nu returnez bunurile şi o iau înainte, provoc un război şi mor mai tîrziu, fără a fi iertat nici pentru găinării nici pentru genocid.

Apoi se întoarse spre diavol:
- Dacă tu eşti Dumnezeu, nu contează dacă o iau la dreapta sau la stînga, însă dacă returnez bunurile furate, provoc un război. Dacă nu le returnez, cică mă ierţi şi pot trăi fericit mai departe.

Diavolul şi Dumnezeu tăceau, privindu-l intens pe Adrian, care-şi lăsă capul în mîini:
- Nu ştiu ce să mai cred. Am nevoie de o bere.

Dumnezeu îi spuse:
- Tu decizi, Adrian. Nu uita că există liberul arbitru. Mai ai douăzeci de secunde pînă se face verde semaforul şi încă douăzeci pînă se reglează traficul. Acesta este timpul pe care îl ai, va trebui să te hotărăşti ce faci. Dacă îl crezi pe el - şi arătă spre diavol - ţi-e indiferent în ce direcţie o iei. Dacă mă crezi pe mine, ştii ce ai de ales. Plus cireaşa de pe tort - problema cu returnarea bunurilor. Acestea sînt regulile, iar din punctul meu de vedere ai doar două opţiuni - înainte sau la dreapta.

Cele două apariţii se uitară una la cealaltă, îi făcură simultan lui Adrian un semn din ochiul stîng şi dispărură - puff, în cîte un norişor alb.

Acul de pe ceasul inculpatului ticăia, numărînd secundele. Inima inculpatului ticăia, încercînd să-i salveze creierul de la necrozare subită. Semaforul trecu pe verde. Atunci vinovatului îi răsunară în urechi cuvintele lui Dumnezeu:
- Din punctul meu de vedere, ai doar două opţiuni - înainte şi la dreapta.
- Las' că mai vedem noi, zîmbi Adrian încîntat şi intră în marşarier. Întoarse maşina în plină intersecţie şi o porni înapoi, pe drumul pe care venise. Haha! La asta nu v-aţi gîndit, deştepţilor, cu regulile voastre cu tot! Oare ce se întîmplă dacă le încalc şi-o iau înapoi, ei? Măcar un lucru e sigur: că am acţionat în necunoştinţă de cauză şi orice s-ar întîmpla e vina voastră. Sînt liber!! Liiibeeeerr!!!

Dar nu mai apucă să rîdă prea multă vreme. Scăpă volanul de sub control şi maşina urcă pe trotuar. O buşitură puternică îi tăie avîntul. Sub roţile maşinii muriseră subit doi membri ai unei trupe de teatru care dădeau un spectacol stradal. Erau tată şi fiică. Tatăl avea pe cap o cască de miner şi purtase un tutu pînă în momentul accidentului, spre amuzamentul nebun al spectatorilor. Fetiţa avea zece ani. Privindu-i pe cei doi morţi, inculpatul îl recunoscu în ei pe Dumnezeu. Cel de-acum două nopţi şi cel de-acum patru nopţi.

Adrian intră la închisoare şi nu mai ieşi de-acolo. (Cu sau fără cunoştinţă de cauză, prostia se plăteşte.) În celulă îşi aminti după o vreme alte cuvinte ale lui Dumnezeu: lumina soarelui fusese înlocuită pentru el cu lumina unui bec, fără cale de întoarcere. Nu returnă niciodată bunurile furate - statul şi le recuperă singur, doar ca să constate, spre oroarea autorităţilor, că banii pe care-i scosese Adrian din bancă erau, toţi, falşi.

Dumnezeu şi diavolul îşi strînseră mîinile, se felicitară reciproc pentru evitarea războiului nuclear şi plecară să bea, înainte de a se întoarce fiecare la treburile lui, un Cocktail God în celebrul bar Chez God, aflat chiar la colţ, în intersecţie.

Şi dacă se întreabă cineva ce s-ar fi întîmplat în cazul în care Adrian ar fi luat-o înainte, iată răspunsul: S-ar fi declanşat un război nuclear. Pe bune.

Şi dacă se întreabă cineva ce s-ar fi întîmplat dacă Adrian ar fi luat-o la dreapta, iată răspunsul: Ar fi ajuns acasă, convins că Dumnezeu era Dumnezeu, ar fi returnat bunurile furate. Apoi ar fi început să se îndoiască - "Oare n-o fi fost celălalt? Oare n-am provocat un război returnînd ce-am furat?" S-ar fi uitat o vreme la ştiri, înspăimîntat ca nu cumva din cauza lui să moară copiii prin Coreea, Germania sau America, şi după cîteva zile, revenit la convingerea că totuşi Dumnezeu era Dumnezeu, şi-ar fi sunat destul de înspăimîntat medicul, dornic să afle cam cît de repede va muri:
- Doamna Magdalena, iertare că deranjez, sun fiindcă nu am timp să trec azi pe la dumneavoastră. Îmi puteţi comunica telefonic rezultatele testului HIV?

Într-adevăr, ar fi murit mai repede decît dacă ar fi luat-o pe alt drum.

Şi dacă există pe lumea asta şi cineva care se întreabă ce s-ar fi întîmplat în cazul în care Adrian ar fi luat-o la stînga, iată răspunsul: Nimic.

Ba nu, mint. S-ar fi întîmplat ceva: ar fi fost extrem de bucuros că a reuşit, după o aglomeraţie şi un stres teribil, să părăsească... intersecţia.