O găsiră după cutremur, printre dărâmături. Era îmbrăcată într-o rochie lungă de tul, iar părul adunat în coc îi venea impecabil. Își desfăcuse umbreluța cochetă și, așezată pe-un geamantan de piele, fredona o arie. Pompierul o întrebă: mai era cineva în casă, doamnă? Ea îl privi absent, albastru, și spuse: aici nu mai locuiește nimeni. Nu izbuti să-i afle numele sau vârsta. La spital nu se mirară de ținuta ei bizară, dar pe fișa de la capul patului cineva scrise: Jane Doe, domiciliu necunoscut.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2022, grupul are 9.580 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).