mi se reproșează că mă ocup de trecut
de parcă eu l-aș fi făcut
de parcă eu l-aș fi cioplit
cu mâinile mele. nu-i adevărat.
când am venit eu
trecutul mă aștepta,
un prunc monstruos, fără nume
și după dorința mamei
l-am pus la piept
și l-am numit
Istorie.
care-a devenit mai umană între timp
învățând pe zi ce trece a vorbi.
amintindu-și figuri, nume, date.
când va fi destul de puternică să călătorească
singură, păziți-vă, are s-o facă.
(în perioada 1 octombrie 2022 - 31 decembrie 2022, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Laudă pietrei, François Cheng, traducere de Ioana IeronimSă uităm înseamnă să nu mai scriem, Ioan T. MorarAutoportret, Linda Pastan, traducere de Ioana IeronimBocca di leone, Marin SorescuÎntre două vârste, Aleš Mustar, traducere de Paula Braga ŠimencToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate