Pentru că sparge canoane epice și împinge limite asemenea fotografiilor mele care contorsionează vizual și mental orice graniță.
Și pentru că sunt mereu acolo lângă aceeași mare, văzută și simțită aproape organic încât aș putea diseca olfactiv și auditiv brizele și valurile până la scheletul solar.
Și apoi mă plimb... cu imensa bucurie de a crea imagini despre neuitare.
ADHD-ul meu locativ mă consumă spumos pe toate și aceleași țărmuri între fine art și abstract între conceptual și portretistică între digital art și impresionism fotografic.
Aprioric a fost cuvântul scris.
Puține fotografii nu au la bază o lectură sau o piesă de teatru și asta fără regie și fără setup-uri, precum leoaica lui Nichita... doar mi-a sărit în față.
Mă pierd în nostalgii cehoviene și apoi mă regăsesc în drumul spre far al Virginei Woolf.
Sau poate mă împiedic de cadavrul baudelairian al unei femei fără "esența și formele divine și duhul sfărâmatului amor".
Emoția, această necesitate acută fără de care creatorul, artistul nu ar putea ființa.
Intempestive sau leneșe, maladive sau revigorante, brutale sau duioase, emoțiile ne clădesc imaginile.
În același timp creațiile îl dezbracă figurativ pe artist in fața publicului până la ultima nervură pulsatilă, devoalând-ui tot universul zbaterilor interioare.
Într-o frumoasă mărturisire despre sine, Nora Iuga afirma că imaginația este memorie.
Subscriu ferm acestei convingeri, madlena proustiană își emană aromele în multe capturi de aparat.
Ar mai fi și o poveste despre rolul muzicii in fotografie.
Am intitulat o creație vizuală dragă mie "Nocturnă fără Chopin".
Aparatul a surprins imaginea dar acordurile mi-au rămas doar mie și negându-i prezența i-am reafirmat atotputernicia.
Închei cu un citat din Contraviața lui Philip Roth: "în ce povești transformă oamenii viața, în ce vieți transformă oamenii poveștile" un motto al proiectelor mele fotografice. Indiferent de mediul creativ în care te desfășori, contrafactualul, relativismul, suprarealismul sparg paradigme clasice și nasc dileme existențiale.
Fotografia artistică va dăinui dincolo de clișee cotidiene, va fi avangardă și anacronie în același timp, va fi poezie și verset, lumina și întuneric.
Parafrazând-ul pe Llosa, revin la rătăcirile unei fetei nesăbuite, în imaginile de mai jos.
Raluca Lupașcu
1x.com/ralucalupascu