24.10.2022
Demult-demult, pe când eram atât de mic încât puteam trece prin gămălia unui ac, priveam în sus printre crengile bradului ce rătăcise pădurea de conifere, cu capul sprijinit pe o beteală căzută și admiram fermecat cerul de ace verzi și-nstelat de luminile pâlpâitoare. Construisem mașinăria timpului-n minte pentru a-mi vizita oricând aveam nevoie acel moment al copilăriei. Roțile trenului miniatural se pun în mișcare; îmbarcarea este iminentă. Oare unde mă va duce acest tren când se va face mare?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2022, grupul are 9.400 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus