21.10.2022
În clasa a cincea colegele mele aveau iubit. Eu nu. De atunci am început să filosofez. Ce o fi în neregulă cu mine? Am descoperit mai târziu că eram mult prea timidă. Cică lor nu le place așa. A trecut timpul și am învățat că nu le plac nici vorbărețele și nici virginele. Mi-am zis că le rezolv când mă fac mare. La dezvirginare a fost greu să aleg, așa că am rămas la mâna mea. Timidă nu mai sunt, dovadă prima acuzare de hărțuire. Gura mi-o țin ocupată. Aa, m-am făcut și mare dar acum sunt toți mai mici decât mine.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2022, grupul are 9.400 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus