Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Feluri de teatru


Cristina Modreanu

11.07.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Şi în teatru, ca în orice fiinţă vie, se duce dintotdeauna o luptă între nevoia de a fi conectat la realitatea imediată şi cealaltă nevoie, la fel de pregnantă, de a te rupe de contingent pentru a te dedica unei alte realităţi, mai subtile, unei chemări spre absolut atât de uşor de ironizat, dar care pentru unii e singura voce demnă de a fi ascultată. Sigur, cum puţini sunt adevăraţii aleşi, drumul cel mai sigur, mai de impact, care produce efecte vizibile şi determină succese imediate (sau aproape), în orice caz pe timpul unei vieţi de om, este cel al "artei implicate" ca să evităm termenul "angajat", imediat producător de repulsie pentru aceia care au simţit pe pielea lor efectele acesteia în timpul comunismului. Fapt este că e nevoie de mai multe feluri de teatru, şi asta nu de ieri, de azi, după cum se observă cu ochiul liber cercetând istoria modernă a artei teatrale. Problemele intervin numai într-un spaţiu teatral contaminat, dintr-un motiv sau altul de intoleranţă. Şi mai ales atunci când alergia la diversitate, de care eu una cred că suferă teatrul românesc în acest moment, e provocată exact de cei care ar trebui să lupte pentru această diversitate, respectiv "criticii de teatru".

Apărând cu ghearele şi cu dinţii un anume fel de teatru, majoritatea vocilor ce se fac auzite pe diferite canale, la etajul teoretic al teatrului de la noi, tinde să excludă orice manifestare teatrală înscrisă sub alt "drapel" decât acela pe care îl flutură. Altfel spus, îi susţinem pe tinerii creatori (indiferent ce ar însemna asta, fiindcă aici e o altă discuţie), atunci afară cu regizorii sau dramaturgii consacraţi. Îi admirăm pe "marii artişti", cu un alt clişeu prea repede aruncat în discuţie, atunci picăm de acord că tinerii sau cei care nu au atins acea consacrare ce corespunde standardelor generale dintr-o societate, nu fac doi bani. Dacă nu ne miroase bine decât experimentul, atunci orice nu intră în acest perimetru nu mai merită nici o atenţie. Şi invers, ca să scurtăm.

Aşa am ajuns să avem liste paralele de nume de creatori şi uneori chiar de spectacole-tabu, în legătură cu care, deşi nu s-a vorbit niciodată public, cu argumente pro şi contra, s-au dat deja "sentinţe" definitive.

După modelul criticilor literari care au afirmat că nu pun mâna, respectiv ochiul, pe cărţile unor Coelho sau Dan Brown, fiindcă au un succes suspect, tot aşa în teatru dacă spui cumva că Take, Ianke şi Cadâr, de exemplu, nu e un spectacol chiar rău devii instantaneu "persona non grata", nu pentru public, fiindcă el se bate pe bilete la acest spectacol, deşi se joacă de câţiva ani buni, ci pentru "elita" din care faci parte. Care nu admite că ar trebui să-şi pună măcar pentru o clipă problema "ce anume aduce succesul unui asemenea spectacol?" Aşa cum nu se întreabă, ca să mai dau un exemplu, de ce a fost receptat atât de diferit O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul Mic. Când un spectacol stârneşte reacţii atât de vehemente, ba mai provoacă şi procese penale, având, în acelaşi timp, "fani" pasionaţi, nu poţi să nu te miri că existenţa lui în teatrul românesc nu a stârnit o dezbatere publică despre "cât Ceauşescu mai avem în noi şi sub ce formă?". Dialogul real, de profunzime, ne lipseşte cu desăvârşire, iar lipsa lui cronicizată creează un mediu perfect pentru intoleranţa de care vorbeam mai sus.

Un alt exemplu: cu ocazia ultimei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, am aflat, citind intervenţiile câtorva "voci noi" din critica teatrală că un regizor ca Mihai Măniuţiu nu mai "corespunde", deşi n-am reuşit să înţeleg încă după ce criterii a fost "elaborată" judecata cu pricina. Nici nu e de înţeles cine se împiedică de anumite spectacole sau de anumiţi regizori şi cum anume ar putea frâna succesul unora reuşita altora, când în orice piaţă din lume - indiferent de specificul ei, economic ori cultural - legile competiţiei produc o adevărată întrecere între oferte, ca să continuăm o paralelă respinsă de obicei cu vehemenţă de lumea culturală. Probleme de înţelegere stârnesc, din păcate, chiar textele acestor persoane care vor, chipurile, înnoirea teatrului românesc, dar prin excludere, nu prin adăugare, de parcă am avea un număr fix de locuri pe scara de valori teatrale. O altă temă de dezbatere.

Şi asta n-ar fi nimic, dar "pegra" listelor paralele se întinde, aşa încât nimeni nu mai înţelege nimic când citeşte top-urile din ziare şi reviste în care aceiaşi autori şi spectacole apar în lista de "cele mai bune" recomandate de un critic, dar sunt considerate de altul "cele mai slabe". Cum să mai ţină cont un om normal de asemenea "sfaturi", când singura explicaţie logică a "fenomenului" e că interesele personale dictează aceste alegeri? Aşa se erodează o profesie în loc să-şi întărească rolul în lumea artistică, cum se întâmplă în alte părţi ale lumii. Aşa îşi pierde critica de teatru de la noi orice prestigiu în ochii artiştilor ale căror opere le "judecă".

Intoleranţa cultivată de criticii de teatru români, cu foarte puţine excepţii, mi se pare semn de boală, una pe cât de periculoasă pe atât de ridicolă (iar ridicolul nu omoară, dar durează) şi care nu face altceva decât să ţină în loc acest domeniu, atât de viu în alte părţi. Asta nu înseamnă că nu se întâmplă destule lucruri bune în teatrul românesc - slavă Domnului!- dar ele sunt meritul creatorilor şi numai al lor. Până şi Colocviul criticilor de teatru a fost organizat la iniţiativa unui teatru, Naţionalul din Cluj.

Cunosc un singur critic care a abandonat scrisul pentru a se implica direct în construirea unui proiect independent (Teatrul Arca), asta după ce hrănise ani de zile cu traduceri de piese noi teatrele din România, Victor Scoradeţ (o parte din ele publicate în secţiunea Teatru a Editurii LiterNet). Nu spun că acesta e drumul pe care ar trebui să meargă toţi teoreticienii de la noi, dar sunt sigură că sunt multe căi prin intermediul cărora ei pot ajuta la afirmarea teatrului. Numai că afirmaţia se regăseşte mult mai puţin decât negaţia în discursul teoretic de la noi - mult, puţin, bun sau prost, oricum ar fi el. Ne repezim prea repede să contrazicem şi mult mai greu ne este să susţinem, cu armele specifice, demersurile bune, să le ajutăm să capete amploare şi, mai ales, consistenţă.

Da, sunt, din fericire, mai multe feluri de teatru pe scenele româneşti şi pe cele ale lumii. În ceea ce mă priveşte, unele nu îmi plac deloc, dar nu uit niciodată că n-am dreptul să le ocolesc, nici să le neg utilitatea, pot numai să pretind în scris ca fiecare tip de spectacol să fie cât se poate de bine făcut, în limitele impuse de genul respectiv, fie că e vorba de teatru bulevardier, de noua dramaturgie, de reinterpretarea clasicilor sau de experimentul multimedia. Iar de fiecare dată când descopăr ceva nou şi, poate, - de ce nu?- de neînţeles pentru mine, e firesc să mă întreb, să cercetez şi să le povestesc şi altora ce am aflat. Deşi toate astea sunt, ce-i drept, mult mai complicate decât respingerea fenomenului cu pricina din start.

(Articol preluat din revista Familia, 2006)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (I), Alexandru Stănescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cadril, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Darul, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro cum am început să beau cola, apoi cola zero, Andrada Ionescu (3.6/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer