Am condus oaspeții la mașină și îmi târăsc picioarele spre lift. Deschid ușa la apartament, dar apare ca de nicăieri vecina de vizavi căreia i se pare că e cineva în aparatul de aer condiționat. Sigur că vin să văd despre ce e vorba. Știu că mintea îi joacă feste, așa că n-am cum să mă supăr. Apucasem s-o descalț pe cea mică, o iau în brațe și-l rog pe cel mare să mă aștepte o secundă până o ajut pe doamna. Opresc aerul condiționat, bătrânica zâmbește și-mi mulțumește senină, dar în aceeași clipă mă lovește-n moalele capului zgomotul ușii trântite de la apartamentul nostru. Cel mare n-a rezistat tentației de a veni să vadă și el personajul din aparatul de aer condiționat, iar din cauza curentului, ușa s-a închis. Ermetic și iremediabil. Afară e întuneric deja, n-am chei, nici telefon, doar doi copii obosiți și desculți pe casa scării. Bătrânica începe să-și frece mâinile cu părere de rău, eu încerc s-o liniștesc deși pe dinăuntru colcăie frustrarea.
Soțul e plecat cu cel mijlociu la vreo 500 km distanță, prietenii noștri din zonă sunt în vacanță. Nici neuronii nu prea mai îmi sunt de folos. Încep să bat la ușile apartamentelor unde știu că locuiesc și bărbați. Poate mă ajută vreunul cu o șurubelniță. Nu deschide nimeni. La urma urmei nici eu nu i-aș deschide uneia cu părul vâlvoi, cearcăne și doi copii agățați de un picior. Bat la ușa bătrânei septagenare de lângă, cu gândul s-o rog să-mi împrumute telefonul. Își scoate capul și nurii goi de după ușă, îmi cer scuze pentru deranj și îi explic succint situația delicată în care mă aflu. Dispare după ușă și revine cu telefonul, înveșmântată într-un halat de mătase de ibovnică.
N-am putut niciodată să rețin numere de telefon. Bâjbâind prin amintiri, reușesc să îl sun pe soț. N-are idei chiar strălucite la ora asta târzie. N-am de gând să sun la pompieri ca să vină să spargă ușa. Să mai caute.
Între timp vecina de lângă insistă să rămânem la ea în așteptarea soluției salvatoare. Cu toată jena, n-am de ales decât să-i stric seara. Doamna se repliază rapid, schimbă canalul de la un film de dragoste la cântece pentru copii și umple un castron cu pufuleți cu brânză. Copiii se simt ca în vacanță, au parte destul de rar de plăceri interzise. Noi închegăm o discuție. Doamna îmi întinde un album de fotografii cu nepoții ei. Se emoționează, nu i-a mai văzut de câteva luni deși locuiesc foarte aproape. S-a certat cu părinții lor fiindcă nu e de acord cu stilul lor modern de parenting. Îmi întinde apoi un teanc de reviste glamour și-mi spune că pe toate coperțile se află nora ei, aparent mare vedetă de televiziune. Spre rușinea mea, habar n-am cine e, dar admit că e o femeie foarte frumoasă. Cu indignare, începe să-mi înșire toate activitățile pe care nora ei le face în afara gospodăriei - călărie, sală, sare dintr-o vacanță-n alta, îmi arată poze de la Saint Tropez, filmulețe pe Tik Tok cu nora încercând o priză nouă la orele de dans. Eu ascult cu oarece invidie și admirație și încerc s-o conving să se bucure totuși de fericirea băiatului ei.
Sună soțul înapoi: aparent există o firmă care se ocupă exact de deblocarea în regim de urgență a ușilor complicate. Dar cum n-aș fi singura căscată căreia i se întâmplă așa ceva sâmbătă seara, domnul respectiv va ajunge abia peste vreo două ore, după ce mai deschide vreo trei case. Între timp cea mică a umplut scutecul și aleargă în jurul mesei, împrăștiind o aromă inconfundabilă de grajd. Încerc să-i distrag doamnei atenția de la miros și îi povestesc cum mi-am petrecut săptămâna făcând echilibristică printre tot felul de activități băiețești. Dar nu fac decât să pun sare pe rană, bunica e extrem de dezamăgită că nora ei nu le dedică deloc timp copiilor și se teme că n-o să se aleagă nimic de ei. Schimb subiectul și îmi exprim admirația pentru amenajarea cu foarte mult bun gust a apartamentului. Iar o dau cu bățu-n baltă, apartamentul îi aparține de fapt norei și acum doamna e îngrijorată că e la cheremul ei și poate ajunge oricând pe stradă. Mai bine tac chitic și mă uit la desene animate.
Timpul pare că stă pe loc. Mă simt ca un spectator la un film românesc absurd la care-ți vine să-ți smulgi părul din cap. Acum doamna le oferă copiilor câte un pahar de apă cu sirop, iar în secunda următoare își amintește brusc cum la un moment dat era pe punctul să ne denunțe la Protecția copilului. La cum se manifesta cel mijlociu într-o vreme, era convinsă că facem ceva experimente pe el. O asigur că dacă se fac experimente la noi în casă, cu siguranță cobaii suntem noi adulții.
Pe la ora 23 sosește și deschizătorul de uși. Mă așteptam să fie o treabă sofisticată și migăloasă, dar în doi timpi și trei mișcări termină și-mi ia banii pe câteva ore bune de-ale mele de muncă. Știe și el că aș fi plătit oricum oricât ca să dorm în patul meu. Îi mulțumesc vecinei îndelung pentru găzduire și nădăjduiesc să fie mai îngăduitoare cu noi pe viitor, dacă tot ne-am împărtășit atâtea intimități. Tot răul spre bine.
