Magiun din ăla bun, de la Tuțica, să pun? Păi ăla e preferatul meu. Cum să nu pui? Pune, dragă, trei, ba nu, patru borcănele. Hârtie igienică, apă, am pus, fesuri și cămăși de corp, șosete groase, patru perechi, chiloți, șampon, unghiera. Aoleu, pașapoartele, Gicule. Să nu uiți să le cauți. Nu uit, Didino, păi se poate? Vezi că sună cineva Gicule. Ce-i, dragă? Cine era? Didino, sună-l pe Popescu și spune-i că noi nu mai mergem la apocalipsă. A dat norocul peste noi. Am câștigat la Loto, Didino.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).