Gărgăriță, Riță, Zboară în poieniță. Ia-le pe astea pentru anxietate. Le încerci o săptămână și mai vedem. Pentru insomnii, poți să le încerci pe celelalte, pe care ți le-am prescris joi, când ziceai că nu te ajută cele prescrise luna trecută. Să nu le încurci cu cele pentru depresie pentru că vei deveni letargică. Să nu mai vomiți după masă, pentru c-o să mori. Trebuie să alegi între mine și taică-tu. Mă îngrijorează rănile alea de pe mâinile tale. Să vorbești cu cineva. Unde vei zbura, acolo este casa ta.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2022, grupul are 9.400 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).