Prejudecata

Timp de un an de zile, Viorel Stamate își numărase zilele, săptămânile și lunile așteptând cu nerăbdare ziua cea mare a eliberării sale din pușcărie. Îndurase mult și văzuse multă mizerie umană. Iar ziua eliberării îl găsi nespus de bucuros pentru că părăsea acel loc sinistru și putea să se întoarcă în viața civilă. Avea doar douăzeci și nouă de ani și primise un an de pușcărie din cauza faptului că făcuse parte dintr-o bandă de spărgători de mașini. Furaseră câteva mașini pe care le vânduseră. Normal ar fi trebuit să primească mai mulți ani de pușcărie, însă părinții săi îi puseseră un bun avocat care în fața instanței judecătorești pledase cu mult profesionalism în favoarea lui și așa scăpase doar cu un an.

În acea zi a eliberării sale, Viorel porni spre casă chiar bine dispus cu mărețul gând că nu se va mai întoarce în acel loc unde timp de un an de zile conviețuise cu tot felul de oameni certați cu legea. Viorel era un tânăr înalt, nu prea corpolent, trăsăturile feței sale îl arătau ca pe un tânăr plăcut la înfățișare și cu mari posibilități de a face ceva nobil în viață. Devenea foarte plăcut prin modul său de a fi atunci când fața lui se lumina de surâsul său tineresc, iar ochii verzi împreună cu atitudinea sa îi dădeau un aer cutezător. De asemenea Viorel era foarte îndemânatic atunci când punea mâna să facă ceva, dacă i se arăta despre ce era vorba se apuca imediat de lucrul respectiv și lucra cu multă iscusință.

Viorel era un tânăr foarte ușor influențabil. Dacă se găsea în compania unor oameni certați cu legea, imediat se conforma și el spiritului și uneori chiar faptelor acelor oameni. Iar dacă se găsea în compania unor oameni de treabă, imediat scotea din ființa sa tot ce avea mai nobil. Cu acea bandă a spărgătorilor de mașini se unise mai mult din dorința de a-și petrece ceva mai plăcut timpul și a rupe plictiseala ce-l cuprinsese în satul lor unde totul era doar o apăsătoare rutină. Dorise să încerce să trăiască puțină aventură fără a se gândi prea mult la consecințe și astfel sfârșise în pușcărie. Tatăl său era șofer pe camion, iar cei doi frați mai mari ai săi erau plecați de câțiva ani cu familiile lor în Germania unde lucrau într-o fabrică. În momentul când toată legătura sa cu acea bandă se descoperise și fusese condamnat, tatăl său îi spusese:
- Viorel se pare că tu în viață dorești să pornești pe drumul cel mai anevoios și să înveți cum să devii om izbindu-te cu capul de multe obstacole. Deși eu cred că ar fi trebuit să te fi gândit înainte de a apuca pe acest drum că ne vei face pe noi părinții tăi de rușine înaintea oamenilor.

În acea zi a eliberării sale când păși pe ulițele satului avu impresia că unii oameni îl priveau straniu având o reținere față de el. Ajuns acasă, părinții lui îl întâmpinară cu bunăvoință. Făcu o baie, își schimbă hainele și chiar se bucură când revăzu casa părintească și camera sa cu lucrurile sale ce erau toate la loc așa cum le lăsase înainte de detenția sa. Tatăl său îi spuse:
- Iată-te din nou acasă, sper că de astăzi înainte vei porni pe drumul cel bun.

Iar mama sa interveni prompt ca întotdeauna luându-i apărarea:
- Haide lasă-l acum că abia a ajuns acasă și de acum înainte va fi băiat bun.

Luă masa cu părinții săi, ascultând în tăcere îndemnurile pe care tatăl lui i le dădea pentru a fi un om de ispravă. Apoi plecă să-și viziteze câțiva prieteni de prin sat. După două săptămâni de la eliberarea sa, Viorel își găsi de lucru la un depozit de materiale de construcții. La locul său de muncă se comporta exemplar fiind atent la tot ce i se spunea, îndeplinindu-și cu responsabilitate sarcinile. Șeful său era foarte mulțumit de el. Reuși să se împrietenească cu unii din muncitorii de acolo ce nu păreau deranjați de faptul că el făcuse pușcărie.

Într-o zi după ce își termină programul de lucru, se duse la o casă de schimb valutar având două sute de euro pe care mama sa îi dăduse pentru a-i schimba. Părinții săi primiseră acei bani de la frații săi. La acea oră a serii, în casa de schimb valutar nu era mai nimeni. Viorel rămase surprins de frumusețea tinerei ce lucra acolo și pe care o chema Adina. Intră chiar în vorbă cu ea, părea ca vrăjit de corpul frumos al tinerei, de părul ei șaten ce îi cădea lung pe spate, de ochii ei frumoși ce aveau o nuanță de verde spre albastru, iar zâmbetul și glasul melodios al fetei îi plăcură nespus. În următoarele zile mai trecu pe acolo, apoi într-o altă zi o așteptă până ce se închise casa de schimb valutar și, pretextând că trece întâmplător pe acolo, o conduse pe Adina până unde locuia ea.

Apoi urmă prima lor întâlnire, după care urmară alte întâlniri și pe Viorel îl cuprinse minunatul fior al dragostei. Se părea că dragostea va duce la mari schimbări în viața lui. Adina era o tânără de douăzeci și șase de ani ce mai avusese două relații cu alți tineri de unde ieșise cu inima frântă și își căuta vindecarea într-o altă relație. De asemenea, Adina era o tânără educată ce începuse să se gândească la întemeierea unei familii. Ea avea o bună prietenă pe nume Veronica, copilăriseră împreună, fuseseră la aceeași școală și își spuneau întotdeauna totul. Veronica era asistentă medicală și nu era încă căsătorită. Veronica, cu abilitatea ei de asistentă, văzuse că Adina era, în ultimul timp, foarte schimbată și pricepu care era cauza schimbării. Insistă foarte mult până ce Adina îi mărturisi totul despre ea și Viorel.

Apoi Veronica după ce află adresa, data nașterii, numele și prenumele lui Viorel se duse la tatăl ei ce era polițist și îl rugă să afle dacă Viorel avea cazier. Peste câteva zile primi informații despre condamnarea lui Viorel și despre faptul că făcuse parte dintr-o bandă de spărgători de mașini. Imediat o sună pe Adina și îi spuse că este foarte important ca ele două să se întâlnească și să stea de vorbă. Se întâlniră la o cafenea într-o dimineață înainte ca Adina să-și înceapă programul de muncă. Se așezară la o masă mai retrasă. După care Veronica spuse:
- Tu ești cea mai bună prietenă a mea, iar cele două mari decepții pe care le-ai avut în viața ta într-un fel m-au indispus și pe mine pentru că am simțit și eu o parte din durerea ta. De aceea acum nu doresc să te mai las să suferi din nou. Cei ce s-au perindat prin viața ta ți-au fost mult inferiori și nu au meritat noblețea sentimentelor tale, iar acest Viorel Stamate, nici atât pentru că în realitate este un om de nimic, un fost pușcăriaș ce poate că mâine, poimâine, se va înhăita din nou cu banda sa. L-am verificat, a stat un an în pușcărie pentru că împreună cu alții de teapa lui au comis infracțiuni.

Adina rămase consternată sub privirile insistente ale prietenei ei. Cel mai mult o durea faptul că Viorel îi povestise la insistențele ei tot trecutul lui și nu îi menționase nimic despre detenție.
- Deci îmi închipuiam eu, continuă Veronica, un nenorocit care nu ți-a spus nimic despre detenția lui. Ei bine tu crezi că un astfel de om este sincer în sentimentele lui față de tine? Nu, îți spun eu, doar vrea să profite de tine. Te rog rupe relația cu acest nemernic pentru că nu te merită.

Pentru câteva clipe Adina rămase ca fără grai, apoi spuse:
- Oare de ce numai mie mi se întâmplă astfel de lucruri? Uf, cum a putut să mă mintă în halul ăsta! Dacă știam totul de la început nu m-aș fi aventurat într-o astfel de relație...
- Acum știi și trebuie să rupi cu el, crede-mă este spre binele tău.
- Dar poate că...
- Nu, pentru cei ce ies de acolo nu există decât în cazuri foarte rare reabilitare totală. De obicei se reîntorc în pușcărie după ce au comis din nou alte infracțiuni, tata mi-a spus multe lucruri despre acești oameni.

În acea dimineață Veronica reuși să o convingă pe Adina că era spre binele ei să se despartă de Viorel pentru că viața trăită lângă un astfel de om nu putea să-i aducă decât necazuri. În acea zi spre seară, după ce își termină munca, Viorel plecă bucuros să o întâlnească pe Adina. Voia să-i transmită că mama lui dorește să o cunoască și dacă ea era de acord la sfârșitul acelei săptămâni dorea să o prezinte părinților lui. În acea seară când Adina apăru la locul întâlnirii, Viorel constată că era foarte supărată, dar îi plăcea acea supărare a ei pentru că o făcea și mai frumoasă.
- Ești puțin cam tristă astăzi, dar eu pot să te înveselesc.
- Așa, poți să mă înveselești, ce băiat minunat! Dar cu prietenii tăi din banda voastră de spărgători de mașini nu te-ai mai întâlnit?

Viorel rămase consternat ca unul ce primise o lovitură neașteptată. Dintr-o dată toată fericirea sa se spulberă și își simți inima îndurerată.
- Nu am îndrăznit să-ți mărturisesc de la început totul, dar urma...
- Ce urma să-mi spui, alte minciuni? Oare chiar nu îți este rușine? Dar nu este nimic de mirare pentru că în cei ca tine nu se poate avea nici o încredere. Te rog ca de astăzi înainte să mă lași în pace și să-ți vezi de ale tale.
- Adina, dar eu pot și doresc să devin un alt om. Iar tot acel episod întunecat din viața mea nu a fost decât ceva accidental ce nu se va mai repeta, promit să mă schimb, și mai mult de atât, nu mai am de a face cu acei oameni...
- Destul, pleacă din fața mea și din viața mea, chiar acum pleacă și lasă-mă în pace, să nu te mai văd niciodată în preajma mea...

Adina rostii acele ultime cuvinte cu furie și duritate în glas, apoi porni cu pași repezi dorind să se îndepărteze cât mai mult de Viorel. Pentru câteva clipe Viorel rămase ca trăsnit uitându-se în urma ei. Primul său impuls după ce își mai reveni puțin din starea de șoc fu să fugă după ea și să o implore, să-i ceară iertare. Dar se opri pentru că înțelesese că pierduse și că totul între ei se terminase. Tot ce fusese atât de frumos se spulberase. Porni abătut pe stradă, mergând ca un om înfrânt ce își făurise atâtea planuri alături de Adina și dintr-o dată totul se năruise. Era din nou singur și îndurerat. Avea impresia că o greutate teribilă i se așezase pe umeri, pe suflet și îl apăsa înăbușindu-l. Îl cuprinse un gând teribil și anume, să-și caute prietenii de altădată și barurile pline de tot felul de oameni dubioși pe care le frecventase cândva. Dar i se făcu rușine și înțelese că dacă proceda așa avea să se coboare tot mai mult în mocirlă și nici o ființă decentă nu se va mai apropia de el. Apoi, asemenea unui înecat, se prinse de speranța că poate se va reconcilia cu Adina.

Dar acel firicel de speranță se frânse în sufletul său pentru că își dădu seama că ruptura între el și Adina era definitivă. Nu avusese puterea ca de la început să-i fi mărturisit totul, crezuse că mergea și așa, dar iată că nu! Un fost pușcăriaș doar asta era, deci oamenii nu îl vor mai privi niciodată altfel. Era într-adevăr foarte dureroasă constatarea sa. Iar toată durerea sa și toate sentimentele sale frumoase și nobile ce îl legaseră de Adina trebuia să le înăbușe. Oare cui îi mai păsa de sentimentele lui? Și toate aspirațiile lui de a începe o nouă viață alături de Adina, se spulberaseră pentru că nu i se oferea nici cea mai mică șansă. Oare trebuia ca de acum să trăiască doar printre cei certați cu legea? Nu avea dreptul la o viață nouă, la un nou început? Oare societatea care îi punea eticheta de pușcăriaș irecuperabil și îl arunca undeva la periferie, îl condamna să rămână toată viața lui acolo fără nici un drept de a aspira spre o viață mai bună. Da, greșise, era clar. Dar toți ceilalți ce îl condamnau astfel și o forțau pe Adina să gândească ca ei, greșeau și mai mult. Cât de nedreaptă i se părea viața și modul cum unii oameni o percepeau.

Peste trei luni de zile Viorel era în Germania începând lucrul la fabrica unde frații săi lucrau de mai mulți ani. Lucrau în acea fabrică mai mulți tineri și tinere din România. Iar frații săi îi făcură cunoștință cu o tânără deosebită, însă pe moment se ținea la distanță pentru că nu dorea să înceapă o nouă relație pentru că avea încă răni deschise în inima sa. Uneori își privea mesajele de pe telefon în speranța că poate Adina îi va trimite un mesaj prin care să-i spună că îl iartă. Dar tot el se mustra și își spunea că așa ceva nu mai era posibil și că ar face mai bine dacă ar începe o altă poveste, cu o altă fată. Iar viața din străinătate începu să se deschidă frumos de tot înaintea sa, asemenea unui drum luminos.