Știam vag de Akihabara. Citisem cândva că Tokyo are un conglomerat de magazine cu produse electronice, însă, la naiba, dacă nici țara lui Sony și Panasonic nu are electronice atunci cine (în afară de țara lui Samsung și LG) să aibă? Mai auzisem de Akihabara acum câțiva ani, la știri, când s-a vorbit despre un masacru. Rememorând, a fost vorba de un șofer de camion, care, într-o duminică dimineață a intrat cu mașina într-o mulțime aflată pe o stradă pietonală, omorând trei persoane, după care s-a dat jos și a mai înjunghiat cu un pumnal încă 12 (dintre care patru au murit).
Dar, când am ieșit din stația J.R. Akihabara și am văzut nebunia de clădiri care te întâmpină la intrarea, practic, în Orașul Electronic, am înțeles imediat că mă aflu în paradis.
Dacă te uiți pe o Akiba map (harta a cartierului) remarci imediat o stradă principală (Chuo) întretăiată de străzi perpendiculare, mici, și paralelă cu o altă stradă ce pare importantă (Shaheibashi). Zonele dintre aceste străzi sunt populate cu clădiri care adăpostesc, pe (foarte) verticală magazine de electronice și maid café-uri (despre care voi vorbi mai încolo). Nu am avut mai mult de două ore de petrecut în Akihabara, timp pe care sunt sigur că l-am petrecut ineficient.
Am intrat în două magazine (nu le rețin numele) în care, etaj după etaj, am conspectat absolut orice produs electronic care există. Ca european, nu e o idee foarte bună să cumperi din Akihabara - cel puțin dacă nu cunoști ponturi de magazine mai ieftine. Produsele sunt scumpe (ca mai toate în Japonia), la fel sau chiar mai mari decât în Romania și e foarte posibil să te păcălești dacă alegi un gadget care are meniul exclusiv în japoneză.
Ca să nu mai vorbim că toate sunt adaptate la voltajul japonez de 100 V. Există însă și destule magazine marcate duty free, în care găsești modele overseas, ce pot fi folosite de către restul cetățenilor planetei. Ca să cumperi din aceste magazine trebuie să prezinți pașaportul, să faci o achiziție mai mare de 10.001 yeni (circa 100 euro) și șederea ta în Japonia trebuie să fie sub șase luni de la data intrării în țară.
Akihabara nu a fost însă dintotdeauna un cartier dedicat electronicelor (nici nu avea cum) iar caracterul său e într-o continuă schimbare. De mai bine de zece ani, Akihabara și-a căpătat renumele de epicentru japonez al culturii otaku. Despre otaku se poate vorbi zile-n șir, și vei mai găsi în dosarul despre Japonia informații legate de această aproape de neînțeles obsesie a japonezilor pentru desene manga, anime-uri, figurine, cărți de joc și jocuri electronice retro. Sunt zeci de astfel de magazine, răspândite printre cele de electronice sau chiar combinate cu acestea, prin etaje dedicate (cel mai mare dintre el - Mandarake, care se laudă că este "cel mai mare magazin de manga și anime-uri din lume"). Abia ajuns la prima intersecție, mă trezesc față în față cu o fătucă îmbrăcată ciudat: nelipsita fustă scurtă a adolescentelor japoneze, plus jambierele negre trase până pe pulpele lăsate goale. Părul lung, ochi frumoși și rotunzi, desprinși din Heidi (sorry fanilor manga, nu știu care mai sunt personajele la modă) și o grămadă de brizbrizuri roz. Cosplay. Prescurtarea de la Costume Play, un tip de reprezentație în care participanții se îmbracă în costume și accesorii specifice unui anume personaj de desene animate sau altă zona otaku, sursele favorite incluzând manga, anime, tokusatsu, hentai, fantasy movies etc.
Orice element din lumea reală sau virtuală, care poate fi reprezentat într-o dimensiune dramatică, e folosit de fanii cosplay. Ei bine, fata cu pricina încerca să mă convingă să merg undeva. Cum nu părea a fi prostituată, m-am întrebat, refuzând-o zâmbind, ce voia, de fapt. Atras de costumația ei am încercat să-i fac o fotografie. Dar la vederea aparatului, s-a întors ca arsă cu spatele și a luat-o la goană. Am reușit să fotografiez altele, apelând la grandoarea zoom-ul, dar întrebarea a rămas: unde voia să mă ducă? Ei bine, fata voia să o urmez într-un maid café.
Maid café-urile reprezintă una dintre cele mai ciudate forme prin care se pot distra japonezii. Ca să descriu plastic distracția - e un fel de bordel inocent, fără sex, dar infantil. Pe scurt, fata te duce într-o clădire din apropiere. Intri într-un apartament micuț, în care se află niște mese și unde te întâmpină niște fete îmbrăcate cam în același stil, care de data asta seamănă cu costumele de servitoare. Pentru că tu vei fi stăpânul și ele servitoarele, te așezi și trebuie să comanzi minim o cafea. Timp în care ele vor încerca să te facă să te simți bine. Aproape totul - contra cost.
Te vor obliga să joci jocuri maimuțărite, vor face conversație cu tine dar dacă vrei să le fotografiezi sau ai apucături perverse de tip "dă-mi cafea cu lingurița" te vor taxa (pe nota de plată). Există câteva reguli de purtare cu fetele din maid café-uri printre care acelea că nu ai voie să le atingi, să le ceri numărul de telefon sau să le invadezi cumva spațiul personal. Dacă vrei să încerci această... plăcere nevinovată, negociază de la bun început, din stradă, prețul final pe care-l vei plăti (asta în caz că nu vrei extra-uri apărute pe parcurs) fiindcă fetele vor încerca să te păcălească la nota de plată finală. Așa, că tot le-ai fost "stăpân".